Patima beţiei şi eliberarea prin pocăinţă

Foto: ZiarulLumina.ro

de Floyd Frantz

E foarte greu pentru cei mai mulţi dintre noi să înţelegem dificultatea alcoolicului şi de ce are el atât de multe probleme care pornesc de la băut. Spunem: “nu ar trebui să bea atât de mult” sau “ai fi crezut că se va opri de dragul soţiei” sau “i-a spus doctorul că băutura îl va omorî, dar nu se opreşte”.

Acest fel de a gândi învinovăţeşte victima. Deşi e responsabilă pentru acţiunile sale, persoana care bea e încătuşată de ceva mai puternic decât ea, ceva despre care s-a tot vorbit de secole. În termeni medicali, se foloseşte cuvântul “alcoolism”. În Biserică, îi spunem “patima beţiei”

Medicina are remediile specifice pentru această boală, incluzând dezintoxicarea, consilierea şi diferite forme de terapie, ajungând la anumite rezultate. Biserica, de asemenea, are unele remedii, ce pot include trimiterea persoanei la doctor ori terapeut, dar în Biserică se înlocuieşte consilierea seculară cu cea spirituală, “duhovnicească”. Unul dintre punctele forte ale abordării alcoolismului în Biserică este cel al căinţei. Fără căinţă este imposibil să ajuţi alcoolicul sau să se ajute el însuşi. Iată un scurt studiu de caz ca exemplu.

Deoarece alcoolul îi poate cauza unele probleme personale, am încercat să ajut un tânăr să-şi controleze cantitatea de băutură pe care o bea şi să reducă, de asemenea, frecvenţa prilejurilor de băut. Această încercare nu a avut succes, aşa încât i-am sugerat să se gândească la a se abţine total de la consumul de băuturi alcoolice. Nu a fost de acord cu acest lucru, deoarece persista în înşelarea că nu aceasta ar fi cauza problemelor sale. Şi totuşi, acest tânăr nu se putea opri din băutură pentru perioade mai lungi de timp, iar când bea, devenea de nerecunoscut. După câteva şedinţe de consiliere duhovnicească, a ajuns să accepte faptul că, într-adevăr, alcoolul îi fura toate lucrurile bune din viaţă şi le înlocuia doar cu unele rele. El “şi-a venit în sine”, aşa cum se spune în Parabola fiului risipitor. Şi-a recunoscut situaţia şi neputinţa de a ieşi din ea şi a recunoscut că are nevoie de ajutor. Fără această onestitate personală, nu ar fi fost posibil niciun progres în ajutorul lui. Dar acesta a fost doar începutul unui “proces de vindecare”, ancorat în spiritualitate.

Prin consilierea duhovnicească, el a recunoscut că Dumnezeu poate şi îl va ajuta să se oprească total din băut, datorită iubirii nemărginite pe care o are faţă de om, ajutându-l pe acesta. Pentru tânărul în discuţie a fost nevoie să mediteze asupra felului în care lucrează Acesta. Dumnezeu nu acţionează singur în aceste cazuri. E nevoie de o conlucrare divino-umană, o sinergie între actele omului şi lucrarea Domnului. Această împreună-lucrare include demersul lui de a-şi face un inventar personal moral al acţiunilor sale, al păcatelor şi al felului egoist de a trăi. Acest inventar a fost urmat de spovedanie şi participare la viaţa liturgică a Bisericii. A luat o decizie fermă de a-şi încredinţa întregul ego şi întreaga viaţă grijii lui Dumnezeu şi să trăiască fiecare zi într-o manieră în care credea că Domnul ar vrea să fie. Această decizie a constat în dezvoltarea unui program zilnic de meditare, rugăciune şi participare constantă la Tainele Bisericii, în special spovedania şi Sfânta Împărtăşanie. Aceasta înseamnă nu doar că şi-a mărturisit păcatele, ci chiar a acţionat în sensul schimbării vieţii (Praxis) prin căinţă, prin întoarcerea la Domnul. Acest mod de viaţă l-a dus mai aproape de Dumnezeu (Theosis) şi l-a îndepărtat de vechiul mod de viaţă.

Tânărul despre care vorbesc nu s-a putut întoarce la băutură nici măcar în cantităţi moderate, deoarece alcoolismul este o boală incurabilă şi e nevoie de abstinenţă totală pentru a considera “reuşit” demersul terapeutic.

* Floyd Frantz este misionar OCMC în Transilvania, director al programului “Sf. Dimitrie” al Asociaţiei Filantropice Medical-Creştine “Christiana” Cluj, realizat în cadrul unui parteneriat între Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului şi Centrul Misionar Creştin Ortodox SUA (OCMC)

Sursa: Ziarul Lumina

Comentariu:

Am observat la ședințele de consiliere că dependenții sau codependenții care care nu pornesc de la zero în ceea ce privește relația cu Dumnezeu au un urcuș ceva mai ușor. Însă, în același timp am descoperit, că cei ce intră „pe minus”, dacă trec de primii pași și reușesc să se încredințeze lui Dumnezeu, stabilesc o relație ceva mai profundă decât primii.

Este dacă vreți întocmai ca diferența dintre cei născuți într-o credință și cei convertiți, la un moment dat în viață, la acea credință. Pentru început, cel puțin, puterea și dorința de a crede a convertitului o depășește pe a celuilalt.

Realitatea este că, fără ajutorul lui Dumnezeu, nici dependentul/codependentul și nici consilierul, nu pot face mare lucru în lupta ce o au de dus.

„…căci fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15, 6)

Spor în toate cele bune!

Frica de Dumnezeu

Am fost întrebat de multe ori ce înseamnă ”frica de Dumnezeu”…

Am realizat că până la urmă explicația ”fricii de Dumnezeu” se rezumă la modul în care fiecare dintre noi privește, dar mai important, trăiește frica.

Din punctul meu de vedere ”frica de Dumnezeu” nu trebuie să aibă nimic în comun cu acea frică terifiantă, care te blochează, te inhibă, și care nu te mai lasă să judeci limpede (deși am întâlnit oameni care, din păcate trăiesc cu o astfel de frică în suflet).  Poate frica de Dumnezeu nu trebuie să fie un sentiment ci mai degrabă o stare permanentă, o atitudine, compusă dintr-o multitudine de sentimente și de fapte/acte, un mod de a ne raporta la Dumnezeu cu credință, iubire, respect și speranță.

Cel mult mă pot gândi la frica de Dumnezeu ca la o primă etapă, un prim pas, în stabilirea unei relații vii și personale cu Dumnezeu (în special pentru cei care sunt noi în cele ale credinței). Etapă care, pe măsură ce relația devine mai profundă, este depășită, iar locul fricii este luat de Iubire.

Simptome ale unui suflet rănit

 

http://www.emotionalmachines.org

Pentru că articolele despre violenţa domestică pe care le-am scris în trecut (Sunt bărbat și-mi bat femeia și Bărbații care își bat soțiile) sunt parcă din ce în ce mai căutate, ceea ce înseamnă că sunt acolo multe suflete care se chinuie din cauza violenței domestice (și cel ce dă și cel ce primește) m-am gândit să aprofundez puţin subiectul, poate cineva se va folosi…

Așadar, iată câteva din caracteristicile celor care sunt implicaţi într-o relaţie violentă:*

1. Incapabili sau nedoritori de a  face faţă fricii, mâniei sau fericirii;

2. Resping iubirea şi se simt neiubiţi chiar şi atunci când sunt partenerul sau cu alţii;

3. Singura lege care se aplică la ei este apetitul lor pentru laudă, plăcere şi posesiuni. Evită figurile autoritare. Cred că legile nu funţionează pentru ei;

4. Refuză răspunderea;

5. Se simt bine în preajma celor care au aceeaşi părere despre autoritatea ca şi ei;

6. Frică este emoţia lor predominată;

7. Furia şi ura devin un mijloc natural de apărare pentru relaţii;

8. Par să fie “blocaţi în copilărie”;

9. Satisfacţia imediată domină;

10. Sunt dispuşi să mintă, să fure, să înşele pentru a obţine ceea ce doresc;

11. Se luptă cu sentimentul de încredere în Dumnezeu, în ei înşişi şi în alţii;

12. Suspicioşi asupra intenţiilor altora;

13. Cred că nimeni nu o să îi placă dacă nu sunt pasivi sau agresivi;

14. Au resentimente adânci şi continue faţă de alţii;

15. Se opun vindecării pentru nu dau voie nimănui să vadă cum se simt cu adevărat;

16. Devin mai capabili de a fi mai neîncrezători decât încrezători;

17. Comportamentul extrem devine o normă: a minţi, a manipula, a controla, a nega;

18. Proiectează o personalitate falsă: “ceea ce vezi nu sunt eu cu adevărat”;

19. Întemeiază relaţii bazate pe frica de singurătate şi nepotrivire;

20. Repetă un tipar de relaţii ruinate şi dureroase;

21. Nu pot vedea că rănirea sufletului, rănile din copilărie, sunt sursa incapacităţii de a gândi şi de a se purta ca un adult;

22. Comportamentul de copil, lipsa de putere, neajutorarea, devin sentimente primare şi comportamente învăţate;

23. Nu pot înţelege emoţiile şi nici nu pot să le facă faţă;

24. Nu pot rezolva conflicte;

25. Tind să concluzioneze că ei sunt murdari, disturşi şi diferiţi;

26. Nu pot vedea relaţia în ansamblu sau rolul lor în haosul existent;

28. Nu pot înţelege cum durerea reprimată poate distorsiona nevoi sau dorinţe;

29. Au dificultăţi în a accepta refuzurile;

30. Tind să caute evadarea şi sunt egocentrişti.

(*Prelucarea după Steve Acheson, Seminarul despre violenţa domestică).

Desigur nu se vrea a fi o listă exaustivă ci mai degrabă o sumă de caracteristici care se pot regăsi într-o măsură mai mică sau mai mare în viața unei persoane ce trăiește într-o relație violentă. Însă dincolo de această înșiruire un lucuru este clar: un suflet rănit, rănește!

Spor în toate cele bune!

Coşmarul din plicurile cu vise… etnobotanice

Începând cu vara anului 2008 pe străzile din marile oraşe ale ţării noastre au apărut un soi de magazine foarte ciudat: culori vii, geamuri pentru deservire foarte mici, mesaje apartent fără sens, program de funcţionare ce sfidează regulile comerţului, ce în scurt timp au primit titualtura de weed-shop-uri,  spice shop-uri sau “magazine de vise”.

Ce comercilizează? Produse etnobotanice! O privire aruncată într-un dicţionar explicativ al limbii române ne ajută să descoperim că termenul etnobotanic se referă la studiul denumirilor populare ale plantelor sau la o ramură a etnobiologiei care studiază relaţiile reciproce dintre om şi mediul vegetal. Este mai mult decât evident faptul că ceea ce se găseşte în plicurile acelea nu are nici o legătură cu etnobotanica, dar termenul a fost folosit pentru a induce în eruare fie pe cei ce sunt tentaţi să consume, fie opinia publică.

Triunghiul dramei

La şedinţele de consiliere întâlnesc adesea tipare comportamentale ce se încadrează perfect în triunghiul dramei. După ce  explic ce “spune” triunghiul dramei, de cele mai multe ori, observ o reacţie de uşurare, ca şi cum cel din faţa mea expiră din tot sufletul: “Deci asta era? De asta mă simţeam aşa!”

Triunghiul dramei este un model psihologic şi social al interacţiunii umane descris pentru prima dată de Stephen Karpman. El susţine că există trei roluri principale pe care o persoană şi le poate asuma (conştient sau inconştient) atunci când interacţionează cu o altă persoană; anume:

1. VICTIMA

2. ACUZATORUL

3. SALVATORUL

Pe măsură ce drama are loc, o persoană poate să treacă prin toate aceste trei roluri.

Exemplu: Stela şi Costel, se iubesc mult. Stela are tendinţa de a victimiza foarte mult iar când îl întâlneşte pe Costel, care este este un bărbat foarte sigur pe el, se îndrăgosteşte lulea. Costel, un fel de superman fără costum, este atras irezistibil de Stela care are nevoie de el. Îi cade cu tronc. Amândoi au impresia că se cunosc de o viaţă. Dar pe măsură ce timpul trece Stela va victimiza tot mai mult, se va arunca în braţele lui Costel, îi va pune toate speranţele în el etc. Costel însă este om, are puteri limitate şi nu poate rezolva totul. Până la urmă o va dezamăgi pe Stela care, se va transforma astfel din victimă în acuzator: “M-ai dezamăgit! Nu mă aşteptam la asta din partea ta! Îmi pusesem toate speranţele în tine!” Costel începe să se scuze şi devine victima. Ce urmează de aici nu e greu de presupus…

Despre abstinenta

În alte rânduri, am spus cât de mult respect persoanele dependente aflate în abstinență. E un respect ce s-a creat în timp, bazat pe observație, dialog și nejudecare.

Am învățat multe de la fiecare dintre dependenții (și codependenții) cu care am interacționat de-a lungul timpului. Am ascultat, am întrebat, am fost întrebat și am răspuns, am notat, în minte și în inimă…

Astăzi, vă propun una dintre aceste notițe:

“Îmi place abstinenţa, pentru că nu poate fi cumpărată și dacă nu poate fi cumpărată, înseamnă, că e nepreţuită!”

(Bărbat, alcoolic, membru AA).

Cum să nu te pună pe gânduri?!

Spor în toate cele bune!

PS: Recitind-o, în previzualizarea articolului, mi-am dat seama că, în scris, și-a mai pierdut din adâncime. Însă, dacă realizezi că aceste cuvinte, au fost spuse de un om care a trecut prin suferința unei dependențe și a luat viața de la capăt, ca un nou născut, atunci ea își recapătă încărcătura care m-a impresionat atunci când am auzit-o.