Predică la Duminica a XXII-a după Rusalii. Pilda bogatului nemilostiv (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr)

Pe lungă asemănări, între noi, oamenii, există şi multe şi felurite deosebiri. Deosebirile acestea se leagă, unele, de însuşirile noastre fireşti, altele de îndeletniciri şi, în sfârşit, altele de mijloacele noastre de trai. Dar oricât de mari ar fi deosebirile dintre oameni, ele nu merg niciodată până acolo încât să înăbuşe în ei nevoia de a trăi împreună, de a se ajuta, de a se iubi. Oamenii, oricare le-ar fi însuşirile, rangurile, situaţia materială, sunt creaţi să trăiască laolaltă, organizaţi în diferite comunităţi. Trăirea în societate, însă, aduce cu sine anumite obligaţii. Care este cea mai de seamă obligaţie pe care cei avuţi, înstăriţi o au faţă de cei aflaţi în lipsuri?

Răspunsul la această întrebare ni-l dă în chipul cel mai lămurit, Evanghelia zilei de azi (Luca 16, 19-31) despre Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr.

În pericopa evanghelică de astăzi, Hristos Domnul ne descoperă destinul veşnic al omului. Prin această pildă, Iisus, învăţătorul nostru suprem, trimite spre noi o rază de lumină, în legătură cu ce va fi dincolo. Pentru noi, creştinii, această parabolă este asemenea unei ferestre deschise spre viaţa viitoare. Ar trebui, poate, să o citim şi să stăm fiecare în taina inimii, a sufletului şi a gândului nostru, întorşi spre noi înşine, şi să medităm asupra ei.

Predică la Duminica a XX-a după Rusalii. Învierea fiului văduvei din Nain

Între minunile săvârşite de Domnul nostru Iisus Hristos spre a dovediputerea Sa dumnezeiască, cele mai mari şi mai înfricoşătoare sunt, de bună seamă, învierile din morţi. Un om care revine la viaţă este tot ce poate uimi mai mult pe oameni. Despre o astfel de minune este vorba şi în Sfânta Evanghelie a duminicii de astăzi.

Sf. Evanghelist Luca ne spune că Iisus, după ce a vindecat pe sluga sutaşului păgân şi a lăudat credinţa acestuia (Luca 7, 9), a doua zi s-a îndreptat către o cetate ce se numea Nain. “Cu el împreună mergeau ucenicii Lui şi mult popor”. Iar când s-a apropiat de “porţile cetăţii iată scoteau pe un mort, singurul fiu al maicii sale, şi ea era văduvă; şi popor mult din cetate era cu dânsa”. O văduvă îşi petrecea la groapă pe unicul său fiu, sfâşiată de durere şi însoţită de părerile de rău ale celor de faţă.

Evanghelia Duminicii a V-a după Paşti!

Ioan 4:5-42

Deci a venit la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său; şi era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână şi era ca la al şaselea ceas. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau. Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate, ca să cumpere merinde. Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, Care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie. Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai, şi fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie? Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână şi el însuşi a băut din ea şi fiii lui şi turmele lui?