Pastorala la Naterea Domnului a IPS Teofan – 2009
NAŞTEREA DOMNULUI, NĂDEJDEA LUMII
Scrisoare pastorală la Sărbătoarea Naşterii Domnului
† TEOFAN
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL IAŞILOR ŞI
MITROPOLIT AL MOLDOVEI ŞI BUCOVINEI
Iubiţilor preoţi din parohii, cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi dreptcredinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iaşilor: har, bucurie, iertare şi ajutor de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt!
Dumnezeul nădejdii să vă umple pe voi de toată bucuria şi pacea în credinţă, ca să prisosească nădejdea voastră, prin puterea Duhului Sfânt (Rom. 15, 13)
Iubit popor al lui Dumnezeu din Moldova,
Suntem spre sfârşitul anului 2009. A fost un an greu pentru toţi, iar pentru unii dintre semenii noştri chiar foarte greu. Mulţi dintre confraţi şi-au pierdut locurile de muncă, alţii au rămas îndatoraţi la bănci, pierzându-şi casele şi alte bunuri. Drama plecărilor la muncă în străinătate a continuat să facă victime în numeroase familii. Despărţirile dintre soţi s-au înmulţit spre disperarea copiilor. O anumită stare de nelinişte s-a strecurat în sufletele multora.
Aceasta a fost, în general, atmosfera care a dominat viaţa noastră şi a celor din jur în anul care tocmai se încheie. Apropierea sărbătorilor legate de Naşterea Domnului, Anul Nou şi Bobotează aduce, parcă, o anumită relaxare. Cel puţin la suprafaţa lucrurilor o anumită stare de optimism se face simţită. Ce se întâmplă în adâncul sufletului, singur Dumnezeu cunoaşte. Read more…







Aţi observat că uneori trece parcă viaţa pe lângă noi? Abia zilele trecute mi-am dat seama că a venit toamna cu adevărat. Din întâmplare am privit pe geam şi am văzut o ploaie de frunze ruginite acoperind pământul. Ce privelişte minunată!!! Mi-am spus: “Cum de nu am văzut asta până acum?”. Cred că ajungem în anumite momente din vieţile noastre când ne pierdem pe noi înşine în tot acest zbucium cotidian care ne înconjoară şi ne sufocă. Ne pierdem în muncă, ne pierdem în indiferenţă, ne pierdem în grija zilei de mâine, ne pierdem în agitaţia străzii… nu există nici un dispozitiv GSP inventat ca să ne arate calea spre noi înşine (dacă ar exita poate ar avea vânzări record), dar lucrurile mici (pe care nu le mai vedem) sunt şanse de a ne regăsi pe noi. Am privit din întâmplare pe geam şi am redescoperit toamna (un anotimp pe care îl îndrăgesc mult )… Cât de frumoasă este regăsirea!!! Oricât de încărcaţi am fi să avem ochi să vedem cum cad frunzele toamna!
Zilele trecute am făcut o călătorie mai lungă cu trenul… am urcat în tren, m-am aşezat pe locul meu, pregătindu-mă emoţional pentru lunga călătorie ce urma. Am trecut de etapa aceasta şi am început să privesc în jur, să văd împreună cu cine voi călători… fără să ştiu că la finalul călătoriei voi fi mai câştigat ca la începutul ei (deşi biletele CFR nu sunt tocmai ieftine). Pe bancheta din faţă stăteau două persoane, o femeie şi un bărbat, soţ şi soţie, trecuţi de mult de prima tinereţe, cred că aveau în jur de 60 de ani. Erau doi oameni pe faţa cărora se citea durerea în toată puterea ei . Arşi de soarele ce dogoreşte câmpurile cu recolte, îmbrăcaţi simplu dar cuviincios… mărturii a unei vieţii care nu prea le-a dat răgaz…













comentarii recente