Arhivele jurnalului
Patima beţiei şi eliberarea prin pocăinţă
Foto: ZiarulLumina.ro
de Floyd Frantz
E foarte greu pentru cei mai mulţi dintre noi să înţelegem dificultatea alcoolicului şi de ce are el atât de multe probleme care pornesc de la băut. Spunem: “nu ar trebui să bea atât de mult” sau “ai fi crezut că se va opri de dragul soţiei” sau “i-a spus doctorul că băutura îl va omorî, dar nu se opreşte”.
Acest fel de a gândi învinovăţeşte victima. Deşi e responsabilă pentru acţiunile sale, persoana care bea e încătuşată de ceva mai puternic decât ea, ceva despre care s-a tot vorbit de secole. În termeni medicali, se foloseşte cuvântul “alcoolism”. În Biserică, îi spunem “patima beţiei”
Medicina are remediile specifice pentru această boală, incluzând dezintoxicarea, consilierea şi diferite forme de terapie, ajungând la anumite rezultate. Biserica, de asemenea, are unele remedii, ce pot include trimiterea persoanei la doctor ori terapeut, dar în Biserică se înlocuieşte consilierea seculară cu cea spirituală, “duhovnicească”. Unul dintre punctele forte ale abordării alcoolismului în Biserică este cel al căinţei. Fără căinţă este imposibil să ajuţi alcoolicul sau să se ajute el însuşi. Iată un scurt studiu de caz ca exemplu.
Deoarece alcoolul îi poate cauza unele probleme personale, am încercat să ajut un tânăr să-şi controleze cantitatea de băutură pe care o bea şi să reducă, de asemenea, frecvenţa prilejurilor de băut. Această încercare nu a avut succes, aşa încât i-am sugerat să se gândească la a se abţine total de la consumul de băuturi alcoolice. Nu a fost de acord cu acest lucru, deoarece persista în înşelarea că nu aceasta ar fi cauza problemelor sale. Şi totuşi, acest tânăr nu se putea opri din băutură pentru perioade mai lungi de timp, iar când bea, devenea de nerecunoscut. După câteva şedinţe de consiliere duhovnicească, a ajuns să accepte faptul că, într-adevăr, alcoolul îi fura toate lucrurile bune din viaţă şi le înlocuia doar cu unele rele. El “şi-a venit în sine”, aşa cum se spune în Parabola fiului risipitor. Şi-a recunoscut situaţia şi neputinţa de a ieşi din ea şi a recunoscut că are nevoie de ajutor. Fără această onestitate personală, nu ar fi fost posibil niciun progres în ajutorul lui. Dar acesta a fost doar începutul unui “proces de vindecare”, ancorat în spiritualitate.
Prin consilierea duhovnicească, el a recunoscut că Dumnezeu poate şi îl va ajuta să se oprească total din băut, datorită iubirii nemărginite pe care o are faţă de om, ajutându-l pe acesta. Pentru tânărul în discuţie a fost nevoie să mediteze asupra felului în care lucrează Acesta. Dumnezeu nu acţionează singur în aceste cazuri. E nevoie de o conlucrare divino-umană, o sinergie între actele omului şi lucrarea Domnului. Această împreună-lucrare include demersul lui de a-şi face un inventar personal moral al acţiunilor sale, al păcatelor şi al felului egoist de a trăi. Acest inventar a fost urmat de spovedanie şi participare la viaţa liturgică a Bisericii. A luat o decizie fermă de a-şi încredinţa întregul ego şi întreaga viaţă grijii lui Dumnezeu şi să trăiască fiecare zi într-o manieră în care credea că Domnul ar vrea să fie. Această decizie a constat în dezvoltarea unui program zilnic de meditare, rugăciune şi participare constantă la Tainele Bisericii, în special spovedania şi Sfânta Împărtăşanie. Aceasta înseamnă nu doar că şi-a mărturisit păcatele, ci chiar a acţionat în sensul schimbării vieţii (Praxis) prin căinţă, prin întoarcerea la Domnul. Acest mod de viaţă l-a dus mai aproape de Dumnezeu (Theosis) şi l-a îndepărtat de vechiul mod de viaţă.
Tânărul despre care vorbesc nu s-a putut întoarce la băutură nici măcar în cantităţi moderate, deoarece alcoolismul este o boală incurabilă şi e nevoie de abstinenţă totală pentru a considera “reuşit” demersul terapeutic.
* Floyd Frantz este misionar OCMC în Transilvania, director al programului “Sf. Dimitrie” al Asociaţiei Filantropice Medical-Creştine “Christiana” Cluj, realizat în cadrul unui parteneriat între Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului şi Centrul Misionar Creştin Ortodox SUA (OCMC)
Sursa: Ziarul Lumina
Comentariu:
Am observat la ședințele de consiliere că dependenții sau codependenții care care nu pornesc de la zero în ceea ce privește relația cu Dumnezeu au un urcuș ceva mai ușor. Însă, în același timp am descoperit, că cei ce intră „pe minus”, dacă trec de primii pași și reușesc să se încredințeze lui Dumnezeu, stabilesc o relație ceva mai profundă decât primii.
Este dacă vreți întocmai ca diferența dintre cei născuți într-o credință și cei convertiți, la un moment dat în viață, la acea credință. Pentru început, cel puțin, puterea și dorința de a crede a convertitului o depășește pe a celuilalt.
Realitatea este că, fără ajutorul lui Dumnezeu, nici dependentul/codependentul și nici consilierul, nu pot face mare lucru în lupta ce o au de dus.
„…căci fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15, 6)
Spor în toate cele bune!
Alcoolismul: un pas mai aproape de moarte
Am descoperit aici acest clip, pe care vă îndem să îl urmăriți cu atenție:
Cu adevărat dramatic și cât se poate de real! Profund și trist…
Google Translate m-a ajutat să înțeleg și mesajul final, citez: ”700.000 de oameni mor în fiecare an în Rusia din cauza alcoolului”…
Cine știe câți mor în România…
Spor în toate cele bune!
PS: Cum vi se pare?
Metoda celor 12 Paşi şi comunitatea “Alcoolicii Anonimi”
Foto: http://www.slashfood.com
Pentru o mai bună înţelegere a conceptului de boală a alcoolismului şi a metodei aplicate de comunitatea Alcoolcilor Anonimi, care prinde rădăcini tot mai adânci la noi în ţară, şi care, dacă este înţeleasă bine, poate salva multe vieţi – fapt pe care am ocazia să îl văd aproape zilnic- vă propun o traducere a unui subcapitol al cărţii “Ministering to alcoholics” scrisă de JOHN E. KELLER.
“A.A. ne spune tocmai ceea ce Biserica spune de ani de zile. Alcoolicul este lipsit de putere faţă de alcool, şi speranţa sa este, în ultimă instanţă, în Dumnezeu. Dar A.A. recunoaşte că, în timp ce alcoolicul cu siguranţă are nevoie de Dumnezeu, tot atât de sigur, nu are nevoie de moralism. În sinea majorităţi alcoolicilor este deja destul moralism care să îi facă să simtă că nu există nici o speranţă, chiar şi în Dumnezeu. Cu aceastpă înţelegerede bază a sentimentelor alcoolicului, A.A. asigură înţelegerea şi acceptare de care alcoolicul are nevoie. Ca parte a acesteicomunităţi el ajunge să realizeze că există speranţă, câştigă curaj de a privi sincer spre alcoolismul său, şi îşi asumă personal responsabilitatea pentru problema sa.
Un alt aspect important al comunităţii este accentuarea asupra sinceriţăţii faţă de sine ca fiind absolut necesară. Cineva care a avut o oportunitate de a fi martor şi de a lua parte la această experinenţă în întâlnirile grupului lor restrâns, şi cu alcoolicii la nivel individual, simt oarecum sensul şi valoarea acesteia. Împărtăşirea sinceră mutuală de experienţă pentru întărirea reciprocă, este o experienţă îmbogăţitoare şi revitalizantă.
În A.A. alcoolicul se confruntă cu un mod spiritual de viaţă- cei 12 Paşi ai recuperării. Individul şi vieţile celor din grup la un loc servesc ca epistole vii ale eficienţei programului. Alcoolicului nu i se spune că Dumnezeu va îndepărta pur şi simplu problema sa. Mai degrabă, alcoolicii aflaţi în recuperare îi spun că au ajuns să considere că Dumnezeu îi dă alcoolicului puterea de a rămâne abstinent zi după zi. După recunoaşterea lipsei de putere şi dedicarea vieţii sale grijei lui Dumnezeu, Care îl înţelege, în fiecare zi, alcoolicul realizază o cercetare şi un inventar moral lipsit de teamă a propriei persoane. Acesta este urmat de recunoaşterea faţă de Dumnezeu, de sine însuşi, şi de altă fiinţă umană, a naturii exacte a greşelilor sale. Este interesant faptul că comunitatea A.A. spune că aici începe adevărata experinţă spirituală.
Făcând o asemenea recunoştere, acloolicul devine pregătit ca Dumnezeu să îi îndepărteze defectele şi cu umilinţă Îi cere acest lucru. El face o listă a persoanelor pe care le-a rănit, devine dispus să îndrepte lururile faţă de toate, le îndreaptă ori de cât ori este posibil, cu excepţia cazurilor în care a face acest luru înseamnă a se răni pe sine sau pe alţii, şi contiună să facă un inventar zilnic, adăugând cu promtitudine orice greşeală făcută. În continuare, el caută ca prin rugăciune şi meditaţie să îmbunătăţească contactul conştient cu Dumnezeu, rugându-se pentru cunoaşterea voii Sale şi pentru puterea de a duce la împlinirea acea voie. În final, având loc o trezire spirituală ca rezultat al acestor paşi, el caută să ducă acest mesaj altor alcoolici şi să parctice aceste principii în toate treburile sale.
Intrinsec programului de recuperare oferit de cei 12 Paşi, este un fapt de o mare semnificaţie în inţelegerea alcoolismului. Faptul care confruntă cel dintâi alcoolicul în cei 12 Paşi este realitatea problemei sale cu băutul. Deoarece băutul său este compulsiv şi pentru că caracteristica alcoolismului este lipsa de putere asupra alcoolului, băutul este recunoscut ca o problemă urgentă chiar dacă ar putea să nu fie problema de bază. Motivul direct pentru băut este pierderea controlului. Neputinţa (lipsa de putere) nu este numai inabilitatea de a prevedea ce se va întâmpla după primul pahar – a controla cantitatea consumată. Este de asemenea inabilitatea ca mai întâi să nu bea primul pahar. Un alcoolic a redat aceasta astfel: „Nu ştiu când voi începe, şi când încep nu ştiu când mă voi opri.” Aceasta este lipsa totală de control, şi acestă pierdere e permanentă. Va fi mereu cu alcoolicul indiferent câţi ani va fi trăit fără a bea. La nivelul cunoştinţelor actuale, speranţa unui băut controlat trebuie înlăturată.
Şi aşa băutul, care a fost la început un simptom, nu mai este nici pe de parte un simptom. Simptomul însuşi a devenit o boală- o dependenţă- care necesită tratament direct.1 A ignora acest fapt şi a te concentra asupra rezolvării conflictelor emoţionale adânci „se aseamănă cu căutarea cauzelor unui incendiu în timp ce focul însuşi nu este stins”2. [...] Atâta timp cât alcoolicul nu este conştient de realitatea lipsei sale de putere ori se protejează pe sine prin raţionalizare sau alibi, este adesea imposibil să fie ajutat în ceea ce priveşte orice fel de probleme interioare, pentru care ar avea nevoie de asemenea de ajutor. Fie nu este pregătit fi nu este capabil să fie sincer cu sine însuşi.”
Urgisirea beţiei – Arhimandritul Iuliu Scriban
Arhim. Iuliu Scriban; Foto:www.ziarullumina.ro
Documentându-mă pentru realizarea unui studiu despre alcoolism din perspectivă teologică am dat peste un articol al Arhimandritului Iuliu Scriban, din revista Mitropolia Moldovei nr. 3-4/1938, intitulat Urgisirea beției.
M-am delectat în primul rând cu limbajul folosit, care te întoarce în timp. Vocabularul, sintaxa frazei, stilul direct sunt pentru omul post-modern iubitor de scriitură veche o adevărată plăcere.
În al doilea rând am putut să văd un mod de abordare a problemei consumului abuziv de alcool în preajma anului 1938.
Am descoperit de exemplu că:
-
ziua de 13 iunie era ”Ziua Temperanței”, în limbaj modern o zi națională anti-alcool;
- au existat mai multe ”societăți” care militau împotriva consumului abuziv de alcool: Temperanța, Trezvia, și altele;
-
prin 1928 avem în țara noastră în jur de 52.796 de cârciumi (!!!);
-
la nivelul întregii țări se cheltuiau ”17 miliarde de lei pentru beție”;
-
într-o vreme, în clădirile publice de la sate erau expuse așa numitele ”Tablouri anti-alcoolice” (din articol nu reiese ce cuprindeau, presupun însă că erau un soi de ”banere” cu diferite imagini și sloganuri anti-alcool);
-
la vremea respectivă existau câteva materiale scrise cu privire la alcoolism însă, ca şi astăzi, nu erau foarte cunoscute; și multe alte lucruri…
Cu siguranţă timpul parcurgerii acestui articol pentru mine a fost unul câştigat, chiar dacă nu îmi va folosi foarte mult la realizarea studiului, iar dacă mai sunt curioşi care doresc să arunce o privire asupra lui, îl pot descărca în format pdf cu un click pe: Urgisirea betiei- Arhim. Scriban
Spor în toate cele bune!
Despre alcoolism sau dependenţa de alcool
Vă propun spre vizionare o serie de videoclipuri realizate de Pr. George Aquaro, preot ortodox american din Los Angeles, cu privire la dependenţa de alcool (alcoolism).
Editarea lor s-a făcut în cadrul Programului Naţional Antidrog al Bisericii Ortodoxe Române, despre care v-am mai vorbit până acum, şi se adresează în special preoţilor, însă, sunt foarte utile pentru oricine doreşte să aibă o perspectivă de ansamblu în ceea ce priveşte dependenţa de alcool (profesionişti din domeniul social, membri ai familiilor sau alcoolici).
Pe lângă noţiunile generale de psihologie şi sociologie a dependenţei, Pr. George, după cum veţi vedea, are o viziune foarte profundă cu privire la spiritualitatea dependenţei. Aşa cum am arătat în multe rânduri, orice dependenţă este în primul rând o boală a sufletului…
Vizionare plăcută şi cu folos!
Spor în toate cele bune!
PS: Pr. Aquaro este administratorul site-ului www.prosfora.org, singurul site de pe web dedicat exclusiv prescurii ortodoxe.
Pentru a viziona mai multe videoclipuri realizate de Pr. Aquaro puteţi vizita canalul său de yotube aici.
Terapia sufletului: Eliberarea de alcoolism prin pocăinţă
E foarte dificil pentru cei mai mulţi dintre noi să înţelegem situaţia alcoolicului şi de ce are el atât de multe probleme care pornesc de la băut. Spunem: “nu ar trebui să bea atât de mult” sau “ai fi crezut că se va opri de dragul soţiei” sau “i-a spus doctorul că băutura îl va omorî, dar nu se opreşte”. De fapt, acest fel de a gândi învinovăţeşte victima. Deşi e responsabilă pentru acţiunile sale, persoana care bea e încătuşată de ceva mai puternic, ceva despre care s-a tot vorbit de secole. În termeni medicali, se foloseşte cuvântul “alcoolism”.În Biserică, îi spunem “patima beţiei”.
-
Sursa: Ziarul Lumina
Medicina are remedii specifice pentru această boală care includ dezintoxicarea, consilierea şi diferite forme de terapie, ajungând la anumite rezultate. Biserica, de asemenea, are unele remedii, ce pot include îndrumarea persoanei la doctor ori terapeut, dar în Biserică se înlocuieşte consilierea seculară cu cea spirituală, “duhovnicească”. Unul dintre punctele forte ale abordării alcoolismului în Biserică este cel al căinţei. Fără căinţă este imposibil să ajuţi alcoolicul sau să îl faci să se ajute el însuşi. Iată un scurt studiu de caz ca exemplu.
Fără onestitate personală, nu e posibilă recuperarea
Am încercat să ajut un tânăr, care avea probleme din cauza alcoolului, să controleze cantitatea de băutură pe care o consuma şi să reducă, de asemenea, frecvenţa prilejurilor de băut. Această încercare nu a avut succes, aşa încât i-am sugerat să se gândească la a se abţine total de la consumul de băuturi alcoolice. Nu a fost de acord şi insista în convingerea că nu alcoolul ar fi cauza problemelor sale. Read the rest of this entry
