Arhivele jurnalului
Metoda celor 12 Paşi şi comunitatea “Alcoolicii Anonimi”
Foto: http://www.slashfood.com
Pentru o mai bună înţelegere a conceptului de boală a alcoolismului şi a metodei aplicate de comunitatea Alcoolcilor Anonimi, care prinde rădăcini tot mai adânci la noi în ţară, şi care, dacă este înţeleasă bine, poate salva multe vieţi – fapt pe care am ocazia să îl văd aproape zilnic- vă propun o traducere a unui subcapitol al cărţii “Ministering to alcoholics” scrisă de JOHN E. KELLER.
“A.A. ne spune tocmai ceea ce Biserica spune de ani de zile. Alcoolicul este lipsit de putere faţă de alcool, şi speranţa sa este, în ultimă instanţă, în Dumnezeu. Dar A.A. recunoaşte că, în timp ce alcoolicul cu siguranţă are nevoie de Dumnezeu, tot atât de sigur, nu are nevoie de moralism. În sinea majorităţi alcoolicilor este deja destul moralism care să îi facă să simtă că nu există nici o speranţă, chiar şi în Dumnezeu. Cu aceastpă înţelegerede bază a sentimentelor alcoolicului, A.A. asigură înţelegerea şi acceptare de care alcoolicul are nevoie. Ca parte a acesteicomunităţi el ajunge să realizeze că există speranţă, câştigă curaj de a privi sincer spre alcoolismul său, şi îşi asumă personal responsabilitatea pentru problema sa.
Un alt aspect important al comunităţii este accentuarea asupra sinceriţăţii faţă de sine ca fiind absolut necesară. Cineva care a avut o oportunitate de a fi martor şi de a lua parte la această experinenţă în întâlnirile grupului lor restrâns, şi cu alcoolicii la nivel individual, simt oarecum sensul şi valoarea acesteia. Împărtăşirea sinceră mutuală de experienţă pentru întărirea reciprocă, este o experienţă îmbogăţitoare şi revitalizantă.
În A.A. alcoolicul se confruntă cu un mod spiritual de viaţă- cei 12 Paşi ai recuperării. Individul şi vieţile celor din grup la un loc servesc ca epistole vii ale eficienţei programului. Alcoolicului nu i se spune că Dumnezeu va îndepărta pur şi simplu problema sa. Mai degrabă, alcoolicii aflaţi în recuperare îi spun că au ajuns să considere că Dumnezeu îi dă alcoolicului puterea de a rămâne abstinent zi după zi. După recunoaşterea lipsei de putere şi dedicarea vieţii sale grijei lui Dumnezeu, Care îl înţelege, în fiecare zi, alcoolicul realizază o cercetare şi un inventar moral lipsit de teamă a propriei persoane. Acesta este urmat de recunoaşterea faţă de Dumnezeu, de sine însuşi, şi de altă fiinţă umană, a naturii exacte a greşelilor sale. Este interesant faptul că comunitatea A.A. spune că aici începe adevărata experinţă spirituală.
Făcând o asemenea recunoştere, acloolicul devine pregătit ca Dumnezeu să îi îndepărteze defectele şi cu umilinţă Îi cere acest lucru. El face o listă a persoanelor pe care le-a rănit, devine dispus să îndrepte lururile faţă de toate, le îndreaptă ori de cât ori este posibil, cu excepţia cazurilor în care a face acest luru înseamnă a se răni pe sine sau pe alţii, şi contiună să facă un inventar zilnic, adăugând cu promtitudine orice greşeală făcută. În continuare, el caută ca prin rugăciune şi meditaţie să îmbunătăţească contactul conştient cu Dumnezeu, rugându-se pentru cunoaşterea voii Sale şi pentru puterea de a duce la împlinirea acea voie. În final, având loc o trezire spirituală ca rezultat al acestor paşi, el caută să ducă acest mesaj altor alcoolici şi să parctice aceste principii în toate treburile sale.
Intrinsec programului de recuperare oferit de cei 12 Paşi, este un fapt de o mare semnificaţie în inţelegerea alcoolismului. Faptul care confruntă cel dintâi alcoolicul în cei 12 Paşi este realitatea problemei sale cu băutul. Deoarece băutul său este compulsiv şi pentru că caracteristica alcoolismului este lipsa de putere asupra alcoolului, băutul este recunoscut ca o problemă urgentă chiar dacă ar putea să nu fie problema de bază. Motivul direct pentru băut este pierderea controlului. Neputinţa (lipsa de putere) nu este numai inabilitatea de a prevedea ce se va întâmpla după primul pahar – a controla cantitatea consumată. Este de asemenea inabilitatea ca mai întâi să nu bea primul pahar. Un alcoolic a redat aceasta astfel: „Nu ştiu când voi începe, şi când încep nu ştiu când mă voi opri.” Aceasta este lipsa totală de control, şi acestă pierdere e permanentă. Va fi mereu cu alcoolicul indiferent câţi ani va fi trăit fără a bea. La nivelul cunoştinţelor actuale, speranţa unui băut controlat trebuie înlăturată.
Şi aşa băutul, care a fost la început un simptom, nu mai este nici pe de parte un simptom. Simptomul însuşi a devenit o boală- o dependenţă- care necesită tratament direct.1 A ignora acest fapt şi a te concentra asupra rezolvării conflictelor emoţionale adânci „se aseamănă cu căutarea cauzelor unui incendiu în timp ce focul însuşi nu este stins”2. [...] Atâta timp cât alcoolicul nu este conştient de realitatea lipsei sale de putere ori se protejează pe sine prin raţionalizare sau alibi, este adesea imposibil să fie ajutat în ceea ce priveşte orice fel de probleme interioare, pentru care ar avea nevoie de asemenea de ajutor. Fie nu este pregătit fi nu este capabil să fie sincer cu sine însuşi.”
Despre abstinenta
În alte rânduri, am spus cât de mult respect persoanele dependente aflate în abstinență. E un respect ce s-a creat în timp, bazat pe observație, dialog și nejudecare.
Am învățat multe de la fiecare dintre dependenții (și codependenții) cu care am interacționat de-a lungul timpului. Am ascultat, am întrebat, am fost întrebat și am răspuns, am notat, în minte și în inimă…
Astăzi, vă propun una dintre aceste notițe:
“Îmi place abstinenţa, pentru că nu poate fi cumpărată și dacă nu poate fi cumpărată, înseamnă, că e nepreţuită!”
(Bărbat, alcoolic, membru AA).
Cum să nu te pună pe gânduri?!
Spor în toate cele bune!
PS: Recitind-o, în previzualizarea articolului, mi-am dat seama că, în scris, și-a mai pierdut din adâncime. Însă, dacă realizezi că aceste cuvinte, au fost spuse de un om care a trecut prin suferința unei dependențe și a luat viața de la capăt, ca un nou născut, atunci ea își recapătă încărcătura care m-a impresionat atunci când am auzit-o.
Rugăciunea de seninătate!
“Doamne dă-mi seninătatea,
să accept ceea ce nu pot schimba,
curaj să schimb ceea ce pot,
şi înţelepciunea să le deosebesc!”
Fie voia Ta şi nu a mea! Amin!
Aceasta este rugăciunea pe care membrii comunităţilor AA (Alcoolicii Anonimi) o rostesc la începutul întâlnirilor. Cu toţii avem ceva de învăţat din ea… dacă-i acordăm câteva frânturi de gânduri… e un mod de viaţa… sper să reuşesc să revin cu un mic comentariu…
SPOR ÎN TOATE CELE BUNE!
