Podul… sau un exemplu de iubire adevărată!
Comentariu: deşi este destul de vechi acest trailer am vrut totuşi să îl postez poate pentru faptul că atunci când l-am văzut prima oară (şi a trecut ceva vreme de atunci) m-a impresionat foarte tare. E o poveste deosebit de emoţionantă şi nu are cum să te lase rece. Să învăţăm ceva din ea!
Spor în toate cele bune!
PS: Cum v-a făcut să vă simţiţi?
Fiecare zi e specială. Ziua de azi e o zi specială…
Acum douazeci de ani lucram ca si taximetrist ca sa ma intretin. Intr-o noapte cand am ajuns la o comanda, la 2 : 30 AM , cladirea era acoperita in intuneric, doar cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter…
In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport.
Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa .
Deci am mers si-am batut la usa . -” Doar un minut” raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta.
Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii.
Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica
de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea.
Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe ea,ca si o femeie dintr-un film din anii’40.
Langa ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri.
Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi.
Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla.
-”Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?”zise ea.
Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea.
-”Nu e mare lucru” I-am zis eu. ” Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata “
” Oh, sunteti un baiat asa de bun!” zise ea..
Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat : -” Ai putea sa conduci prin centrul orasului?”
-”Nu este calea cea mai scurta” am raspuns eu rapid.
-” Oh, nu conteza” spuse ea. -” Nu ma grabesc. Eu acum merg spre azil…”.
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori. .. -”Nu mi-a mai ramas nimeni din familie….” a continuat ea-”Doctorul spune ca nu mai am mult timp…..” In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit. -”Pe ce ruta ati vrea sa merg?” am intrebat.
Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras.
Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca si operator pe lift..
Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata. Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor
cladiri sau colturi de strada si sa stau cu ea acolo in intuneric, contempland in tacere.
Cum prima aluzie de soare sa aratat pe orizont, mi-a spus dintr-odata :
-”Sunt obosita… Hai sa mergem.”
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse.
Era o cladire ieftina, ca si o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita.. Doi oameni au venit spre taxi cum am si ajuns acolo. Erau atenti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa . Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile.
-”Cat va datorez?” a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul.
-”Nimic” am zis eu.
-”Dar trebuie si tu sa te intretii.”
-”Nu va faceti griji…sunt si alti pasageri” am raspuns eu.. Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si i-am dat o imbratisare. Ea m-a strans cu putere..
-”Ai facut unei femei in varsta un mic moment de bucurie” spuse ea. -”Multumesc. “
I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii.
In spatele meu, o usa se inchisese… Era ca si sunetul de incheiere a unei vieti… Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru.
Am condus pierdut in ganduri….. Pentru restul zile de-abia puteam vorbi.
Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?…
Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?..
Uitandu-ma in urma nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata.
Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete. Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere – frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neinsemnat. Oamenii s-ar putea să nu-şi amintească exact ceea ce ai făcut sau ceea ce ai spus, dar întotdeauna îşi vor aminti cum i-ai făcut să se simtă! Viata aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram, dar cat timp suntem aici putem de asemenea sa dansam.În fiecare dimineaţă când îmi deschid ochii îmi spun: “Ziua de azi e o zi specială!”
Tratează oamneii în felul în care ai vrea tu să fii tratat!
Commetariu: Observ că din ce în ce mai multe astfel de povestiri de suflet cutreieră spaţiul virtual. E un lucur care personal mă bucură. Asta înseamnă că omul îşi caută acele rădăcini bune, chiar şi în mod inconştient. Desigur este puţin probabil ( deşi nu imposibil) ca o astfel de poveste primită prin mail sau citită pe vreun blog să schimbe radical un mod de a gândi, să schimbe o viaţă. Dar, ceea ce contează mai mult este că există acest curent, dacă îl pot numi aşa, de a transmite din ce în ce mai multe gânduri frumoase… şi ştim cu toţii cât de mare este puterea cuvântului! Ce bine ar fi ca, în locul reclamelor cu filme sau site-uri porno, sau cu alte fel de fel de blestemăţii, care ţi se deschidăfără să vrei atunci când intri pe vreun site, să ţi se deschidă ferestre cu astfel de poveşti de suflet. Sigur, ce spun eu e o utopie, dar cred că sunt responsabili fiecare de cuvintele pe care le citim şi de acelea pe care le transmitem celor din jurul nostru…
Legat de povestea acesta nu pot să observ , pe lângă sensibilitatea ei deosebită, finalul cu inspiraţie biblică al autorului. Cuvintele lui Hristos sunt veşnic valabile şi sunt la fel de vii şi de “aplicabile” astăzi aşa cum au fost cu 2000 de ani în urmă… “Ci toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor, că aceasta este şi Legea şi proorocii.” (Matei 7,12)… şi vor rămâne aşa în veci…. Ce spuneţi?
Spor în toate cele bune!
Sursă text: primit prin mail
Sursă imagine: http://www.freedigitalphotos.net, nikolay
Vezi şi:
Gânduri la Intrarea Maicii Domnului în Biserică
Cât de binecuvântaţi suntem!
Cât de minunat este planul lui Dumnezeu de mântuire a omului. Toate s-au petrecut la timpul lor şi nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Întruparea lui Hristos din Sfânta Fecioară Maria este un act de iubire desăvârşită, iubire ce se revarsă din plin asupra noastră şi faţă de care avem datoria de a răspunde…cu iubire.
În cer o inimă de mamă bate pentru noi. Ce iubire este mai mare pe lumea acesta decât iubirea mamei pentru copiii săi? Nu cred să fie vreo una! Aşadar avem acolo sus o inimă plină de iubire pentru noi. Avem o mamă care se roagă pentru noi, şi cum mama îşi iubeşte copiii, fie ei buni sau răi, cu atât mai mult Sfânta Fecioară, ne iubeşte pe toţi şi pe fiecare în parte, necondiţionat, dezinteresat şi indiferent de starea noastră de păcătoşenie (iar asta trebuie să ne responsabilizeze).
Vovidenie însemnă “ceea ce se face văzută”. Astăzi se arată, se face văzută, cea prin care Dumnezeu a coborât printre noi. Mă întreb însă: cum ne facem noi văzuţi în faţa ei? Spun asta pentru că, probabil, fiecare dintre noi, cei ce o cinstim pe Maica Domnului, am simţit în vieţile noastre ajutorul ei, şi cu toate aceste, căutăm acest ajutor, ne arătăm în faţa ei, de cele mai multe ori când suntem în impas. Poate avem tendinţa uneori de a ne comporta ca şi cum Sfânta Fecioară Maria (şi iertată să îi fie expresia) ar fi “pila” noastră în faţa Tronului Sfintei Treimi. În viaţa de zi cu zi apelezi la o “pilă” numai atunci când ai nevoie să îţi rezolvi o problemă. Cred că uneori aducem acelaşi comportament şi în viaţa noastră duhovnicească… Ce bună ar fi rostirea unui Paraclis al Maicii Domnului nu numai la vreme de întristare şi necaz (aşa cu este meţionat la începutul lui) ci şi atunci când… nu mai putem de bucurie…
Câte nu se pot spune despre Maica Domnului? Câte nu s-au spus şi câte nu se vor mai spune. Dar cred că astăzi este un moment foarte bun ca să ne aducem aminte că, acolo, sus în ceruri, o inimă de mamă bate pentru fiii ei… pentru că: “Astăzi înainte însemnarea buneivoinţe a lui Dumnezeu, si propovăduirea mântuirii oamenilor. În biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată, si pe Hristos, tuturor mai’nainte îl vesteşte. Acesteia si noi cu glas mare să-i strigăm: Bucura-Te, plinirea rânduielii Ziditorului.”
Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi!
Spor în toate cele bune!
Articole asemănătoare:
Gadarenii şi “porcăria” de astăzi
Gripa porcină şi alte “pandemii”…
Prima dată, am murit toţi în 2000.
Din cauză că maşinăriile nu erau programate să calculeze anii decât în formula 19XX, când schimbau la 2000 deveneau toate conştiente de sine şi se răzvrăteau asupra asupritorilor din carne, incepând să ne ‘ucideze’ în masă.
Singura speranţă era, ironic, un robot din viitor în formă de Schwartzenegger, trimis de rezistenţa umană să ne salveze.
Unii chiar aveau o teorie cum că tot ce e computer o să facă poc, urmând haos şi anarhie.
Calculatoriştii inteligenţi au spus că teoria lor e retardată.
Cu toate acestea, presa mondiala s-a zbătut ca o găină fără cap, instigând prostimea la panică.
Prostimea a închis tot ce e calculator zilele acelea. Read more…
Ennio Morricone
Pentru cei care iubesc muzica de calitate… una din capodoperele lui Ennio Marricone… Audiţie plăcută.
Tristă şi plină de speranţă în acelaşi timp… genial!
Spor în toate cele bune!
PS: “Misiunea”: un film deosebit!
Articole similare:
Gheorghe Dinică
No comment!
Dumnezeu să îl odihnească!
Spor în toate cele bune!
De astăzi încep trilul pe twiter…
Am înregistrat un cont al blogului pe twiter, pe care îl găsiţi aici. Voi testa această variantă de comunicare (încerc să descopăr dacă e doar un lucru la modă sau dacă chiar poate fi un mod de comunicare – desigur în limitele impuse de online, căci o prefer fără discuţii pe cea “face to face”). Prin urmare vă invit să mă urmăriţi pe twiter şi aştep ca şi eu să vă urmăresc ciripiturile. Sper să fie cu folos… dar despre asta numai timpul ne va putea spune. Aştep să schimbăm impresii, gânduri, idei şi să ne transmitem reciproc tot ce avem mai bun în noi. Să nu ne bate “pliscurile” degeaba!
Aşadar:
Spor în toate cele bune!
Trecut şi Viitor…
În una din zilele trecute am descoperit într-un studiu, cuvintele unui jurnalist francez, Robert Serrou, care, în 1993, spunea:
“Copiii noştri sunt societatea de mâine. Aceea însă care li se va lăsa şi aceea pe care o construiesc ei înşişi, cu sau împotriva noastră. În climatul actual eu gândesc că ei sunt pe cale să o fabrice mai curând împotriva noastră şi ne vor face să plătim scump faptul, că nu le-am trimis moştenirea tuturor acelor valori pe care civilizaţia noastră le poartă în sânul ei, fie şi fără voia noastră. Noi trăim ca şi cum nu am mai avea rădăcini. Astfel încât, fie că suntem credincioşi sau nu, nouă ne este ruşine astăzi de faptul că purcedem din creştinism, ruşine de asemenea, de părinţii noştri. O societate care este incapabilă să îşi asume trecutul în prezent, e condamnată să moară. Trebuie ca societatea să se trezească… nu există viitor pentru cel care nu ia în mână trecutul său. Chiar gânditorii din secolul luminilor nu au cugetat o clipă să-şi renege rădăcinile lor, adică creştinismul. În el sunt rădăcinile noastre.”
Desigur aceste cuvinte, de o realitate care doare, sunt spuse în contextul unui Occident excesiv secularizat, al cărui inimă este statul francez. Totuşi, când l-am parcurs prima oară, nu am putut să nu constat cât de mult se aplică şi în cazul nostru, al românilor. Fără doar şi poate vom culege ceea ce semănăm în inimile copiilor noştri…
În ţara noastră bisericile încă sunt pline, dar dacă nu învăţăm din greşelile occidentalilor, nu va trece mult până când le vom urma în cădere. Atunci, mănăstirile pustii, bisericile închise sau transformate în muzee (în cel mai fericit caz) vor fi un peisaj obişnuit… vom fi cu adevărat occidentali, europeni. (Mă întreb care ar mai fi farmecul Voroneţului, de pildă, fără slujbe?! – dezolant). Nu cred că ar trebui să ne culcăm pe o ureche, să ne batem cu pumnul în piept că deţine tezaurul credinţei adevărate (aşa şi este) căci dacă nu vom fi atenţi istoria nu ne va ierta… am început alunecuşul pe topoganul istoriei. Dacă ne oprim la timp (până nu luăm viteză prea mare) mai avem o şansă…
Spor în toate cele bune!
Sursă citat: Ortodoxia, nr. 3-4, 1993
Sursă imagine: crestinortodox.ro
Vezi şi:
Predica la Duminica a 24 -a după Rusalii. (Învierea ficei lui Iair) Credinţa tămăduitoare
Două minuni mari ne pune în faţă Sf. Evanghelie care s-a citit azi. Iisus este chemat în casa mai marelui sinagogii, Iair, a cărui fiică, de 12 ani, era pe moarte. Pe drum, mulţimea se îmbulzea în jurul lui Iisus.
O femeie, suferind de o boală grea, care “cheltuise cu doctorii toată avuţia sa şi nici de la unul n-a putut să se vindece”, s-a apropiat de Iisus pe la spate şi “s-a atins de poala hainei Lui şi în aceeaşi clipă a încetat curgerea sângelui ei”. Femeia ar fi dorit, desigur, ca atât boala cât şi vindecarea ei să rămână necunoscute de oameni, dar Iisus a simţit că s-a săvârşit minunea şi a vrut să o vădească pentru a ne da tuturora o frumoasă pildă de credinţă. “Cine, oare, s-a atins de Mine?”. Nimeni nu răspunse, iar Petru grăi: “Învăţătorule, mulţimile te împresoară şi se îmbulzesc şi Tu spui: Cine este care s-a atins de Mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva, căci am cunoscut puterea care a ieşit din Mine. Iar văzând femeia că nu s-a putut tăinui, a venit tremurând şi căzând înaintea Lui a spus pentru ce pricină s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar Iisus i-a zis ei: Îndrăzneşte fiică; credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace”. Read more…
Dependenţa de persoană (2)
Oamenii aflaţi în relaţi adictive (dependenţa de persoană/ă) prezintă mai multe sau mai puţine din următoarele caracteristici. În general ei:
- se simt adesea mistuiţi
- au dificultăţi în stabilirea graniţelor Eului
- au tendinţe masochiste
- renunţă cu greu
- se tem de riscuri, schimbări şi necunoscut
- experimentează o creştere individuală insuficientă
- au dificultăţi în exprimarea intimităţii reale
- joacă jocuri psihologice
- dăruiesc pentru a primi ceva în schimb
- încearcă să îi schimbe pe ceilalţi
- au nevoie de ceilalţi pentru a se simţi împliniţi
- caută soluţii în afara lor
- ptretind şi aşteapă dragoste necondiţionată
- refuză sau abuză de implicare
- aşteaptă de la alţii recunoaştere şi apreciere
- se tem să fie abandonaţi când au loc despărţiri de rutină
- recreează sentimente negative familiare
- îşi doresc apropierea, deşi se tem de ea
- înceracă să repare sentimentele celorlalţi
- joacă jocuri de putere
Numai dacă am avea curajul să recunoaştem care din acestea ni se potrivesc… aşa am putea pune un nou început vieţilor noastre, dar pentru asta e nevoie de mult curaj, sinceritate şi ajutor de la Dumnezeu…
Sursă text: “Dragoste sau dependenţă?” de Brenda Schaeffer
Sursă imagine: http://www.freedigitalphotos.net
Spor în toate cele bune!
Vezi şi:
Totul mi se cuvine numai mie!
Adesea gândim aşa! Fie că ne dăm seama sau nu, avem tendinţa acesta de a ne considera “măsura tuturor lucrurilor”. Ea este extrem de vizibilă mai ales la copiii. Am avut cu toţii ocazia să vedem cât de posesivi pot fi copii uneori, cât de abil îşi cer drepturile (un copil făcând o criză de iserie în faţa unei vitrine pentru că mama nu doreşte să îi cumpere ce vrea EL, este o imagine des întâlnită în viaţa de zi cu zi)… Maturizarea şi echilibrul emoţional ar trebui să pună capăt acestei înclinaţii însă adesori (din diferite motive) acest lucuru nu se întâmplă, şi a ajungem să maturi fizic dar “copii” în ceea ce priveşte latura noastră emoţională. Aşa cum este firesc ducem acest bagaj egoist şi egocentric în relaţiile noastre. Credem că dragostea noastră (mai mult sau mai puţin “sănătoasă”) pentru “sufletul pereche” va rezolva toate problemele… Cerem mai mult decât oferim şi avem o mulţime de aşteptări şi/sau pretenţii… Câţi dintre noi nu am pornit la drum într-o relaţie, deşi existau anumite lucruri pe care nu le agream la viitorul/rea partener/ă, cu gândul că în timp se va schimba sau că îl/o vom face noi cumva să se schimbe? Cât ne-am înşelat! Ce idee nebună! Abia reuşim să schimbăm ceva la noi, sau să ne controlăm propiile porniri şi avem pretenţia să îl schimbăm pe cel de lângă noi! Normal! Noi suntem măsura tuturor lucrurilor, nu?! “Totul mi se cuvine numai mie”> un gând pe cât de subtil, de greu perceptibil, pe atât de distrugător!
Spor în toate cele bune!
Vezi şi :
20 de reguli pentru o viaţă mai bună
Halloween – ul şi ROMÂNUL…
În noaptea de Anul Nou, în satul de munte, în care m-am născut, abia dacă îţi mai calcă pragul casei copiii care vin cu uratul. De “mascaţi” (nu cei de la poliţie, că pe aceia nimeni nu îi doreşte în casă 
)aproape că nici nu mai încape vorbă. Locul în care “s-a născut veşnicia” s-a emancipat. Nu mai sunt la modă acum! Oricum erau nişte obiceiuri păgâne! Da, păgâne, dar sunt ale NOASTRE! Acum românul sărbătoreşte HALOINUL (se scrie cum s-aude şi se citeşte cum se vede 
)… Ce tari suntem noi românii! Urmează ca, în cel mai scurt timp cu putinţă, să înlocuim masa în familie cu din ziua Naşterii Domnului (denumire care, între noi fie vorba are altă conotaţie decât Crăciunul), cu masa festivă de Ziua Recunoştinţei. În felul acesta porcii ţării (cei adevăraţi, animalele… că ceilalţi nu au nici o treaba) vor putea respira uşuraţi în ziua de “ignat”, însă, curcanii “carpato-danibiano-pontici” vor avea foarte mult de suferit…(oricum e mai sănătoasă carnea de curcan decât cea de porc şi am putea face “pomana curcanului” în loc de cea a porcului)… Suntem de tot râsul!
Astăzi m-a sunat cineva cu rugămintea de a ajuta un copil de clasa a III-a să facă o compunere în limba engleză despre… da, aţi ghicit: HALOIN! I-aş scrie eu nişte rânduri în engleză de
spre acestă datină străbună a noastră dar îmi e teamă că săracul copil nu va primi un calificativ mlţumitor… copiii săi probail vor vedea “mascaţi” în noptea de Anul Nou, pe Internet… 
În fine! Păcat! Ne-am dat drumul pe topoganul istorie şi cale de întoarcere nu prea este… ne ducem la vale! Aşadar, ca să nu mai lungesc vorba, pentru toţii românii “adevăraţi”: “Happy HALOIN!”, iar noi restul, demodaţii, să aşteptăm noaptea de Anul Nou.
PS: Aştept cu nerăbdare să celebrăm, poate chiar anul viitor, o tradiţională sărbătoare românească din Papua Noua-Guinee. Şi încă ceva: “mascaţii” noştrii sunt mai frumoşi decât ai lor! ;-P
Spor în toate cele bune!
Surse imagini:
http://www.freedigitalphotos.net
www.emaramures.ro
Biserica şi Neamul
Mult timp Biserica şi Neamul au păşit în istorie umăr la umăr. De aceea mai bătătorim acest pământ “carpato-danubiano-pontic” şi nu suntem un popor pierdut în negura timpului. Legătura aceasta e din ce în ce mai firavă… fiecare au luat-o, parcă, în direcţii opuse… Prima spre Veşnicie… al doilea spre Efemeritate…
Am vrut să las imaginea să vorbească… dar nu m-am putut abţine…
Spor în toate cele bune!
Vezi şi:
Spiritualitate şi cultura românească în lumina credinţei ortodoxe
Abonare prin feed-uri rss
Logo blog
Contul Twiter
PROMOVEZ ACESTE LINK-URI:
Programul National Antidrog al BOR
In Memoriam
Icoana Zilei
comentarii recente