Predică la Duminica a XXII-a după Rusalii. Pilda bogatului nemilostiv (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr)


076Pe lungă asemănări, între noi, oamenii, există şi multe şi felurite deosebiri. Deosebirile acestea se leagă, unele, de însuşirile noastre fireşti, altele de îndeletniciri şi, în sfârşit, altele de mijloacele noastre de trai. Dar oricât de mari ar fi deosebirile dintre oameni, ele nu merg niciodată până acolo încât să înăbuşe în ei nevoia de a trăi împreună, de a se ajuta, de a se iubi. Oamenii, oricare le-ar fi însuşirile, rangurile, situaţia materială, sunt creaţi să trăiască laolaltă, organizaţi în diferite comunităţi. Trăirea în societate, însă, aduce cu sine anumite obligaţii. Care este cea mai de seamă obligaţie pe care cei avuţi, înstăriţi o au faţă de cei aflaţi în lipsuri?

Răspunsul la această întrebare ni-l dă în chipul cel mai lămurit, Evanghelia zilei de azi (Luca 16, 19-31) despre Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr.

În pericopa evanghelică de astăzi, Hristos Domnul ne descoperă destinul veşnic al omului. Prin această pildă, Iisus, învăţătorul nostru suprem, trimite spre noi o rază de lumină, în legătură cu ce va fi dincolo. Pentru noi, creştinii, această parabolă este asemenea unei ferestre deschise spre viaţa viitoare. Ar trebui, poate, să o citim şi să stăm fiecare în taina inimii, a sufletului şi a gândului nostru, întorşi spre noi înşine, şi să medităm asupra ei.

Sufletul omului fără credinţă, fără iubire, milă, dreptate, rupt de oameni şi de Biserică este mort. Omul care nu simte mila în faţa foamei şi a suferinţei celuilalt, este ca o fiinţă necuvântătoare, care îşi neagă demnitatea de om prin faptele sale. Să ascultăm pilda:

“Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vizon, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit, iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, aşteptând să se sature de cele ce cădeau de la masa bogatului. Câinii veneau şi-i lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi în iad ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Şi el strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc cumplit în această văpaie. Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune în viaţă şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum, aici, el se mânguie, iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici de acolo să treacă la noi…” (Luca 16, 19-28).

Aşadar, e vorba, pe de o parte, de un bogat oarecare – nu i se dă nume – care trăia îmbrăcându-se în porfiră şi vizon şi care o ducea numai în petreceri, iar pe de altă parte, de un sărac cerşetor cu numele Lazăr, şi care stătea şi suferea la poarta bogatului. Bogatul din Sf. Evanghelie de astăzi era, egoist, lipsit de inimă, şi de Dumnezeu, se bucura de toate bunurile pămunteşti, indiferent la orice durere, privea cu nepăsare, fără să-l vadă, pe săracul care stătea la poarta lui şi de care, spune evanghelistul, şi câinii aveau mai multă grijă, decât stăpânul lor. Bogatul din Evanghelie reprezintă omul care-şi foloseşte rău posibilităţile, care face din bogăţie un mijloc de plăcere, de distracţie şi de decădere religios-morală. În schimb, Lazăr zace bolnav şi plin de bube. În trupul lui bătea o inimă curată şi adânc înrădăcinată în încrederea şi iubirea faţă de Dumnezeu, ce îi dă o forţă spirituală ca în îndelungata şi adânca lui suferinţă şi răbdare să nu curtească împotriva celor rânduite oamenilor de Dumnezeu. Iată icoana cea mai vie a mizeriei, iată pilda cea mai crudă a egoismului şi a nepăsării în viaţă.

Dacă parabola s-ar opri aici, am putea socoti viaţa o mare nedreptate, dar Mântuitorul nu se opreşte aici. El arată că după această viaţă vine o altă viaţă, vine judecata: atunci se înţelege planul lui Dumnezeu. În această a doua parte a parabolei, bogatul şi săracul mor şi sunt arătaţi în faţa lui Dumnezeu. Dacă în modul lor de viaţă şi al trăirilor pe pămunt este o mare deosebire, să cunoaştem că în moartea lor deosebirea este şi mai mare. Se întâmplă că mor amândoi. Sufletul lui Lazăr, cel ce pătimise timp îndelungat pe pămunt, este dus de îngeri în raiul fericit, pentru vecie. Despre bogat se spune numai atât: că a murit şi a fost îngropat; trupul s-a dus în pămunt, iar sufletul în chinuri, în iad. Cuprins de chinuri, cel ce nu avusese milă de semenul său, cere acum îndurare. Cel ce ţinuse ochii lipiţi de cele pământeşti, îi ridică acum. Cel ce nu văzuse pe Lazăr, trecând, de sute de ori, cu nepăsare pe lungă el, îl vede acum. Nu îndrăzneşte să se adreseze direct lui Lazăr, ci îl roagă pe Părintele Avraam să-l trimită pe Lazăr să îl ajute. Cel care n-a vrut să ajute pe nimeni, cere acum ajutorul sărmanului Lazăr împotriva focului care îl chinuie, îl mistuie. Cu degetul de care-i era scârbă altădată să se atingă, cu piciorul, dorea acum să-i aducă o alinare. Cel ce se îmbrăca în purpură şi vizon şi se desfăta cu mâncărurile cele mai alese şi cu băuturile cele mai scumpe, se roagă acum pentru o picătură de apă, cu care să-şi potolească setea şi clocotul văpăii de-a pururi nestinsă.

Dialogul dintre bogatul nemilostiv şi Părintele Avraam este de-a dreptul mişcător. Părintele Avraam i-a grăit aşa: “Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr aşişderea, cele rele; iar acum acesta se mânguie, iar tu te chinuieşti, şi peste toate acestea, între noi şi între tine prăpastie mare s-a întărit, căci cei ce vor să treacă de aici către voi să nu poată, nici cei de acolo, la noi, să treacă”. Această prăpastie şi-a săpat-o chiar el, prin nemilostenia şi indiferenţa sa. El, bogatul, dacă primea pe Lazăr într-o cămăruţă în casa lui, dacă îi îmbrăca trupul gol, dacă îi astumpăra foamea, adică dacă îl mânguia în suferinţele sale, se salva de la suferinţă pe el însuşi. Acum vede bogatul ce schimbare mare a produs moartea. Acum, ca într-o oglindă, îşi vede trecutul său. Acum vede pe sărmanul Lazăr cum zăcea şi cât era de dispreţuit de toţi. Acum îşi vede chipul şi felul vieţuirii sale. Cel care n-a ştiut ce-i suferinţa, acum este numai suferinţă. Părerea de rău îl copleşeşte, dar era de prisos acum. Bogatul roagă, acum, pe Părintele Avraam să trimită pe Lazăr la cei cinci fraţi, “să le mărturisească lor, ca să nu vie şi ei la acest loc de muncă”. “Nu e nevoie, a zis Avraam lui. Au pe Moise şi pe prooroci; să-i asculte pe dânşii”. Bogatul, însă, spune: “Nu, Părinte Avraame, ci de va merge cineva din morţi la dunşii, se vor pocăi”. Şi i-a zis Avraam lui: “Dacă nu ascultă pe Moise şi pe prooroci, măcar de ar învia cineva din morţi, tot nu vor crede”. Bogatul credea că dacă cineva va învia din morţi şi va povesti celor vii chinurile de dincolo, lumea se va îndrepta. Dar ne întrebăm: are nevoie credinţa noastră de semne şi minuni spre a fi tare, spre a fi mântuitoare de suflet? Ne răspunde Sf. Apostol Pavel când ne zice: “Fraţilor, nu fiţi copii la minte, fiţi copii când e vorba de răutate. La minte fiţi oameni desăvârşiţi”, iar mai departe: “limbile (adică semnele şi minunile) sunt semn nu credincioşilor, ci necredincioşilor, iar vorbirea profetică (predica) dimpotrivă, nu necredincioşilor, ci credin-cioşilor” (I Cor. 14, 20-22). Aşa zice şi Sfântul Ioan Gură de Aur: “am fost învăţat să cred în Stăpunul şi fără să mi se dea semne… ştiu că am fost curăţit de păcate în Sf. Botez, chiar dacă v-aş vorbi în limbi”.

Creştinul adevărat trebuie să creadă cu mintea, să aibă duhul discernămuntului, al deosebirii duhurilor, ca el “să nu fie jucărie valurilor, purtat încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturilor” (Efes. 4, 13-14), cum se exprimă Sf. Apostol Pavel.

Există în viaţa şi în credinţa unor creştini o mare doză de copilărie, un infantilism al credinţei, care se manifestă printr-o pornire şi o dorinţă de senzaţional, de minuni şi semne cu orice preţ şi în toate împrejurările. Aceştia sunt tocmai de părerea bogatului ajuns în chinurile iadului, după care, dacă ar învia cineva din morţi, deci dacă s-ar face semne şi minuni, oamenii ar crede şi ar deveni mai buni.

Noi, creştinii de azi, nu avem numai pe Moise şi pe prooroci, ci şi pe Hristos şi pe Apostoli, pe sfinţi şi pe mucenici, pe Sfânta Biserică, purtătoare a darurilor cereşti. Hristos ne luminează calea, ne pune înainte viaţa şi moartea, ne descoperă soarta bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr. El ne cere să ridicăm ochii, ca şi bogatul nemilostiv la Părintele Avraam, ca şi evreii în pustie la şarpele de aramă, încrezători în iubirea Lui şi siguri de dreptatea Sa. Creşterea în Hristos, cu mintea şi cu darul lui Dumnezeu, presupune o dreaptă socoteală asupra rostului vieţii acesteia trecătoare, a bunurilor ei şi, mai ales, a avea totdeauna în vedere viaţa veşnică, a fi convins că prin moarte nu se nimiceşte existenţa noastră, ci ea trece pe un plan superior de viaţă, aşa cum ne învaţă Domnul Iisus în pilda de astăzi.

Parabola Bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr trebuie neapărat legată de Evanghelia despre Judecata de apoi, pentru ca să avem un tablou cât de cât înţeles, cât de cât complet şi despre viaţa de dincolo. La judecata de apoi, accentul va cădea pe milostenie. Ce ai făcut aproapelui tău, cu aceea te vei întâlni dincolo. Sf. Ioan Gură de Aur zice: “bogatul n-a fost condamnat fiindcă a fost bogat, ci pentru că a fost nemilostiv”. Iar Sf. Grigorie Teologul adaugă: “El nu este pedepsit că ar fi luat bunurile altora, ci pentru că n-a ştiut să le folosească în mod folositor pe ale sale”. Sf. Ambrozie zice: “Nu a fost pedepsit că a lovit pe sărac, ci pentru că a fost un adevărat ucigaş faţă de el lăsându-l să moară fără nici un ajutor”. Adevărul este că nu toţi bogaţii se vor osândi, ci doar aceia care îşi trăiesc viaţa asemenea celui din parabolă. De asemenea, nu toţi săracii se vor mântui, ci numai aceia care îşi duc în mod creştinesc crucea sărăciei, fără cârtire, şi nu din vina lor devin săraci. Săracul Lazăr ne arată, prin propria lui viaţă, calea ce duce spre împărăţia lui Dumnezeu, calea jertfei, a răbdării, a credinţei, a suferinţei.

Creştinul învrednicit de Dumnezeu cu averi să trăiască cumpătat, să-şi privească averea ca pe un talant primit de la Dumnezeu, pe care s-o înmulţească, prin muncă cinstită, şi cu care să aline şi durerile altora, mai ales în timpul nostru, când este atâta lipsă şi necaz. Să nu uite că pentru noi şi a noastră mântuire: “s-a sculat cineva din morţi”, Domnul nostru Iisus Hristos, care ne-a arătat calea ce duce la dreapta Sa când va veni ca judecător, calea care este milostenia şi pe care să o împlinim.

Din pragul morţii, săracul Lazăr te mai cheamă o dată să-i vii în ajutor. Nu lăsa ca sărăcia şi întristările lui să-l împingă, fără de vreme, în moarte. Aleargă degrabă şi ajută-l, lăsându-te călăuzit pururi de adevărul acestor cuvinte ale Sf. Ambrozie: “Cine-şi aduce aminte de necazul celor săraci, va avea în ziua judecăţii, pe Domnul însuşi dator cu milă faţă de el”. Amin.

Sursă text: Pr. Ion Curciuleanu, Predici la duminicile de peste an, la praznicele împărăteşti şi la sărbătorile sfinţilor mari, 2000

Sursă imagine: http://ebooks.adelaide.edu.au/d/dore/gustave/bible/images/076.jpg

Vezi  şi:

Gadarenii şi “porcăria” de astăzi…

Predica la Duminica XXIII după Rusalii

Urmarea neiubirii de Dumnezeu este pervertirea capacităţii de a iubi echilibrat

Acatistul Potirul Nesecat

Spor în toate cele bune!

This entry was posted in Predici and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

6 Responses to Predică la Duminica a XXII-a după Rusalii. Pilda bogatului nemilostiv (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr)

  1. doru says:

    da …foarte intelept scris……numai cateva intrebari ?? poti sa mi explici cateva lucruri de duhul sfant….??? ai duhul sfant..??
    crez in isus hristos..?? faci faptele de care ai predicat…???

  2. doru says:

    inplini ti biblia sau numai ce vre ti din ia…..?>//???

  3. doru says:

    o intrebare numai tru sa o stiii ai adaugat ceva vre o data la Sfanta Sriptura???

    • admin says:

      Domnule Doru,
      Am stat puţin pe gânduri dacă să vă aprob sau nu comentariile. De ce? Pentru că personal îmi place să port dialoguri sincere şi constructive, din care şi eu şi interlocutorul meu putem câştiga ceva bun, ziditor.
      În schimb, întrebările dumneavoastră sunt tipic neoprotestante…şi asta spune totul… doar ispitiri…
      Am avut destule conversaţii cu diverşi “fraţi” de-ai dumneavoastră “live” dar şi “online”. Rezultatul? Zero.

      Spor în toate cele bune!

      PS: Probabil aţi pus semn de carte la blog şi veţi reveni să vedeţi ce am răspuns, cu săbiile scoase şi gata de lupta întru cuvântul Scripturii… sfatul meu, mai bine lăsaţi…

  4. Anonimus says:

    Imi spui si mie te rog cateva invataturi din acesta pilda ? Mersi anticipat .

    • andrei says:

      Din predică ai putut înţelege, dacă ai citit-o cu atenţie, esenţa acestei pilde…
      Oricum, e o pildă mereu actuală. Bogăţie, sărăcie, milostenie, avariţie, rai, iad… sunt câteva din aspectele nuanţate în ea…
      De menţionat e faptul că, pe ultimele, Mântuitorul le prezintă ca stări şi locuri.
      Ţie ce îţi transmite plida acesta?
      Spor în toate cele bune!

Spune ce părere ai

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s