Biblie, Biserică, Tradiţie – o viziune ortodoxă, de Georges Florovsky (Cuvinte alese)

“Nici un om nu poate primi limbajul Evangheliei dacă nu se pocăieşte – îşi schimbă mintea.”

Pocăinţa te restabilieşte ontologic.

“Omul modern, deliberat şi subconştient este ispitit de extrema nestoriană. Ceea ce înseamnă că el nu ia în serios Întruparea. El doreşte să aibă un Răscumpărător uman, desemnat doar de Dumnezeu. El este mult mai interesat de psihologia umană a Răscumpărătorului decât de taina iubirii dumnezeieşti. Fiindcă în cele din urmă el crede optimist în demnitatea omului”

E drept că e foarte greu omului contemporan să înţeleagă cum în Persoana lui Hristos, dumnezeirea şi omenirea s-au unit deplin însă fără a se amesteca, cum El este Dumnezeu Adevărat şi Om adevărat. Dar asta se datorează faptului că omul nu mai pleacă genunchii în faţa Tainelor.

“Atunci când citesc pe clasicii antici ai teologiei creştine, Părinţii Bisericii, îi găsesc mai aproape  problemelor şi necazurilor timpurilor mele decât producerea unor teologi moderni.”

“În Biblie suntem şocaţi de relaţia intimă a lui Dumnezeu cu omul şi a omului cu Dumnezeu. Aceasta este intimitatea Legământului, o intimitate a alegrii şi adopţiei. Această intimitate culminează în întrupare.”

“Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu” (Efeseni 2,19).

“Revelaţia este un sistem de fapte dumnezeieşti.”

“Evanghelia este istorie. Evenimentele istorice sunt sursa şi baza pentru toată nădejdea şi credinţa creştină.”

Există ispita de a considera Scriptura drept o carte de poveşti, de basme ce au în prim plan un “erou” minunat, pe Hristos. Biblia nu e fabulaţie!!!

“În viaţa şi existenţa Bisericii timpul este tainic depăşit, altfel vorbind, timpul stă liniştit.”

Când am citit aceste cuvinte mi-au venit instantaneu în minte cuvintele de la finalul romanului “Moromeţii”: “Timpul nu mai avea răbdare cu oamenii”. Ce diferenţă esenţială!!!

“Mântuirea omului este mai mult decât iertare. Este reînnoirea genuină a omului.”

Spor în toate cele bune!

Sursă imagine: aici

Cuvinte alese (III)- Stareţul Nectarie de la Optina

“Cel ce intra sub îndrumarea stareţului se lepăda de voia sa, de dorinţele sale şi se lăsa în deplina voie a călăuzitorului duhovnicesc. El avea o deplină încredere în stareţ. era totdeauna sincer, spovedindu-şi nu numai faptele şi cuvintele, dar şi gândurile. ” (pg. 12)

“Cuvântul lui preferat era: În toate trebuie să ai răbdare şi smerenie.” (pg. 17)

“Priviţi ce frumuseţe: soare, cer, stele, copaci, flori… iar mai înainte nu era nimic. Aşa şi omul: când ajunge cu sinceritate la conştiinţa că el este nimic, atunci Dumnezeu începe să facă din el ceva măreţ“. (pg. 19)

Despre artă şi artişti (o perspectivă deosebită): “Există o artă măreaţă şi una mică. Cea mică este aceasta când există doar sunete şi lumini. Pictorul sau poetul este un om care poate percepe aceste sunete şi lumini neauzite şi nevăzute de alţii. El le ia şi le aşează pe pânză sau pe hârtie. În felul acesta apar culori, note, cuvinte. Sunetele şi luminile parcă s-ar ucide unele pe altele. De la lumină rămâne culoarea. Cartea, tabloul sunt mormântul luminii şi al suntetului. Vine un cititor sau un privitor şi, dacă ştie să privească şi să citească în mod creator, atunci produce o “înviere a sensului”. Atunci cercul artei se desăvârşeşte, în faţa sufletului privitorului sau cititorului izbucneşte lumina, auzului ăi devine accesibil sunetul. De aceea pictorul sau poetul nu prea au cu ce se mândri. Ei realizează doar o parte a muncii lor. În zadar se numesc pe ei înşişi creatori ai operelor lor. Unul este Creatorul, iar oamenii doar ucid cuvintele şi imaginile Creatorului şi apoi, cu puterea duhului primită de la El, le însufleşesc. ” (pg. 30)

Sfântul Paisie de la Neamţ – “Cuvinte şi scrisori duhovniceşti – vol. I ” (Cuvinte alese)

Deşi m-am format în umbra Sfântului Paisie, la Seminarul de la Mănăstirea Neamţ, trebuie să recunosc că, în afară de ceea ce am învăţat la orele de Istoria Bisericii Ortodoxe Române, nu l-am descoperit mai profund, până de curând cât am început să citesc Cuvintele şi scrisorile duhovniceşti.

Părintele Porfirie- “Antologie de sfaturi şi îndrumări”- cuvinte alese

„Nu vorbesc nimănui despre Hristos fără să mi se ceară”

- Cu ceva timp în urmă am auzit nişte cuvinte interesante: “Orice sfat ne cerut, dar dat,  este o acuză”. Un lucru este clar în ziua de astăzi: omul este din ce în ce mai reticient la “dialogul” despre Dumnezeu. Aici este, cred, una din cheile vorbirii despre Dumnezeu: a şti când să îi vorbeşti omului despre El.

„Creştini amatori”

- Când am citit această expersie a părintelui, gândul mi-a zburat la diferenţa dintre un şofer amator şi unul profesionist… însă în acest caz nu vorbim de o simplă maşină condusă pe un oarecare drum…vorbim despre viaţa noastră şi despre felul în care o conducem pe drumul (calea) mântuirii…