Arhivele jurnalului
Cursuri de pastoraţie a persoanelor dependente de alcool în Seminariile Teologice şi Facultăţile de Teologie
În şedinţă de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din 16-17 februarie 2011, s-a aprobat introducerea cursului destinat pastoraţiei persoanelor dependente de alcool în curricula disciplinei Teologie pastorală, care se predă în instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar teologic, după cum informează Biroul de presă al Patriarhiei Române prin intermediul Agenţiei de presă Basilica.
E un lucuru minunat, deoarece avem nevoie de preoţi cât mai bine pregătiţi pentru a face faţă fenomenului dependenţei de alcool. În acest sens, însuşirea unor noţiuni de bază cu privire la pastoraţia persoanelor dependente de alcool, de către cei care vor avea în grijă sufletele lor, este absolut necesară.
Introducerea acestor cursuri a fost posibilă datorită Programului Naţional Antidrog al Bisericii Ortodoxe Române (PNA), care încă de la înfiinţare a avut printre obiective, citez: “Crearea, tipãrirea si introducerea în curricula Institutiilor de învãtãmânt cu profil teologic a unui Curs de consiliere pastoralã a persoanelor dependente” (vezi aici si celelalte obiective ale PNA).
Spor în toate cele bune!
Campania: “Lumea drogurilor nu e lumea mea”
Aşa se numeşte campania iniţiată de Ziarul Lumina , ziarul Patriarhiei Române şi parte componentă a Centrului de Presă Basilica, începând din data de 18 martie, ce are ca scop prevenirea consumului de droguri în rândul tinerilor.
Declaraţia de misiune a iniţiatorilor afirmă: “Vom încerca, prin instrumentele care ne sunt la îndemână, să abordăm toate faţetele problemei. Cu sprijinul partenerilor noştri, Ministerul Sănătăţii; Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului; Agenţia Naţională Antidrog şi Asociaţia Integration, vom sta de vorbă cu specialişti în adicţie, cu psihologi, preoţi, farmacologi, sociologi, profesori, cu persoane dependente, încercând să înţelegem toate aspectele care ţin de acest fenomen, să intrăm în familiile celor care ne citesc cu informaţii complete, cu sfaturi şi recomandări autorizate. Vă vom prezenta, de asemenea, dramele şi mărturiile unor foşti consumatori de narcotice, sperând ca prin puterea exemplului să salvăm cât mai mulţi tineri de mirajul unei lumi false. ” (sursa). Read the rest of this entry
Acatistul Potirul Nesecat
Depăşirea unei dependenţe este o luptă spirituală, psihologică şi morală… cu cât persoana dependentă va încerca să “facă ordine” în toate aceste trei aspecte ale vieţii sale, cu atât şansa ei de a dobândi o viaţă nouă va creşte…
Pentru cei care duc şi lupta spitiruală (dependenţi, familiile sau prietenii lor):
click aici> Acatistul Potirul Nesecat

Sursă imagine: http://www.centrulsfnicolae.mmb.ro/index.html
Spor în toate cele bune!
Conferinţa: “Managementul sevrajului”
Pentru cei intersaţi de problematica dependenţei de droguri recomand cu căldură această conferinţă organizată de Fundaţia Solidaritate şi Speranţă a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, prin Centrul de consiliere şi reabilitare a persoanelor dependente de alcool şi alte droguri “Sfântul Nicolae”! Spor în toate cele bune!















