Fototeca Ortodoxiei Românești

Imagini de arhivă, fotografii din vremuri apuse, chipuri de preoți și credincioși, imagini de la slujbe solemne, toate în tonuri de alb și negru, într-un cuvânt, o adevărată desfătare pentru un văz ortodox, le puteți găsi pe pagina proiectului Fototeca Ortodoxiei Românești.

Spor în toate cele bune!

Predică la Duminica a 4 a din Postul Mare (Duminica Sfântului Ioan Scărarul)

Evanghelia de astăzi ne prezintă   un   om   necăjit care căuta mângâiere şi scăpare la Mântuitorul Iisus Hristos, un biet tată care avea un copil rău bolnav, un copil chinuit de un duh rău. Toate mijloacele prin care a încercat necăjitul  tată să-şi  scape  copilul  de  groaznicul chin, erau zadarnice. Şi la Sfinţii Apostoli a fost să-şi vindece copilul, dar aceştia nu i l-au putut vindeca In felul acesta nu i-a mai rămas decât o singură nădejde : Iisus din Nazaret — „Prorocul cel Mare”,  care   făcea atâtea minuni. Omul a îndrăznit, s-a apropiat de Domnul nostru Iisus Hristos, a îngenunchiat înaintea Lui şi, cu lacrimi   în   ochi,   L-a   rugat   zicând :    „De   poţi   ceva, ajută-ne,  fiindu-Ţi  milă  de noi”  (Marcu  IX,  22).  Iisus Hristos, ne spune Sfânta Evanghelie, S-a îndurat , a izgonit duhul cel rău şi a vindecat copilul. Şi astfel, necăjitul tată din Sfânta Evanghelie de astăzi a avut fericirea să-şi vadă copilul scăpat de duhul rău şi iarăşi sănătos. Sănătatea este un dar al lui Dumnezeu, şi un tată, orice ar face el, nu o poate da copilului său, dacă nu este voia lui Dumnezeu. Părinţii pot de multe ori să-şi ferească copiii de nenorociri, dându-le o creştere cu adevărat creştinească şi aleasă.

Gânduri la Duminica Vameşului şi a Fariseului

Îmi aduc aminte că, atunci când, la absolvirea Seminarului, am dat atestatul, la proba de Omiletică/Catehetică, am tras biletul ce mă punea faţă în faţă cu fameşul şi variseul pe de o parte, şi pe noi trei la un loc, pe de altă parte, faţă în faţă cu comisia de examinare…

Emoţii mari…stres… tot tacâmul…

Am mâzgâlit câteva gânduri pe o foaie şi când mi-am auzit numele m-am îndreptat către analogul din faţa clasei…

Am început… şi pe măsură ce vorbeam, cei doi, vameşul şi fariseul, îmi erau tot mai limpezi…mai…apropiaţi…

Imitarea în muzica psaltică românească

Secole de-a rândul muzica bisericescă bizantină, a înfrumuseţat cultul divin al Bisericii Ortodoxe, însoţind textul liturgic ca un veşmânt de mare preţ şi ridicând inimile şi minţile rugătorilor creştini-ortodocşi la tainele Cerului.

Când vorbim despre muzica psaltică trebuie să avem în vedere faptul că nu vorbim despre un simplu sistem de notaţie ci vorbim despre un sistem complex care exprimă o spiritualitate- cea ortodoxă.[1]

Deşi existenţa unei tradiţii în interpretarea muzicii psaltice pe teritoriul ţării noastre este de necontestat, totuşi, „seceta” care a caracterizat evoluţia muzicii psaltice în perioada comunistă şi-a spus cuvântul, lăsând urme adânci.

Trecut şi Viitor…

În una din zilele trecute am descoperit într-un studiu, cuvintele unui jurnalist francez,  Robert Serrou,  care, în 1993, spunea:

“Copiii noştri sunt societatea de mâine. Aceea însă care li se va lăsa şi aceea pe care o construiesc ei înşişi, cu sau împotriva noastră. În climatul actual eu gândesc că ei sunt pe cale să o fabrice mai curând împotriva noastră şi ne vor face să plătim scump faptul, că nu le-am trimis moştenirea tuturor acelor valori pe care civilizaţia noastră le poartă în sânul ei, fie şi fără voia noastră. Noi trăim ca şi cum nu am mai avea rădăcini. Astfel încât, fie că suntem credincioşi sau nu, nouă ne este ruşine astăzi de faptul că purcedem din creştinism, ruşine de asemenea, de părinţii noştri. O societate care este incapabilă să îşi asume trecutul în prezent, e condamnată să moară. Trebuie ca societatea să se trezească… nu există viitor pentru cel care nu ia în mână trecutul său. Chiar gânditorii din secolul luminilor nu au cugetat o clipă să-şi renege rădăcinile lor, adică creştinismul. În el sunt rădăcinile noastre.”

Desigur aceste cuvinte, de o realitate care doare, sunt spuse în contextul unui Occident excesiv secularizat, al cărui inimă este statul francez. Totuşi, când l-am parcurs prima oară, nu am putut să nu constat cât de mult se aplică şi în cazul nostru, al românilor. Fără doar şi poate vom culege ceea ce semănăm în inimile copiilor noştri…

În ţara noastră bisericile încă sunt pline, dar dacă nu învăţăm din greşelile occidentalilor, nu va trece mult până când le vom urma în cădere. Atunci, mănăstirile pustii, bisericile închise sau transformate în muzee (în cel mai fericit caz) vor fi un peisaj obişnuit… vom fi cu adevărat occidentali, europeni. (Mă întreb care ar mai fi farmecul Voroneţului, de pildă, fără slujbe?! – dezolant).  Nu cred că ar trebui să ne culcăm pe o ureche, să ne batem cu pumnul în piept că deţine tezaurul credinţei adevărate (aşa şi este) căci dacă nu vom fi atenţi istoria nu ne va ierta… am început alunecuşul pe topoganul istoriei. Dacă ne oprim la timp (până nu luăm viteză prea mare) mai avem o şansă…

Spor în toate cele bune!

Sursă citat: Ortodoxia, nr. 3-4, 1993

Sursă imagine: crestinortodox.ro

Vezi şi:

Hlloween-ul şi românul

Biserica şi Neamul

Femei de carieră

Predica la Duminica a 24 -a după Rusalii. (Învierea ficei lui Iair) Credinţa tămăduitoare

Două minuni mari ne pune în faţă Sf. Evanghelie care s-a citit azi. Iisus este chemat în casa mai marelui sinagogii, Iair, a cărui fiică, de 12 ani, era pe moarte. Pe drum, mulţimea se îmbulzea în jurul lui Iisus.

O femeie, suferind de o boală grea, care “cheltuise cu doctorii toată avuţia sa şi nici de la unul n-a putut să se vindece”, s-a apropiat de Iisus pe la spate şi “s-a atins de poala hainei Lui şi în aceeaşi clipă a încetat curgerea sângelui ei”. Femeia ar fi dorit, desigur, ca atât boala cât şi vindecarea ei să rămână necunoscute de oameni, dar Iisus a simţit că s-a săvârşit minunea şi a vrut să o vădească pentru a ne da tuturora o frumoasă pildă de credinţă. “Cine, oare, s-a atins de Mine?”. Nimeni nu răspunse, iar Petru grăi: “Învăţătorule, mulţimile te împresoară şi se îmbulzesc şi Tu spui: Cine este care s-a atins de Mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva, căci am cunoscut puterea care a ieşit din Mine. Iar văzând femeia că nu s-a putut tăinui, a venit tremurând şi căzând înaintea Lui a spus pentru ce pricină s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar Iisus i-a zis ei: Îndrăzneşte fiică; credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace”.