Duminica a 27 – a după Rusalii – ”Tămăduirea femeii gârbove”

Imagine: http://www.bisericabelvedere.ro

Ai văzut vreodată un om gârbov?! La trup sau la suflet?!

Îmi aduc aminte că în satul meu natal trăia o bătrână care era atât de aplecată de spate încât cu greu mai putea să privească în față pe cel cu care stătea de vorbă. Mergea mereu aplecată, sprijinindu-se în bățul ei și plecată pe gânduri. Era nelipsită de la biserică. O să îmi rămână mereu în minte chipul ei… Arăta cam așa arăta:

Imagine: http://educatiapentruviitor.wordpress.com

Iată ce citim în Evanghelia de astăzi (Luca 13, 10 – 17):

1. Mântuitorul era într-o sinagogă, în zi de sabat, și predica (v. 10);

2. O femeie gârbovă era și ea acolo (v. 11). Din v. 11 și 16 deducem faptul că starea ei de sănătate se datora un duh rău și dura de 18 ani;

3. Femeia nu spune nimic, însă Mântuitorul văzând-o, o cheamă mai aproape de El și o vindecă (v. 12 – 13). Observăm de asemenea faptul că Hristos ”s-a atins de ea” și că femeia a răspuns cum se cuvine minunii care s-a petrecut cu ea căci ”slăvea pe Dumnezeu”;

 4. Mai marele sinagogii s-a scandalizat de ceea ce a făcut Mântuitorul (v. 14). A văzut minunea, a acceptat-o (poate chiar o și cunoștea pe femeie) și neavând ce să obiecteze împotriva minunii, copleșitoare prin realitatea ei, a argumentat că sâmbăta trebuie păstrată chiar și atunci când vine vorba de vindecări;

5. Domnul Hristos folosește un argument covârșitor: dacă ei dezleagă boii sau asinii în zi de sâmbătă și îi duc la adăpat cum să nu fie dezlegată de neputința ei acestă femeie din neamul lui Avraam? (v. 15 – 16).

Argumentul îi rușinează pe cei ce îi stăteau împotrivă și îi bucură pe cei ce vedeau faptele strălucite făcute de El.  Are efect pentru că e gândit dumnezeiește: face apel la o activitate cotidiană, general acceptată ca fiind reală; și în cazul animalelor duse la adăpat și în cazul femeii vindecate Mântuitorul folosește același verb ”a dezlega”, în acest fel cele două planuri sunt puse față în față cât mai concret; amintește faptul că acea femeia este fiică a lui Avraam, prin urmare, una de care care se cuvenea să aibă grijă, mai mult decât de niște animale.

Mântuitorul îi răspunde mai marelui sinagogii la persoana a II – a plural întocmai cum s-a adresat și acesta: ”venind deci într- acestea (nn. în cele 6 zile) vindecați-vă, dar nu în ziua sâmbetei”. Din acest mod de exprimare observăm că nu a avut curajul să îl înfrunte pe Mântuitorul, să i se adreseze direct , ci a apostrofat mulțimea în general și pe cei bolnavi, ce căutau vindecare în special… De aceea nici Hristos nu îl mustră direct ci mustrarea trece prin el și se răsfrânge asupra tuturor fățarnicilor prezenți acolo.

Aceasta este litera evangheliei de astăzi. Dar să vedeam care e duhul ei…

Predică la Duminca Intrării Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor)

Foto: http://galvestonorthodox.blogspot.com

Evanghelia Duminicii: Ioan 12, 1-18

„Înainte de Paşti cu şase zile, a venit Iisus în Betania, unde era Lazăr, cel care fusese mort şi pe care îl înviase din morţi. Acolo I-au făcut cină şi Marta slujea, iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau împreună cu Dânsul la masă. Atunci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mult preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters apoi cu părul ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Deci unul dintre ucenicii Săi, Iuda a lui Simon Iscarioteanul, care avea să-L vândă pe Dânsul, a zis: De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de dinari şi să se fi dat săracilor? Dar el a zis aceasta nu pentru că îi era grijă lui de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea. Iisus însă a zis: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Pe săraci pururea îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu mă aveţi pururea. Şi din iudei, mulţime multă au aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci să-l vadă şi pe Lazăr, pe care-l înviase din morţi. Atunci s-au sfătuit căpeteniile preoţilor ca şi pe Lazăr să-l omoare, fiindcă din pricina lui mulţi dintre iudei plecau de la ei şi credeau în Iisus. Iar a doua zi, mulţimea de popor care venise la praznic, auzind că Iisus vine în Ierusalim, au luat ramuri de finic şi au ieşit în întâmpinarea Lui şi strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului, Împăratul lui Israel! Iar Iisus, aflând un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris: ‘Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine la tine şezând pe mânzul asinei’. Dar acestea nu le-au înţeles ucenicii Săi la început; ci, după ce S-a preaslăvit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea erau scrise pentru Dânsul şi că ei I le-au împlinit. Deci mulţimea care fusese cu El mărturisea cum l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi. De aceea a ieşit poporul înaintea Lui, pentru că auzise că a făcut această minune.’

Sfânta Evanghelie din Duminica Floriilor care încheie Postul cel de 40 de zile al Sfintelor Paşti a fost rânduită de Biserică spre a fi citită în ziua sărbătorii Intrării Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, praznic numit în popor şi sărbătoarea Floriilor. În această Evanghelie plină de înţelesuri duhovniceşti se pomeneşte mai întâi de mirul de mare preţ al recunoştinţei Mariei faţă de Iisus pentru învierea din morţi a fratelui ei şi al Martei, Lazăr din Betania, care era şi prieten al Domnului Iisus Hristos.

În al doilea rând, vedem în Evanghelia de astăzi că Intrarea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim este o sărbătoare a biruinţei Sale asupra morţii lui Lazăr şi o prefigurare sau anticipare a biruinţei Sale asupra propriei Sale morţi, prin învierea Sa din morţi.

Predică la Învierea Domnului

Hristos a înviat!

Aceste cuvinte, acest gând, acest adevăr ne stăpânesc astăzi cugetul, judecata, vorba, simţirea şi toată purtarea noastră. Cu toţii avem sufletul străbătut de fiorul unei bucurii nespuse. A unei mulţumiri sufleteşti nemăsurate, că “Paştile sfinţite astăzi nouă s-au arătat, Paştile… care au deschis nouă uşile raiului. Că prin înviere din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi”. Sufletul nostru priveşte astăzi în jurul său şi se umple de lumină, că toate cele duhovniceşti s-au schimbat faţă de ziua de ieri; la cugetul nostru se adaugă ceva de dincolo de pulsul vieţii, mai adânc sau mai de sus, după cum ştim să oprim firul gândului şi să trăim bucuria Învierii Domnului, a celui ce, biruind păcatul şi frângând boldul morţii “din moarte la viaţă şi de pe pămunt la cer ne-a trecut pe noi”.

Cea mai mare sărbătoare creştină cheamă prin vestirea adevărului ce stăruie peste noi: “Hristos a înviat!”.

După deniile întristărilor şi ale durerii, cu care am retrăit patimile Celui pironit pe cruce şi pus apoi în mormunt, iată-ne ajunşi în lumina bucuriei marelui praznic al învierii Domnului. Această bucurie ne este dată de învierea Domnului, căci învierea Domnului este sărbătoarea cea mai sfântă din cursul anului, numită şi “Sărbătoarea sărbătorilor”. Pentru Domnul nostru Iisus Hristos este ziua care încununează activitatea Sa pământească, este rezultatul lucrării desfăşurate de El în lume; este ziua în care s-a întâlnit, după ridicarea Sa din morţi, cu Adam şi Eva, primii noştri părinţi, cu patriarhii, cu profeţii şi cu toţi drepţii lumii celei vechi. S-a întâlnit cu apostolii, cu femeile mironosiţe, cu ucenicii şi, în decursul vremurilor, cu toţi creştinii, iar astăzi se întâlneşte cu noi, întâmpinându-ne cu dumnezeiasca urare: “Bucuraţi-vă!” (Matei 28,9).

Predică la Duminica a 6 – a din Post ( Duminica Floriilor )

Cu şase zile înainte de   Paştile   Iudeilor   a   intrat Domnul nostru Iisus Hristos   triumfal în Ierusalim. Înconjurat de  Sfinţii  Săi Apostoli şi de o mulţime mare de popor se apropie de poarta cetăţii. Era mare alai şi bucurie în tot Ierusalimul.  Mulţi au aşternut în calea Mântuitorului veşmintele lor, alţii ţineau stîlpări în mâini, toţi erau bucuroşi, veseli şi strigau : „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului !” (Marcu XI, 9).

Oare de ce intră Iisus, pe care-L ştim atât de smerit şi umilit, triumfal, în cetatea Ierusalimului ? Mai întâi de toate Iisus vrea să se arate poporului ca împărat al lui Israil. Apoi această intrare sărbătorească în Ierusalim, avea să fie modul intrării Sale în Ierusalimul ceresc. Iată rostul sărbătorii de astăzi, înţelesul mai adânc al alaiului care I se face blândului Iisus. Această intrare triumfală a dumnezeiescului Mântuitor în Ierusalim mai are şi o însemnătate tainică, fiindcă ea se repetă şi se serbează până astăzi in Sfânta Euharistie, în Sfânta Cuminecătură cum îi   spune   poporul  nostru,   pentru că Sfânta Împărtăşanie nu este altceva decât o intrare sărbătorească a Mântuitorului Iisus Hristos în sufletul creştinului. De aici s-a înrădăcinat şi un obicei ca cei mai mulţi credincioşi să se împărtăşească în Duminica Floriilor sau a Stâlpărilor. Deci intrarea lui Iisus în Ierusalim ne aduce aminte de intrarea Lui în sufletele credincioşilor, ne aduce aminte de Sfânta şi marea Taină a Împărtăşaniei.

Predică la Buna Vestire

„Iată vei lua in pântece şi vei naşte Fiu şi vei chema numele Lui Iisus” (Luca I, 31).

Era în timpul domniei Cezarului August, când ostaşii -romani patrulau şi jefuiau pământul Ţării Sfinte, când poporul lui Israel mocnea de ură împotriva cotropitorilor străini care le răpiseră libertatea.

Se aştepta din zi în zi ca cineva să-i anunţe că prima veste bună făcută de Dumnezeu omenirii se împlineşte acum, că cerul a găsit timpul potrivit pentru a-l ridica pe om de la moarte la viaţă.

Astăzi prorocia făcută de Isaia cu o sută de ani în urmă prin cuvintele : „Iată fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele Lui Emanoil” (7, 14) se împlineşte. În decursul istoriei omenirea a primit multe veşti însemnate, dar cea mai frumoasă şi mai importantă veste pe care a primit-o vreodată, nu este alta decât aceea pe care o primeşte astăzi din cer, de la Dumnezeu, prin îngerul Gavriil. Prăznuim   astăzi   sărbătoarea care ne aduce aminte de marea dragoste a lui Dumnezeu pentru omenirea căzută în păcat. într-o lume in care omenirea se complăcea în cele mai   oribile   păcate, într-o lume în care cele zece porunci ale Decalogului erau nesocotite, îngerul Gavriil e trimis de Dumnezeu în cetatea Nazaret la Fecioara Maria al cărei suflet era candelă   de   lumină,   ca   o   grădină   de   pace   şi binecuvântare. Intrând la Sfânta Fecioară a zis :  „Bucură-te ceea ce eşti plină de dar, Domnul   este   cu   Tine, binecuvântată eşti tu între femei” (Luca I, 29). La nedumerirea Mariei, arhanghelul completează : „Duhul Sfânt va pogorî peste tine şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri”   (Luca I,   35).  Stăpânită   de   dublul   moment  al smereniei şi al dorinţei arzătoare de a împlini voia lui Dumnezeu, Maria îi răspunde:  „Fie mie după cuvântul tău”.

Predică la Duminica a 5 – a din Postul Mare (Duminica Sfintei Maria Egipteanca)

Pericopa evanghelică a zilei este pregătitoare pentru Săptămâna Patimilor, pentru timpul plin de tristeţe care aminteşte înfricoşatele suferinţe ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos. La începutul pericopei, Domnul spusese Apostolilor săi : „…Iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi predat arhiereilor şi cărturarilor ; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor. Şi-L vor batjocori şi-L vor scuipa şi-L vor biciui şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia” (Marcu X, 33—34). Iisus venea dinspre Betania spre Ierusalim pentru sărbătorirea Paştelui, cetate unde se prăznuiau sărbătorile cele mari, acolo fiind templul lui Solomon. Mântuitorul era înconjurat de o imensă mulţime care lăuda pe Dumnezeu deoarece a dăruit poporului ales un „mare proroc”, făcător de minuni. Ajunşi cu toţii pe Muntele Măslinilor, puteau vedea scăldată în lumina soarelui strălucita cetate a Ierusalimului, cea mai renumită dintre cetăţile Ţării Sfinte. Poporul, sosit de la mari depărtări, spre a sărbători Paştele, se bucura văzând sfânta cetate, dar Mântuitorul plângea. Prin atotştiinţa Sa, Iisus prevedea însufleţirea cu care avea să fie întâmpinat la intrarea în Ierusalim (Marcu XI, 10) şi deopotrivă ostilitatea aceleiaşi mulţimi manifestată aibă câteva zile mai târziu (Marcu XV, 14).