Ciclul de conferinţe cu titlul: “Biserica Ortodoxă Română şi puterea politică comunistă”

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – filiala Iaşi va organiza în perioada 9 – 13 februarie 2010 un ciclu de conferinţe având ca temă „Biserica Ortodoxă Română şi puterea politică în perioada comunistă”.

Astfel, marţi 9 februarie, începând cu ora 18:00, va avea loc conferinţa „Comunismul – o religie atee” avându-l ca invitat pe Lect. Univ. Dr. Radu Preda, lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj, director fondator al Institutului Român de Studii Interortodoxe, Interconfesionale şi Interreligioase (INTER). Domnul Preda este de asemenea membru al în staff-ul Forumului European al Facultăţilor de Teologie Ortodoxă (Bruxelles).

Sunt bărbat şi-mi bat femeia!

Din ciclul: pumnii mei minte nu are, vă prezint:

Dialog soţ – soţie:

-EA: De ce m-ai bătut mă aseară?

-EL: Păi dacă eşti proastă!

NU suport bărbaţii care îşi lovesc soţiile/partenerele de viaţă/iubitele/surorile/mamele, mai pe scurt femeile. Când văd cât un gibon din acesta mi se urcă sângele la cap!

OK! Teologic, omeneşte vorbind, ştiu că e bine să urăşti păcatul dar nu şi pe păcătoşi, însă, în cazul de faţă, îmi vine destul de greu să fac asta… deşi nu e vorba de ură, ci mai degrabă de o silă, un dezgust…amestecate cu milă…

-EL: Bine mă deşteptule, adică să mă înşele nevasta, să nu mă aştepte cu mâncare, să nu îmi calce… iar eu să mă rog de ea?! Să nu îi dau vreo două peste bot?! Păi sunt bărbat sau ce?!

-EU: Tu eşti bărbat numai cu pumnul?! În rest, vaid e capul tău!  Pentru că , de fapt îmi e milă de tine, am să îţi dau o veste: eşti sută la sută responsabil de ceea ce faci, simţi, spui şi gândeşti!? (ordinea e intenţionată- pentru că întâi faci şi după aia gândeşti) Nu o loveşti pentru că ea e de vină ci pentru că tu habar nu ai ce-i aia auto-control. . Dacă te-a înşelat poţi alege ce simţi. La fel şi dacă mâncarea nu prea are sare! Poţi demonstra că ai demnitaete şi nu o dai pentru o palmă! (Între noi fie vorba, oricum e probabil că, o  să vrei să pupi peste câteva ore, obrazul care îl loveşti acum)… da de unde demnitate…

Nu iau partea femeilor, şi nici nu vreau să mă pun bine cu el (îmi e de ajuns să am pilă la soţia mea)! Suntem egali în drepturi şi îndatoriri!  Cu toţii facem greşeli, mai mici sau mai mari, însă NIMIC nu justifică violenţa. NIMIC!

Tendinţa asta de a ridica pumnul, de te bate cu pumnul în piep în stil tarzanic, de a intimida, vine din stima de sine scăzută. Pe scurt: îţi este simplu să te umfli în pene când domini pe cineva mult mai slab ca tine! Atunci când nu ai suficiente argumente, argumentul pumnului sau piciorului (după preferinţe) este cel mai puternic!

Multă vreme nu le-am înţeles pe femeile care suportă la nesfârşit acest tratament! Apoi, am descoperit că după un timp, datorită abuzului fizic şi psihic ajung să considere că merită să fie tratate astfel! Pe lângă asta în ecuaţie mai intră: codependenţa, stima de sine scăzută etc. E un cerc vicios, un triunghi al dramei, care depersonalizează ambii parteneri!

Aţi avut răbdare să citiţi până acum? Atunci cam pe aici intervin cei care spun: - Da, de bărbaţii bătuţi de femei nu zici numic? Nu le iei apărarea?

Bun! La consiliere, am întâlnit bărbaţi dominaţi, psihic, de femei. În cazul acesta statura, forţa, nu mai contează. O mână de femeie face ce vrea cu un munte de bărbat! Apoi mai sunt bărbaţii care sunt bătuţi de soţii când sunt beţi. E un mod e refulare a frustrărilor, o răzbunare pentru tot ce au îndurat. Însă nu am întâlnit şi nu am auzit, încă, o situaţie care să se potrivească cu dialogul de la început, dar inversat:

El: – De ce m-ai bătut măi aseară?

Ea: – Păi dacă eşti prost!

Ce ziceţi?

Spor în toate cele bune!

Sursă imagine: aici

Gramatica Muzicii Psaltice – de Nicolae Severeanu

Am un mic dar pentru iubitorii de muzică psaltică.

Gramatica Muzicii Psaltice a lui Nicolae Suceveanu e un instrument foarte folositor pentru cei ce fac primi paşi în dezlegarea tainelor psaltichiei.

Sper să fie de folos celor interesaţi!

Gramatica Muzicii Psaltice

descarcă de

aici

Spor în toate cele bune!

Revelaţia divină supranaturală – scurte consideraţii

Termenul de revelaţie provine din limba latină de la verbul reveleo, revelare care în traducere înseamnă: a descoperi, descoperire.

Pentru desemnarea actului revelaţiei, Noul Testament foloseşte mai ales doi termeni. Aceştia sunt „phanerosis” (apariţie, revelaţie)[1] şi „apokalipsis” (a descoperi; a dezvălui; a apărea)[2]. Terminaţia  „–sis” în limba greacă desemnează în general un act. Aşadar revelaţia supranaturală indiferent de termenul prin care ea este redată este o acţiune a lui Dumnezeu, prin intermediul căreia El se descoperă, se revelează[3].

Prin revelaţie se înţelege o descoperire sau o comunicare a unui adevăr care mai înainte nu a fost cunoscut. În uzul comun, termenul s-a restrâns şi a intrat de regulă în terminologia teologică, folosindu-se numai la cuprinsul adevărurilor religioase la care a ajuns omenirea prin activitatea revelatoare a lui Dumnezeu, pentru împlinirea planului de mântuire a omului. Prin această revelaţie Dumnezeu se comunică şi comunică omenirii, unele adevăruri religioase,  pentru ca omul să aibă posibilitatea să ajungă să le cunoască[4].

Gânduri la Duminica Vameşului şi a Fariseului

Îmi aduc aminte că, atunci când, la absolvirea Seminarului, am dat atestatul, la proba de Omiletică/Catehetică, am tras biletul ce mă punea faţă în faţă cu fameşul şi variseul pe de o parte, şi pe noi trei la un loc, pe de altă parte, faţă în faţă cu comisia de examinare…

Emoţii mari…stres… tot tacâmul…

Am mâzgâlit câteva gânduri pe o foaie şi când mi-am auzit numele m-am îndreptat către analogul din faţa clasei…

Am început… şi pe măsură ce vorbeam, cei doi, vameşul şi fariseul, îmi erau tot mai limpezi…mai…apropiaţi…

Frântură de vacanţă…

No comment…

Spor în toate cele bune!

PS: sper că v-aţi bucurat de concedii/vacanţe (după caz) cât se poate  de frumoase…

Revin cu imagini… şi cuvinte… mai multe!

Vezi şi:

Popas pentru suflet

Pastorala la Naterea Domnului a IPS Teofan – 2009

NAŞTEREA DOMNULUI, NĂDEJDEA LUMII
Scrisoare pastorală la Sărbătoarea Naşterii Domnului

Iaşi, anul mântuirii 2009

† TEOFAN
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL IAŞILOR ŞI
MITROPOLIT AL MOLDOVEI ŞI BUCOVINEI

Iubiţilor preoţi din parohii, cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi dreptcredinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iaşilor: har, bucurie, iertare şi ajutor de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt!
Dumnezeul nădejdii să vă umple pe voi de toată bucuria şi pacea în credinţă, ca să prisosească nădejdea voastră, prin puterea Duhului Sfânt (Rom. 15, 13)
Iubit popor al lui Dumnezeu din Moldova,
Suntem spre sfârşitul anului 2009. A fost un an greu pentru toţi, iar pentru unii dintre semenii noştri chiar foarte greu. Mulţi dintre confraţi şi-au pierdut locurile de muncă, alţii au rămas îndatoraţi la bănci, pierzându-şi casele şi alte bunuri. Drama plecărilor la muncă în străinătate a continuat să facă victime în numeroase familii. Despărţirile dintre soţi s-au înmulţit spre disperarea copiilor. O anumită stare de nelinişte s-a strecurat în sufletele multora.
Aceasta a fost, în general, atmosfera care a dominat viaţa noastră şi a celor din jur în anul care tocmai se încheie. Apropierea sărbătorilor legate de Naşterea Domnului, Anul Nou şi Bobotează aduce, parcă, o anumită relaxare. Cel puţin la suprafaţa lucrurilor o anumită stare de optimism se face simţită. Ce se întâmplă în adâncul sufletului, singur Dumnezeu cunoaşte.

Urările noastre…

Desigur, multe cuvinte frumoase pot fi spuse acum în preajma Sărbătorilor de Iarnă însă gândurile bune transcend cuvintele… dumneavoastră, tuturor celor care aţi poposit câteva clipe pe acest blog vă dorim tot binele din lume! Bunul Dumnezeu să ne ocrotească pe toţi!

LA MULŢI ANI!

Spor în toate cele bune!

Părintele Porfirie- “Antologie de sfaturi şi îndrumări”- cuvinte alese

„Nu vorbesc nimănui despre Hristos fără să mi se ceară”

- Cu ceva timp în urmă am auzit nişte cuvinte interesante: “Orice sfat ne cerut, dar dat,  este o acuză”. Un lucru este clar în ziua de astăzi: omul este din ce în ce mai reticient la “dialogul” despre Dumnezeu. Aici este, cred, una din cheile vorbirii despre Dumnezeu: a şti când să îi vorbeşti omului despre El.

„Creştini amatori”

- Când am citit această expersie a părintelui, gândul mi-a zburat la diferenţa dintre un şofer amator şi unul profesionist… însă în acest caz nu vorbim de o simplă maşină condusă pe un oarecare drum…vorbim despre viaţa noastră şi despre felul în care o conducem pe drumul (calea) mântuirii…

Mănăstirea Agapia: popas de suflet

Cine a stat măcar o dată în viaţă o zi într-o mănăstire simte acest lucru în toată fiinţa.

Ca seminarist şi student în teologie am avut ocazia să îmi bucur sufletul, de multe ori, cu liniştea adâncă, plină de sensuri şi care te confruntă cu tine însuţi, pe care numai o mănăstire ţi-o aşează în suflet.

Am făcut un popas la Mănăstirea Agapia- Neamţ.

Am lăsat în urmă Iaşul aglomerat, friguros şi zgomotos şi am intat într-o oază de linişte şi pace.

O cameră călduroasă… o sobă de teracotă în care lemnele de fag şi brad trosneau a iarnă…un perete cu multe icoane şi o candelă… pe masă prăjituri de post şi o carafă cu limonadă din apă rece de izvor de munte… în suflet pace şi bucurie.

Am luat în mână o carte. În mediul acela simplu (dar nu simplist), monastic i-am lăsat pe Părintele Stăniloae, pe Lossky, pe Schmemann, în biblioteca de la Iaşi, şi am pus mâna pe Părintele Porfirie (Antologie de sfaturi şi îndrumări)… simplu, obiectiv, delicat… (voi reveni cu câteva cuvinte alese care mi-au atins sufletul)…

Cum să râzi cu toată inima… exemplu…

Cât sunt de scumpi!

Nu poţi să nu te înveseleşti când vezi atâta inocenţă… ei rând din toată inima. Când ne maturizăm râsul nostru se transformă adesea în “rânjet”… râdem din complezenţă, râdem ca să ascundem durerea interioară, râdem de alţii… râdem în orice fel cu putinţă însă de foarte puţine ori din inimă…

Spor în toate cele bune!

Zidul… blocarea şi ieşirea…

Nu stiu când am început să construiesc zidul. Cred că s-a întâmplat atunci când mi-am dat seama că astfel puteam să-i tin pe oameni la distantă. Zidul urma să fie un fel de granită – un fel de protectie. La început, micul zid era numai până la genunchi. Era chiar frumusel, construit din pietrele pe care le găsisem în viata mea. Zidul era atât de mic încât unii oameni nici nu îl observau, se împiedicau de el si cădeau cu fata la pământ. Altii îl vedeau, dar treceau peste el si veneau foarte aproape de mine. Acest lucru mi s-a părut foarte inconfortabil, asa că am mai înăltat zidul. Acum era mult mai bine, dar, am descoperit că unii oameni veneau  îsi sprijineau bratele pe zid în timp ce stăteau de vorbă cu mine. Unii stăteau prea mult. Altii nu erau “genul” meu.  Chiar si atunci când am pus pietre ascutite pe marginea zidului, oamenii ăstia păreau că nu observă.

Într-o zi, unul din ei a sărit peste zid si a venit înăuntru. Asta m-a înfuriat si am decis să înalt zidul si mai mult. Pe măsură ce mi-am continuat constructia, am devenit din ce în ce mai independentă si, în curând, nimeni nu mai putea vedea înauntru, dar nici în afară…Dar, atunci mi-am dat seama că nimeni nu se mai oprise să-mi vorbească de ceva timp. Unii treceau pe lângă mine si păreau că nu mă observă nici pe mine, nici zidul meu. Altii stăteau si se uitau tristi la mine, cum îmi construiam zidul. M-am gândit că erau gelosi pe zidul meu si i-am detestat – pe toti… Unele dintre pietre îmi erau atât de dragi încât le lustruiam cu grijă, de câteva ori zi.           

LA MULŢI ANI ROMÂNIA!

Probabil a vorbi despre patriotism în ziua de astăzi este un lucru desuet. Totuşi cred cu tărie că nu au dispărut patrioţi dintre noi. A fi patriot, în opinia mea, însemană a sta alături de ţara ta la bine şi la greu, a-ţi face treaba cu simţul datoriei, a te ruga pentru ţara ta, a te mândri cu ceea ce este bun şi frumos în ea şi a recunoşte ceea ce nu merge bine… şi multe altele pe lângă acestea. Nu ştiu cât de multe din cele de mai sus fac eu personal dar ştiu că de fiecare dată când aud imnul ţării mele mă cuprinde o emoţie puternică.

Ca popor avem destule defecte, destule pete negre, dar în acceaşi măsură avem şi lucruri care mă fac să fiu mândru că sunt român.

LA MULŢI ANI ROMÂNIA ŞI ROMÂNI!

Spor în toate cele bune!

La Mulţi Ani…Andrei şi Andreea…

Pentru că din punct de vedere litugic am intrat deja în ziua de prăznuire a Sfântului Apostol Andrei vreau să urez celor care îi poartă numele tot binele din lume. Fie ca, pentru rugăciunile Apostolului Românilor, Dumnezeu să vă dăruiască sănătate, pace sufletească şi să vă facă părtaşi unui colţişor de Rai.

Întru Mulţi, Fericiţi şi Binecuvântaţi Ani!

Şi cum se practică în lumea modernă am şi o “dedicaţie” pentru voi şi nu numai…

Vizionare plăcută:

Dacă sunteţi interesaţi despre ultimele ipoteze privind activitatea Sf. Ap. Andrei în Sciţia daţi click aici

Spor în toate cele bune!

Update 30.11.2009: Pentru mine e o zi specială! Am mai spus-o şi o repet îmi este drag  Sf. Andrei, nu numai pentru că îi port numele ci şi pentru că “îl simt” aproape de mine… şi nu e nimic “paranormal” în asta, nu înseamnă că am cine ştie ce vedeni sau descoperiri, ci e un doar un sentimenet plăcut, care m-a însoţit toată viaţa şi care în ziua de 30 a lunii noiembrie este mai puternic decât în restul anului. LA MULŢI ANI, încă o dată pentru cei care poartă numele Sf.Ap. Andrei!

Ultimele ipoteze: Sfantul Apostol Andrei a petrecut in Dacia 20 de ani!

Un interviu acordat de ziaristul grec George Alexandrou, autorul uneia  dintre cele mai vaste monografii dedicte Apostolului Andrei (pe care il praznuim pe 30 noiembrie), intitulata “El a ridicat crucea pe geata”, jurnalului ortodox de credinta si cultura “Drumul Emausului” din America, ne dezvaluie un fapt uluitor: Apostolul neamului nostru a folosit “cartierul general” din Scythia Minor timp de 20 de ani!