Fiecare zi e specială. Ziua de azi e o zi specială…

Acum douazeci de ani lucram ca si taximetrist ca sa ma intretin. Intr-o noapte cand am ajuns la o comanda, la 2 : 30 AM , cladirea era acoperita in intuneric, doar cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter…
In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport.
Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa .
Deci am mers si-am batut la usa . -” Doar un minut” raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta.
Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii.
Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica
de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea.

Trecut şi Viitor…

În una din zilele trecute am descoperit într-un studiu, cuvintele unui jurnalist francez,  Robert Serrou,  care, în 1993, spunea:

“Copiii noştri sunt societatea de mâine. Aceea însă care li se va lăsa şi aceea pe care o construiesc ei înşişi, cu sau împotriva noastră. În climatul actual eu gândesc că ei sunt pe cale să o fabrice mai curând împotriva noastră şi ne vor face să plătim scump faptul, că nu le-am trimis moştenirea tuturor acelor valori pe care civilizaţia noastră le poartă în sânul ei, fie şi fără voia noastră. Noi trăim ca şi cum nu am mai avea rădăcini. Astfel încât, fie că suntem credincioşi sau nu, nouă ne este ruşine astăzi de faptul că purcedem din creştinism, ruşine de asemenea, de părinţii noştri. O societate care este incapabilă să îşi asume trecutul în prezent, e condamnată să moară. Trebuie ca societatea să se trezească… nu există viitor pentru cel care nu ia în mână trecutul său. Chiar gânditorii din secolul luminilor nu au cugetat o clipă să-şi renege rădăcinile lor, adică creştinismul. În el sunt rădăcinile noastre.”

Desigur aceste cuvinte, de o realitate care doare, sunt spuse în contextul unui Occident excesiv secularizat, al cărui inimă este statul francez. Totuşi, când l-am parcurs prima oară, nu am putut să nu constat cât de mult se aplică şi în cazul nostru, al românilor. Fără doar şi poate vom culege ceea ce semănăm în inimile copiilor noştri…

În ţara noastră bisericile încă sunt pline, dar dacă nu învăţăm din greşelile occidentalilor, nu va trece mult până când le vom urma în cădere. Atunci, mănăstirile pustii, bisericile închise sau transformate în muzee (în cel mai fericit caz) vor fi un peisaj obişnuit… vom fi cu adevărat occidentali, europeni. (Mă întreb care ar mai fi farmecul Voroneţului, de pildă, fără slujbe?! – dezolant).  Nu cred că ar trebui să ne culcăm pe o ureche, să ne batem cu pumnul în piept că deţine tezaurul credinţei adevărate (aşa şi este) căci dacă nu vom fi atenţi istoria nu ne va ierta… am început alunecuşul pe topoganul istoriei. Dacă ne oprim la timp (până nu luăm viteză prea mare) mai avem o şansă…

Spor în toate cele bune!

Sursă citat: Ortodoxia, nr. 3-4, 1993

Sursă imagine: crestinortodox.ro

Vezi şi:

Hlloween-ul şi românul

Biserica şi Neamul

Femei de carieră

Dependenţa de persoană (2)

Oamenii aflaţi în relaţi adictive (dependenţa de persoană/ă) prezintă mai multe sau mai puţine din următoarele caracteristici. În general ei:

1. se simt adesea mistuiţi
2. au dificultăţi în stabilirea graniţelor Eului
3. au tendinţe masochiste
4. renunţă cu greu
5. se tem de riscuri, schimbări şi necunoscut
6. experimentează o creştere individuală insuficientă
7. au dificultăţi în exprimarea intimităţii reale
8. joacă jocuri psihologice
9. dăruiesc pentru a primi ceva în schimb
10. încearcă să îi schimbe pe ceilalţi
11. au nevoie de ceilalţi pentru a se simţi împliniţi
12. caută soluţii în afara lor
13. ptretind şi aşteapă dragoste necondiţionată
14. refuză sau abuză de implicare
15. aşteaptă de la alţii recunoaştere şi apreciere
16. se tem să fie abandonaţi când au loc despărţiri de rutină
17. recreează sentimente negative familiare
18. îşi doresc apropierea, deşi se tem de ea
19. înceracă să repare sentimentele celorlalţi
20. joacă jocuri de putere

Numai dacă am avea curajul să recunoaştem care din acestea ni se potrivesc… aşa am putea pune un nou început vieţilor noastre, dar pentru asta e nevoie de mult curaj, sinceritate şi ajutor de la Dumnezeu…

Sursă text: “Dragoste sau dependenţă?” de Brenda Schaeffer

Sursă imagine: http://www.freedigitalphotos.net

Spor în toate cele bune!

Vezi şi:

Dependenţa de persoană (1)

Cum să îţi distrugi copilul

20 de reguli pentru o viaţă mai bună

Totul mi se cuvine numai mie!

Adesea gândim aşa! Fie că ne dăm seama sau nu, avem tendinţa acesta de a ne considera “măsura tuturor lucrurilor”. Ea este extrem de vizibilă mai ales la copiii. Am avut cu toţii ocazia să vedem cât de posesivi pot fi copii uneori, cât de abil îşi cer drepturile (un copil făcând o criză de iserie în faţa unei vitrine pentru că mama nu doreşte să îi cumpere ce vrea EL, este o imagine des întâlnită în viaţa de zi cu zi)… Maturizarea şi echilibrul emoţional ar trebui să pună capăt acestei înclinaţii însă adesori (din diferite motive) acest lucuru nu se întâmplă, şi a ajungem să maturi fizic dar “copii” în ceea ce priveşte latura noastră emoţională. Aşa cum este firesc ducem acest bagaj egoist şi egocentric în relaţiile noastre. Credem că dragostea noastră (mai mult sau mai puţin “sănătoasă”) pentru “sufletul pereche” va rezolva toate problemele…  Cerem  mai mult decât oferim şi avem o mulţime de aşteptări şi/sau pretenţii… Câţi dintre noi nu am pornit la drum într-o relaţie, deşi existau anumite lucruri pe care nu le agream la viitorul/rea partener/ă, cu gândul că în timp se va schimba sau că îl/o vom face noi cumva să se schimbe? Cât ne-am înşelat! Ce idee nebună! Abia reuşim să schimbăm ceva la noi, sau să ne controlăm propiile porniri şi avem pretenţia să îl schimbăm pe cel de lângă noi! Normal! Noi suntem măsura tuturor lucrurilor, nu?! “Totul mi se cuvine numai mie”> un gând pe cât de subtil, de greu perceptibil, pe atât de distrugător!

Spor în toate cele bune!

Vezi şi :

Halloween-ul şi ROMÂNUL

Lucruri IMPORTANTE

20 de reguli pentru o viaţă mai bună

20 de reguli pentru o viaţă mai bună!

Institutul Francez pentru Anxietate si Stress din Paris, recomanda urmarea a 20 de reguli de viata. Expertii considera ca si daca veti urma doar 10, cu siguranta veti invata sa traiti cu o calitate interioara mai elevata:

1. Ia o pauza de 10 minute la cel mult 2 ore de munca.Extinde acest obicei si la restul vietii cotidiene si foloseste aceste pauze pentru a te gandi la tine si a-ti constientiza atitudinile.

2. Invata sa spui NU, fara a te simti vinovat, si fara a crede ca vei rani pe cineva. A dori sa multumesti pe toata lumea este un efort si o risipa enorma.

3. Planifica-ti activitatea zilnica, dar intotdeauna lasa-ti intervale importante (intre activitati) pentru orice eprevazut,constientizand ca nu totul depinde de tine.

Iubirea echilibrată

Urmarea neiubirii de Dumnezeu este pervertirea capacităţii de a iubi echilibrat

Continuând cele prezentate în ediţia „Ziarului Lumina“ din 11 septembrie 2009, (n.n.  nu am reuşit să găsesc online articolul amintit) precizăm că o altă formă subtilă de control este rezultatul unei iubiri pătimaşe faţă de propriile odrasle. Urmarea neiubirii de Dumnezeu este pervertirea capacităţii de a iubi echilibrat, ceea ce poate conduce, printre altele, şi la supra-protecţionism. Protejarea este bună, dar protecţionismul nu. Ce este defectul dacă nu o calitate dusă la extrem?! Astfel, mulţi părinţi fără Dumnezeu ajung să-şi idolatrizeze propriul copil. De obicei, unul singur. Îndreptându-şi toată energia dragostei cu care ar fi putut iubi pe Dumnezeu şi pe alţii spre unicul copil, acest lucru nu rămâne fără urmări. Ei le doresc atât de mult binele încât le dictează copiilor ce să vorbească, ce să facă, cu ce să se îmbrace, ce profesie să aleagă, cu cine să se căsătorească, ş.a.m.d. Cu toată intenţia lor bună, această dragoste ucide, amputează personalităţi. Părinţii devin nişte piraţi de energie pentru copiii lor. Psihologic vorbind, este vorba despre sindromul „cordonului ombilical“ nevăzut şi netăiat la timp, lucru care poate duce la boli psihice şi fiziologice dintre cele mai grave. Spiritual vorbind, părinţii – autonomi în relaţia cu Dumnezeu – se transformă din dictatori în posesori ai copiilor lor, călcând în picioare libertatea de voinţă a copiilor pe care Dumnezeu a dat-o şi o respectă la toţi. Despre sentimentele de dominare sau posedare emoţională pot vorbi cel mai clar copiii care au trecut prin aşa ceva.

Dependenţa de persoană…

Un tip de dependenţă foarte subtil deoarece de foarte multe ori este confundată cu dragostea şi nu cu orice fel de dragoste ci cu dragostea adevărată.

De ce dependenţă de persoană? Pentru a răspunde la acestă întrebare trebuie să aruncăm o privire foarte atentă asupra copilăriei. Câţi dintre noi am avut cu adevărat o copilărie echilibartă? O copilărie în timpul căreia să fi primit exact atât de multă dragoste pe cât am avut nevoie (nici mai multă, nici mai puţină), o copilărie care să ne fi garantat o maturizare emoţională progresivă şi sănătoasă, o copilărie

BAZELE EDUCATIEI!

Dupa cum ne spune înteleptul Solomon, ”începutul întelepciunii este frica de Dumnezeu” (Pilde 1,7). Bazati pe aceasta, trebuie sa spunem ca prima virtute pe care parintii trebuie sa o cultive în sufletele copiilor lor, cât mai devreme posibil, este frica de Dumnezeu, adica credinta si evlavia fata de Acesta. Însa de ce — veti întreba poate — trebuie ca noi parintii, si în special mamele, sa îi învatam pe copii nostri despre credinta si despre evlavie, înca de la vârsta prunciei?