De astăzi încep trilul pe twiter…

Am înregistrat un cont al blogului pe twiter, pe care îl găsiţi aici. Voi testa această variantă de comunicare (încerc să descopăr dacă e doar un lucru la modă sau dacă chiar poate fi un mod de comunicare – desigur în limitele impuse de online, căci o prefer fără discuţii pe cea “face to face”).  Prin urmare vă invit să mă urmăriţi pe twiter şi aştep ca şi eu să vă urmăresc ciripiturile. Sper să fie cu folos… dar despre asta numai timpul ne va putea spune. Aştep să schimbăm impresii, gânduri, idei şi să ne transmitem reciproc tot ce avem mai bun în noi. Să nu ne bate “pliscurile” degeaba!

Aşadar:

Spor în toate cele bune!

Trecut şi Viitor…

În una din zilele trecute am descoperit într-un studiu, cuvintele unui jurnalist francez,  Robert Serrou,  care, în 1993, spunea:

“Copiii noştri sunt societatea de mâine. Aceea însă care li se va lăsa şi aceea pe care o construiesc ei înşişi, cu sau împotriva noastră. În climatul actual eu gândesc că ei sunt pe cale să o fabrice mai curând împotriva noastră şi ne vor face să plătim scump faptul, că nu le-am trimis moştenirea tuturor acelor valori pe care civilizaţia noastră le poartă în sânul ei, fie şi fără voia noastră. Noi trăim ca şi cum nu am mai avea rădăcini. Astfel încât, fie că suntem credincioşi sau nu, nouă ne este ruşine astăzi de faptul că purcedem din creştinism, ruşine de asemenea, de părinţii noştri. O societate care este incapabilă să îşi asume trecutul în prezent, e condamnată să moară. Trebuie ca societatea să se trezească… nu există viitor pentru cel care nu ia în mână trecutul său. Chiar gânditorii din secolul luminilor nu au cugetat o clipă să-şi renege rădăcinile lor, adică creştinismul. În el sunt rădăcinile noastre.”

Desigur aceste cuvinte, de o realitate care doare, sunt spuse în contextul unui Occident excesiv secularizat, al cărui inimă este statul francez. Totuşi, când l-am parcurs prima oară, nu am putut să nu constat cât de mult se aplică şi în cazul nostru, al românilor. Fără doar şi poate vom culege ceea ce semănăm în inimile copiilor noştri…

În ţara noastră bisericile încă sunt pline, dar dacă nu învăţăm din greşelile occidentalilor, nu va trece mult până când le vom urma în cădere. Atunci, mănăstirile pustii, bisericile închise sau transformate în muzee (în cel mai fericit caz) vor fi un peisaj obişnuit… vom fi cu adevărat occidentali, europeni. (Mă întreb care ar mai fi farmecul Voroneţului, de pildă, fără slujbe?! – dezolant).  Nu cred că ar trebui să ne culcăm pe o ureche, să ne batem cu pumnul în piept că deţine tezaurul credinţei adevărate (aşa şi este) căci dacă nu vom fi atenţi istoria nu ne va ierta… am început alunecuşul pe topoganul istoriei. Dacă ne oprim la timp (până nu luăm viteză prea mare) mai avem o şansă…

Spor în toate cele bune!

Sursă citat: Ortodoxia, nr. 3-4, 1993

Sursă imagine: crestinortodox.ro

Vezi şi:

Hlloween-ul şi românul

Biserica şi Neamul

Femei de carieră

Predica la Duminica a 24 -a după Rusalii. (Învierea ficei lui Iair) Credinţa tămăduitoare

Două minuni mari ne pune în faţă Sf. Evanghelie care s-a citit azi. Iisus este chemat în casa mai marelui sinagogii, Iair, a cărui fiică, de 12 ani, era pe moarte. Pe drum, mulţimea se îmbulzea în jurul lui Iisus.

O femeie, suferind de o boală grea, care “cheltuise cu doctorii toată avuţia sa şi nici de la unul n-a putut să se vindece”, s-a apropiat de Iisus pe la spate şi “s-a atins de poala hainei Lui şi în aceeaşi clipă a încetat curgerea sângelui ei”. Femeia ar fi dorit, desigur, ca atât boala cât şi vindecarea ei să rămână necunoscute de oameni, dar Iisus a simţit că s-a săvârşit minunea şi a vrut să o vădească pentru a ne da tuturora o frumoasă pildă de credinţă. “Cine, oare, s-a atins de Mine?”. Nimeni nu răspunse, iar Petru grăi: “Învăţătorule, mulţimile te împresoară şi se îmbulzesc şi Tu spui: Cine este care s-a atins de Mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva, căci am cunoscut puterea care a ieşit din Mine. Iar văzând femeia că nu s-a putut tăinui, a venit tremurând şi căzând înaintea Lui a spus pentru ce pricină s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar Iisus i-a zis ei: Îndrăzneşte fiică; credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace”.

Dependenţa de persoană (2)

Oamenii aflaţi în relaţi adictive (dependenţa de persoană/ă) prezintă mai multe sau mai puţine din următoarele caracteristici. În general ei:

1. se simt adesea mistuiţi
2. au dificultăţi în stabilirea graniţelor Eului
3. au tendinţe masochiste
4. renunţă cu greu
5. se tem de riscuri, schimbări şi necunoscut
6. experimentează o creştere individuală insuficientă
7. au dificultăţi în exprimarea intimităţii reale
8. joacă jocuri psihologice
9. dăruiesc pentru a primi ceva în schimb
10. încearcă să îi schimbe pe ceilalţi
11. au nevoie de ceilalţi pentru a se simţi împliniţi
12. caută soluţii în afara lor
13. ptretind şi aşteapă dragoste necondiţionată
14. refuză sau abuză de implicare
15. aşteaptă de la alţii recunoaştere şi apreciere
16. se tem să fie abandonaţi când au loc despărţiri de rutină
17. recreează sentimente negative familiare
18. îşi doresc apropierea, deşi se tem de ea
19. înceracă să repare sentimentele celorlalţi
20. joacă jocuri de putere

Numai dacă am avea curajul să recunoaştem care din acestea ni se potrivesc… aşa am putea pune un nou început vieţilor noastre, dar pentru asta e nevoie de mult curaj, sinceritate şi ajutor de la Dumnezeu…

Sursă text: “Dragoste sau dependenţă?” de Brenda Schaeffer

Sursă imagine: http://www.freedigitalphotos.net

Spor în toate cele bune!

Vezi şi:

Dependenţa de persoană (1)

Cum să îţi distrugi copilul

20 de reguli pentru o viaţă mai bună

Totul mi se cuvine numai mie!

Adesea gândim aşa! Fie că ne dăm seama sau nu, avem tendinţa acesta de a ne considera “măsura tuturor lucrurilor”. Ea este extrem de vizibilă mai ales la copiii. Am avut cu toţii ocazia să vedem cât de posesivi pot fi copii uneori, cât de abil îşi cer drepturile (un copil făcând o criză de iserie în faţa unei vitrine pentru că mama nu doreşte să îi cumpere ce vrea EL, este o imagine des întâlnită în viaţa de zi cu zi)… Maturizarea şi echilibrul emoţional ar trebui să pună capăt acestei înclinaţii însă adesori (din diferite motive) acest lucuru nu se întâmplă, şi a ajungem să maturi fizic dar “copii” în ceea ce priveşte latura noastră emoţională. Aşa cum este firesc ducem acest bagaj egoist şi egocentric în relaţiile noastre. Credem că dragostea noastră (mai mult sau mai puţin “sănătoasă”) pentru “sufletul pereche” va rezolva toate problemele…  Cerem  mai mult decât oferim şi avem o mulţime de aşteptări şi/sau pretenţii… Câţi dintre noi nu am pornit la drum într-o relaţie, deşi existau anumite lucruri pe care nu le agream la viitorul/rea partener/ă, cu gândul că în timp se va schimba sau că îl/o vom face noi cumva să se schimbe? Cât ne-am înşelat! Ce idee nebună! Abia reuşim să schimbăm ceva la noi, sau să ne controlăm propiile porniri şi avem pretenţia să îl schimbăm pe cel de lângă noi! Normal! Noi suntem măsura tuturor lucrurilor, nu?! “Totul mi se cuvine numai mie”> un gând pe cât de subtil, de greu perceptibil, pe atât de distrugător!

Spor în toate cele bune!

Vezi şi :

Halloween-ul şi ROMÂNUL

Lucruri IMPORTANTE

20 de reguli pentru o viaţă mai bună

Halloween – ul şi ROMÂNUL…

În noaptea de Anul  Nou, în satul de munte, în care m-am născut, abia dacă îţi mai calcă pragul casei copiii care vin cu uratul. De “mascaţi” (nu cei de la poliţie, că pe aceia nimeni nu îi doreşte în casă )aproape că nici nu mai încape vorbă. Locul în care “s-a născut veşnicia” s-a emancipat. Nu mai sunt la modă acum! Oricum erau nişte obiceiuri păgâne! Da, păgâne, dar sunt ale NOASTRE! Acum românul sărbătoreşte HALOINUL (se scrie cum s-aude şi se citeşte cum se vede  )… Ce tari suntem noi românii! Urmează ca, în cel mai scurt timp cu putinţă, să înlocuim masa în familie cu din ziua Naşterii Domnului (denumire care, între noi fie vorba are altă conotaţie decât Crăciunul), cu masa festivă de Ziua Recunoştinţei. În felul acesta porcii ţării (cei adevăraţi, animalele… că ceilalţi nu au nici o treaba) vor putea  respira uşuraţi în ziua de “ignat”, însă, curcanii “carpato-danibiano-pontici” vor avea foarte mult de suferit…(oricum e mai sănătoasă carnea de  curcan decât cea de porc şi am putea face “pomana curcanului” în loc de cea a porcului)…   Suntem de tot râsul!

Astăzi m-a sunat cineva cu rugămintea de a ajuta un copil de clasa a III-a să facă o compunere în limba engleză despre… da, aţi ghicit: HALOIN! I-aş scrie eu nişte rânduri în engleză despre acestă datină străbună  a noastră dar îmi e teamă că săracul copil nu va primi un calificativ mlţumitor… copiii săi probail vor vedea “mascaţi” în noptea de Anul Nou, pe Internet…

În fine! Păcat! Ne-am dat drumul pe topoganul istorie şi cale de întoarcere nu prea este… ne ducem la vale!  Aşadar, ca să nu mai lungesc vorba,  pentru toţii românii “adevăraţi”: “Happy HALOIN!”, iar noi restul, demodaţii, să aşteptăm noaptea de Anul Nou.

PS: Aştept cu nerăbdare să celebrăm, poate chiar anul viitor, o tradiţională sărbătoare românească din Papua Noua-Guinee. Şi încă ceva: “mascaţii” noştrii sunt mai frumoşi decât ai lor! ;-P

Spor în toate cele bune!

Surse imagini:

http://www.freedigitalphotos.net

www.emaramures.ro

Biserica şi Neamul

Mult timp Biserica şi Neamul au păşit în istorie umăr la umăr. De aceea mai bătătorim acest pământ  “carpato-danubiano-pontic” şi nu suntem un popor pierdut în negura timpului. Legătura aceasta e din ce în ce mai firavă…  fiecare au luat-o, parcă,  în direcţii opuse… Prima spre Veşnicie… al doilea spre Efemeritate…

Am vrut să las imaginea să vorbească… dar nu m-am putut abţine…

Spor în toate cele bune!

Vezi şi:

Spiritualitate şi cultura românească în lumina credinţei ortodoxe

Există Dumnezeu?!

Vezi şi:

Căutare

Multimedia

Taina iubirii

Spor în toate cele bune!

Parintele Teofil Pârâian – Iubirea adevărată

Cei care l-au cunoscut pe Părintele Teofil de la Sâmbăta de Sus, au simţit iubirea ce se revărasa din cuvintele sale, deşi uneori prin felul său direct de a vorbi, putea da senzaţia de duritate şi de respingere. Ca să mă conving şi mai mult de acest lucru am descoperit următoarele cuvinte ale vrednicului de pomenire duhovnic:

“Iubeşti atunci când primeşti pe cineva în suflet, când ţi-l împropriezi, când îi faci loc în inima ta. Aceasta înseamnă să-l iubeşti. Câtă vreme îl ţii în afară de tine, câtă vreme îl ţii departe de tine, câtă vreme îl respingi sau îl împingi pe cineva, câtă vreme îl marginalizezi pe cineva, câtă vreme îl ocoleşti, nu-l iubeşti. Când îl iubeşti, îl primeşti, îl faci al tău. Face parte din lumea ta de gând, face parte din inima ta, intră în cuprinsul fiinţei tale, intră în componenţa ta, face parte din tine însuţi. Atunci îl iubeşti.” (Printele Teofil Pârâian – Veniţi de luaţi bucurie)

Ce gânduri luminoase despre iubire!
Spor în toate cele bune!

Parintele Teofil Paraian a trecut la cele vesnice…

Ce veste trista! Am pierdut un mare duhovnic, un mare monah dar mai ales un mare Om. O sa ne lipseasca chipul sau bland, cuvintele sale dulci, si taioase uneori, dragostea sa pentru noi cei din lume, realismul cu care privea existenta umana… De acum se vor scrie multe lucruri despre personalitate sa! Prea multe cuvinte totusi nu sunt necesare, caci slava de la oameni (de care parintele s-a ferit toata viata), paleste in fata slavei cu care Dumnezeu il va incununa! Bunul Dumnezeu il va rasplati pentru dragostea sa!

Spor în toate cele bune!

Vezi şi: Părintele Teofil – Iubirea Adevărată

Sursa: Informatie primita prin sms de un colaborator!

Sursa imagine.

Duminica a XXII-a după Rusalii. Pilda bogatului nemilostiv (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr)

Pe lungă asemănări, între noi, oamenii, există şi multe şi felurite deosebiri. Deosebirile acestea se leagă, unele, de însuşirile noastre fireşti, altele de îndeletniciri şi, în sfârşit, altele de mijloacele noastre de trai. Dar oricât de mari ar fi deosebirile dintre oameni, ele nu merg niciodată până acolo încât să înăbuşe în ei nevoia de a trăi împreună, de a se ajuta, de a se iubi. Oamenii, oricare le-ar fi însuşirile, rangurile, situaţia materială, sunt creaţi să trăiască laolaltă, organizaţi în diferite comunităţi. Trăirea în societate, însă, aduce cu sine anumite obligaţii. Care este cea mai de seamă obligaţie pe care cei avuţi, înstăriţi o au faţă de cei aflaţi în lipsuri?

Răspunsul la această întrebare ni-l dă în chipul cel mai lămurit, Evanghelia zilei de azi (Luca 16, 19-31) despre Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr.

În pericopa evanghelică de astăzi, Hristos Domnul ne descoperă destinul veşnic al omului. Prin această pildă, Iisus, învăţătorul nostru suprem, trimite spre noi o rază de lumină, în legătură cu ce va fi dincolo. Pentru noi, creştinii, această parabolă este asemenea unei ferestre deschise spre viaţa viitoare. Ar trebui, poate, să o citim şi să stăm fiecare în taina inimii, a sufletului şi a gândului nostru, întorşi spre noi înşine, şi să medităm asupra ei.

Gadarenii şi “porcăria” de azi…

Ce bine semănăm noi cei de astăzi cu gadarenii! De fapt poate că suntem gadareni! Creştem şi ne îngrăşăm “porcii” păcatelor şi ai patimilor, ai urii, nesimţirii indolenţei şi lenei; îi îngrăşăm încât sunt gata gata să plesnească. Iar Hristos vine la noi să ne ajute! Vrea să ne scape de aceşti “porci (sau – după caz-porcuşori) sufleteşti” murdari şi urât mirositori, iar noi ce facem? De cele mai multe ori îl rugăm să plece, “să iasă din hotarele noastre”, să ne lase să ne creştem porcii mai departe în linişte şi fără să ne trezească cumva conştiinţa adormită. Dacă ne ia în surprindere, trecem peste rugăminte şi îl alungăm pur şi simplu. De ce? Poate că ne simţim bine în noroiul pe care singuri l-am făcut, poate ne este frică de schimbare, poate ne este frică să ne asumăm răspunderea de a face o schimbare reală în viaţa nostră, să ieşim din mocirlă, să ne spălăm, să îmbrăcăm o haină luminoasă şi să o luăm de la capăt… răspunsurile sunt diferite şi fiecare din noi are unul în propria s-a conştiinţă… nu-i aşa?

PS: Ce facem? Mergem cu “porcii” noştri  la păscut? Îi îngrăşăm în continuare? Sau îi lăsăm să piară în mare?!

Vezi şi:

Cad frunzele…

Căutare…

În trenul… vieţii

Spor în toate cele bune!

http://prosanthropos.wordpress.com

Predică la Duminica a XXIII-a după Rusalii. Vindecarea omului stăpânit de demon

Evanghelistul Luca ne istoriseşte, prin pericopa evanghelică de astăzi,zguduitoarea minune cu vindecarea demonizatului din Gadara. Gadarenii, sau Gherghesenii, erau un popor care locuia în ţinutul dinspre răsărit de Iordan, deosebit de iudei. Îndeletnicirea lor, creşterea porcilor, cu totul străină iudeilor, îi arată a fi de alt neam.

Domnul Iisus Hristos a venit în aceste părţi date uitării de cârmuire şi lăsate în afară de lumina oricărei bune propovăduiri, ca să binevestească şi acestora Evanghelia. Şi cum a sosit, “l-a întâmpinat un om din cetate care era stăpânit de un demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci în peşterile de îngropăciune” (Luca 8, 27). Văzându-l pe Iisus, demonul a răcnit şi a căzut înaintea Lui şi cu glas puternic a strigat: “Ce ai cu mine Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu, rogu-Te nu mă chinui”. Din aceste cuvinte observăm că stăpânirea demonului asupra nefericitului om era atât de puternică şi deplină, încât el se folosea de glasul lui, ca şi cum ar fi fost una cu el.

Lucruri IMPORTANTE…

Un bãstinas american si prietenul lui treceau, in centrul orasului New York, pe lângã Times Square in Manhattan. Era in timpul prânzului si strãzile erau pline de oameni. Masinile claxonau, frânele taxiurilor scârtâiau pe la colturi, sirenele zornãiau, sunetele orasului erau asurzitoare.

Deodatã, bãstinasul spune, “Aud un greiere!”

Prietenul sau spune: “Ce? Esti nebun? Cum poti sa auzi un greiere in gãlãgia asta!”

“Nu, sunt sigur!” a spus el, “Am auzit un greiere!”.

“E o nebunie,” i-a rãspuns prietenul.

Predică la Duminica a XX-a după Rusalii. Învierea fiului văduvei din Nain

Între minunile săvârşite de Domnul nostru Iisus Hristos spre a dovediputerea Sa dumnezeiască, cele mai mari şi mai înfricoşătoare sunt, de bună seamă, învierile din morţi. Un om care revine la viaţă este tot ce poate uimi mai mult pe oameni. Despre o astfel de minune este vorba şi în Sfânta Evanghelie a duminicii de astăzi.

Sf. Evanghelist Luca ne spune că Iisus, după ce a vindecat pe sluga sutaşului păgân şi a lăudat credinţa acestuia (Luca 7, 9), a doua zi s-a îndreptat către o cetate ce se numea Nain. “Cu el împreună mergeau ucenicii Lui şi mult popor”. Iar când s-a apropiat de “porţile cetăţii iată scoteau pe un mort, singurul fiu al maicii sale, şi ea era văduvă; şi popor mult din cetate era cu dânsa”. O văduvă îşi petrecea la groapă pe unicul său fiu, sfâşiată de durere şi însoţită de părerile de rău ale celor de faţă.