Arhivele jurnalului
Imbold
Uneori ai nevoie de un imbold ca nu te oprești din creștere.
Există momente în viața când parcă te-ai blocat. De unde vine blocajul? Din autosuficiență, din teamă, din frustrare… din multe alte lucruri.
E posibil să ajungi la un punct în care te simți bine și din teamă de a nu pierde acea stare de bine, nu mai privești înainte, sau e posibil să te simți atât de rău încât nu mai poți vedea binele care îți stă în față.
Oricare ar fi motivul pentru care tu te-ai blocat, deschide bine ochii căci mereu acolo va fi cineva sau ceva care să te ajute să ieși din starea acea. Cum? Cu un imbold.
Fie că e vorba de cineva… un prieten, un preot, un necunoscut, un membru al familiei, sau de ceva… o carte, un text, o situație, un cuvânt, o rugăciune etc.
Spune Sfântul Apostol Pavel că cel ce crede că stă să ia aminte să nu cadă (1 Corinteni 10, 12). Din punct de vedere al stării de sufletești, emoționale și intelectuale nu există stare de nemișcare: fie urci, fie cobori, crești sau scazi, te înfrumusețezi sau te urâțești, te luminezi sau te întuneci… te mântuiești sau… nu.
Nu te va lăsa Dumnezeu fără imbolduri, îți va întinde mâna, prin oameni sau lucruri, dar nu Îl lăsa cu mâna întinsă…
Spor în toate cele bune!
Bucuria lui, bucuria mea
E mare lucru să te bucuri cu adevărat de bucuria altuia. Nu credeţi?!
Am avut fericirea de a întâlni astfel de persoane. Cel ce poate face acest lucru din inimă e omul care nu a lăsat să se aşeze peste el haina hâtră a egoismului. El se poate bucura de bucuria altui pentru că ştie că, în arena vieţii sale, în realitate, nu concurează cu nimeni altcineva decât cu propria sa personă, că trebuie să se depăşească pe sine.
E omul care îşi ştie foarte bine locul său sub soare, îşi cunoşte bunele şi relele, are o viziune asupra vieţii sale. Iar în centrul vieţii sale se află Dumnezeu.
El ştie să te încurajeze, să te motiveze, să nu îşi asume nici un merit pentru reuşitele tale şi să nu aştepte ridicarea unei statui îi onoarea sa. Chiar dacă nu îi mulţumeşti pentru ajutor, el nu se supără, pentru ajutorul pe care ţi l-a oferit, nu a avut ca scop mângâierea propriului său ego, ci a venit dintr-un sufelt sincer, dezinteresat.
O astfel de stare e o stare de echilibru, iar adevăratul echilibru nu îl poţi avea decât dacă eşti împăcat cu tine, cu cei din jur şi cu Dumnezeu.
Ortodoxia are în ea bucuria aceasta a comuniunii. Te bucuri de bucuria celui de lângă tine ca şi cum ar fi a ta, iar el asemenea. Ai conştiinţa că peste toţi şi peste toate se află Dumnezeu, care ne-a dat puterea să ne bucurăm unii de alţii.
Bucuraţi-vă!
Spor în toate cele bune.
Sursă foto: FreeDigitalPhotos.net
Gânduri la Intrarea Maicii Domnului în Biserică
Cât de binecuvântaţi suntem!
Cât de minunat este planul lui Dumnezeu de mântuire a omului. Toate s-au petrecut la timpul lor şi nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Întruparea lui Hristos din Sfânta Fecioară Maria este un act de iubire desăvârşită, iubire ce se revarsă din plin asupra noastră şi faţă de care avem datoria de a răspunde…cu iubire.
În cer o inimă de mamă bate pentru noi. Ce iubire este mai mare pe lumea acesta decât iubirea mamei pentru copiii săi? Nu cred să fie vreo una! Aşadar avem acolo sus o inimă plină de iubire pentru noi. Avem o mamă care se roagă pentru noi, şi cum mama îşi iubeşte copiii, fie ei buni sau răi, cu atât mai mult Sfânta Fecioară, ne iubeşte pe toţi şi pe fiecare în parte, necondiţionat, dezinteresat şi indiferent de starea noastră de păcătoşenie (iar asta trebuie să ne responsabilizeze).
Vovidenie însemnă “ceea ce se face văzută”. Astăzi se arată, se face văzută, cea prin care Dumnezeu a coborât printre noi. Mă întreb însă: cum ne facem noi văzuţi în faţa ei? Spun asta pentru că, probabil, fiecare dintre noi, cei ce o cinstim pe Maica Domnului, am simţit în vieţile noastre ajutorul ei, şi cu toate aceste, căutăm acest ajutor, ne arătăm în faţa ei, de cele mai multe ori când suntem în impas. Poate avem tendinţa uneori de a ne comporta ca şi cum Sfânta Fecioară Maria (şi iertată să îi fie expresia) ar fi “pila” noastră în faţa Tronului Sfintei Treimi. În viaţa de zi cu zi apelezi la o “pilă” numai atunci când ai nevoie să îţi rezolvi o problemă. Cred că uneori aducem acelaşi comportament şi în viaţa noastră duhovnicească… Ce bună ar fi rostirea unui Paraclis al Maicii Domnului nu numai la vreme de întristare şi necaz (aşa cu este meţionat la începutul lui) ci şi atunci când… nu mai putem de bucurie…
Câte nu se pot spune despre Maica Domnului? Câte nu s-au spus şi câte nu se vor mai spune. Dar cred că astăzi este un moment foarte bun ca să ne aducem aminte că, acolo, sus în ceruri, o inimă de mamă bate pentru fiii ei… pentru că: “Astăzi înainte însemnarea buneivoinţe a lui Dumnezeu, si propovăduirea mântuirii oamenilor. În biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată, si pe Hristos, tuturor mai’nainte îl vesteşte. Acesteia si noi cu glas mare să-i strigăm: Bucura-Te, plinirea rânduielii Ziditorului.”
Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi!
Spor în toate cele bune!
Articole asemănătoare:
Gadarenii şi “porcăria” de astăzi
De astăzi încep trilul pe twiter…
Am înregistrat un cont al blogului pe twiter, pe care îl găsiţi aici. Voi testa această variantă de comunicare (încerc să descopăr dacă e doar un lucru la modă sau dacă chiar poate fi un mod de comunicare – desigur în limitele impuse de online, căci o prefer fără discuţii pe cea “face to face”). Prin urmare vă invit să mă urmăriţi pe twiter şi aştep ca şi eu să vă urmăresc ciripiturile. Sper să fie cu folos… dar despre asta numai timpul ne va putea spune. Aştep să schimbăm impresii, gânduri, idei şi să ne transmitem reciproc tot ce avem mai bun în noi. Să nu ne bate “pliscurile” degeaba!
Aşadar:
Spor în toate cele bune!
