Trecut şi Viitor…

În una din zilele trecute am descoperit într-un studiu, cuvintele unui jurnalist francez,  Robert Serrou,  care, în 1993, spunea:

“Copiii noştri sunt societatea de mâine. Aceea însă care li se va lăsa şi aceea pe care o construiesc ei înşişi, cu sau împotriva noastră. În climatul actual eu gândesc că ei sunt pe cale să o fabrice mai curând împotriva noastră şi ne vor face să plătim scump faptul, că nu le-am trimis moştenirea tuturor acelor valori pe care civilizaţia noastră le poartă în sânul ei, fie şi fără voia noastră. Noi trăim ca şi cum nu am mai avea rădăcini. Astfel încât, fie că suntem credincioşi sau nu, nouă ne este ruşine astăzi de faptul că purcedem din creştinism, ruşine de asemenea, de părinţii noştri. O societate care este incapabilă să îşi asume trecutul în prezent, e condamnată să moară. Trebuie ca societatea să se trezească… nu există viitor pentru cel care nu ia în mână trecutul său. Chiar gânditorii din secolul luminilor nu au cugetat o clipă să-şi renege rădăcinile lor, adică creştinismul. În el sunt rădăcinile noastre.”

Desigur aceste cuvinte, de o realitate care doare, sunt spuse în contextul unui Occident excesiv secularizat, al cărui inimă este statul francez. Totuşi, când l-am parcurs prima oară, nu am putut să nu constat cât de mult se aplică şi în cazul nostru, al românilor. Fără doar şi poate vom culege ceea ce semănăm în inimile copiilor noştri…

În ţara noastră bisericile încă sunt pline, dar dacă nu învăţăm din greşelile occidentalilor, nu va trece mult până când le vom urma în cădere. Atunci, mănăstirile pustii, bisericile închise sau transformate în muzee (în cel mai fericit caz) vor fi un peisaj obişnuit… vom fi cu adevărat occidentali, europeni. (Mă întreb care ar mai fi farmecul Voroneţului, de pildă, fără slujbe?! – dezolant).  Nu cred că ar trebui să ne culcăm pe o ureche, să ne batem cu pumnul în piept că deţine tezaurul credinţei adevărate (aşa şi este) căci dacă nu vom fi atenţi istoria nu ne va ierta… am început alunecuşul pe topoganul istoriei. Dacă ne oprim la timp (până nu luăm viteză prea mare) mai avem o şansă…

Spor în toate cele bune!

Sursă citat: Ortodoxia, nr. 3-4, 1993

Sursă imagine: crestinortodox.ro

Vezi şi:

Hlloween-ul şi românul

Biserica şi Neamul

Femei de carieră

Predica la Duminica a 24 -a după Rusalii. (Învierea ficei lui Iair) Credinţa tămăduitoare

Două minuni mari ne pune în faţă Sf. Evanghelie care s-a citit azi. Iisus este chemat în casa mai marelui sinagogii, Iair, a cărui fiică, de 12 ani, era pe moarte. Pe drum, mulţimea se îmbulzea în jurul lui Iisus.

O femeie, suferind de o boală grea, care “cheltuise cu doctorii toată avuţia sa şi nici de la unul n-a putut să se vindece”, s-a apropiat de Iisus pe la spate şi “s-a atins de poala hainei Lui şi în aceeaşi clipă a încetat curgerea sângelui ei”. Femeia ar fi dorit, desigur, ca atât boala cât şi vindecarea ei să rămână necunoscute de oameni, dar Iisus a simţit că s-a săvârşit minunea şi a vrut să o vădească pentru a ne da tuturora o frumoasă pildă de credinţă. “Cine, oare, s-a atins de Mine?”. Nimeni nu răspunse, iar Petru grăi: “Învăţătorule, mulţimile te împresoară şi se îmbulzesc şi Tu spui: Cine este care s-a atins de Mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva, căci am cunoscut puterea care a ieşit din Mine. Iar văzând femeia că nu s-a putut tăinui, a venit tremurând şi căzând înaintea Lui a spus pentru ce pricină s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar Iisus i-a zis ei: Îndrăzneşte fiică; credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace”.

Există Dumnezeu?!

Vezi şi:

Căutare

Multimedia

Taina iubirii

Spor în toate cele bune!

20 de reguli pentru o viaţă mai bună!

Institutul Francez pentru Anxietate si Stress din Paris, recomanda urmarea a 20 de reguli de viata. Expertii considera ca si daca veti urma doar 10, cu siguranta veti invata sa traiti cu o calitate interioara mai elevata:

1. Ia o pauza de 10 minute la cel mult 2 ore de munca.Extinde acest obicei si la restul vietii cotidiene si foloseste aceste pauze pentru a te gandi la tine si a-ti constientiza atitudinile.

2. Invata sa spui NU, fara a te simti vinovat, si fara a crede ca vei rani pe cineva. A dori sa multumesti pe toata lumea este un efort si o risipa enorma.

3. Planifica-ti activitatea zilnica, dar intotdeauna lasa-ti intervale importante (intre activitati) pentru orice eprevazut,constientizand ca nu totul depinde de tine.

În trenul… vieţii…

Zilele trecute am făcut o călătorie mai lungă cu trenul… am urcat în tren, m-am aşezat pe locul meu, pregătindu-mă emoţional pentru lunga călătorie ce urma. Am trecut de etapa aceasta şi am început să privesc în jur, să văd împreună cu cine voi călători… fără să ştiu că la finalul călătoriei voi fi mai câştigat ca la începutul ei (deşi biletele CFR nu sunt tocmai ieftine). Pe bancheta din faţă stăteau două persoane, o femeie şi un bărbat, soţ şi soţie, trecuţi de mult de prima tinereţe, cred că aveau în jur de 60 de ani. Erau doi oameni pe faţa cărora se citea durerea în toată puterea ei . Arşi de soarele ce dogoreşte câmpurile cu recolte, îmbrăcaţi simplu dar cuviincios… mărturii a unei vieţii care  nu prea le-a dat răgaz…

Am văzut lângă ei o pungă cu sigla unui medicament inscripţionată pe ea, bărbatul părea foarte obosit, avea ochii rosii ca după o nopte de nesomn, femeia, la fel de obosită, purta pe cap un batic legat la spate… câteva fire de păr albe şi foarte rare ieşeau la iveală, spunând parcă o poveste dureroasă… instanataneu mi-a trecut prin minte un cuvânt, care, te zguduie vrând nevrând – CANCER – probabil fuseseră la spital pentru o şedinţă de citostatice! (Nu stiu daca mi se pare mie sau asa este, dar, am observat ca femeile bolnave de cancer au un fel anume de a-şi acoperi capul, dar mai ales o privire aparte…). Trenul a pornit la drum. Deşi nu este frumos să “pândeşti” pe cei din jur , nu m-am putut abţine să nu continui să îi privesc din când în când.

Dependenţa de persoană…

Un tip de dependenţă foarte subtil deoarece de foarte multe ori este confundată cu dragostea şi nu cu orice fel de dragoste ci cu dragostea adevărată.

De ce dependenţă de persoană? Pentru a răspunde la acestă întrebare trebuie să aruncăm o privire foarte atentă asupra copilăriei. Câţi dintre noi am avut cu adevărat o copilărie echilibartă? O copilărie în timpul căreia să fi primit exact atât de multă dragoste pe cât am avut nevoie (nici mai multă, nici mai puţină), o copilărie care să ne fi garantat o maturizare emoţională progresivă şi sănătoasă, o copilărie