Mărturie: Înţelegând alcoolismul după ce am suferit ani de abuz emoţional şi de dependenţă de mâncare


Imaginaţi-vă pe fratele meu în vârstă de 6 ani fiind băgat cu capul într-o plăcintă cu cremă de către un bărbat de 47 de ani la finalul unei mese plăcute. Nu era farsa cu plăcinta peste faţă, cu o tavă plină cu cremă de frişcă, aruncată în glumă ci actul răutăcios al unui alcoolic. Singura ofensă săvârşită de acest băieţel a fost să se aplece pentru a mirosi aroma delicioasă. Puţin cunoşteam la acea vreme despre cum abuzul de alcool îmi va afecta viaţa şi sentimentele.photo_2183_20081121

Sunt o bulimică în recuperare, copilul adult al unui alcoolic şi mama unui alcoolic. Haosul emoţional în care am crescut mi-a afectat liniştea emoţională şi a creat tensiune interioară care a durat cea mai mare parte a vieţii mele de adult până când un vechi prieten, care este alcoolic în recuperare, mi-a trimis o copie a cărţii ”Cei 12 Paşi şi cele 12 Tradiţii”[i].

Mai întâi, o imagine asupra experienţelor mele din copilărie crescând expusă alcoolismului. Tatăl meu şi-a pierdut viaţa în Cel de al Doilea  Război Mondial pe când aveam şapte ani. Mama mea era ”indisponibilă” din punct de vedere emoţional deoarece, îmi imaginez, a suferit o pierdere foarte mare ea însăşi şi s-a întors către sticlă pentru consolare. Nu ne-a abuzat în senul convenţional, dar neglijenţa ei emoţională, lipsa sprijinului, şi abuzul emoţional al iubitului ei au avut un efect profund şi de durată asupra dezvoltării psihologice a surorii mele, a fratelui meu şi a mea.

Concubinul mamei mele era de asemenea alcoolic. În loc să fie un înlocuitor al tatălui, acest bărbat ne-a abuzat în mod sistematic cu tiradele sale verbale – furându-ne drepturile noastre naturale din naştere de a ne simţi iubiţi şi protejaţi. Ne  umilea, ne spunea că nu vom fi niciodată în stare de ceva, şi ne fugărea pentru că nu aveam maniere impecabile la masă sau pentru că mâncam cantităţi prea mari din verdeţurile ce creşteau în grădina sa. ”Aceşti copii nu sunt buni de nimic” era o declaraţie pe care adesea o făcea mamei mele.

În loc să ne protejeze, ceea ce este datoria unui tată, ne-a făcut să ne simţim temători şi nesiguri. Nu îmi amintesc ca mama să ne fi apărat vreodată, să ne fi sprijinit atunci când el ne certa, sau să ne fi luat partea în vreun fel.

Credeam că dacă voi fi mai bună exact aşa cum el îşi dorea voi primi dragoste şi căldură din partea lui. Nu am primit dragoste pentru încercările mele de a fi mai bună. În loc aveam parte de mai multe critici, înjosiri, insulte. Indiferent ce făceam pentru a-i primi aprobarea, nu puteam câştiga niciodată dragoste. Am început să dau crezare criticilor lui.

Stresul din casa noastră devenise atât de mare încât îmi era teamă să mă duc acasă după ore şi să stau acasă la sfârşitul săptămânii; Nu ştiam ce putea să îl facă să izbucnească. Mergeam pe coji de ouă, mereu conştientă de acţiunile mele, luând seama la fiecare cuvânt pe care îl rosteam, pentru ca să îl împiedic să izbucnească.

Am folosit mâncare pentru a mă linişti pe mine însumi de abuzul continuu. Am devenit supraponderală pe la vârsta de zece ani. În timpul liceului devenisem obeză. Am devenit dependentă de mâncare pentru a mă simţi mai bine atunci când eram stresată. Cu cât chefuia mai mult, cu atât mâncam mai mult pentru a elimina tensiunea şi pentru a elibera endorfinele  care mă făceau să mă simt mai bine temporar. Nu realizam că foloseam mâncarea pentru a mă elibera de stres – felul meu de a înăbuşi durerea emoţională.

Mulţi ani mai târziu, am reluat legătura cu fostul meu iubit. Am găsit adresa sa de mail pe Internet într-o după amiază când aveam ceva timp de pierdut. Am cumpănit dacă să îi scriu sau nu dar am decis să îi trimit mai degrabă o notă inofensivă întrebându-l ce mai face şi spunând că speram că îmi va răspunde la mail. Habar nu aveam despre cât de dramatic avea să îmi schimbe acel mail viaţa.

I-am mărturisit prietenului meu despre alcoolismul fiului meu. El a fost o sursă nepreţuită de tărie, sfat şi sprijin pentru mine. Mi-a trimis nişte literatură AA ca să i-o dau fiului meu. Mi-a împărtăşit Rugăciunea de Seninătate şi despre cum l-a ajutat să se confrunte cu probleme şi conflictele vieţii. Mi-a sugerat să găsesc un grup Al-Anon.

Merg la întâlniri de câteva luni. Acolo, am găsit suport şi grijă din parte unor oameni care au trecut prin experienţe similare. Frăţia m-a ajutat în vindecare şi în înţelegerea bolii alcoolismului.

Am cicălit, am linguşit, am încercat orice am putut pentru a-l face pe fiul meu pentru a înceta băutul care îi distrugea familia, cariera şi sănătatea. Desigur, nimic nu a mers pentru că nu recunoştea că avea o problemă serioasă cu alcoolul.

Alcoolismul fiului meu m-a învăţat că sunt neputincioasă în faţa alcoolului, sau asupra dependenţei oricui, inclusiv asupra dependenţei mele, până când m-am încredinţat complet pe mine însămi unei Puteri Superioare[ii] ca sursă de putere şi speranţă. Rugăciunea de Seninătate m-a ajutat să accept că nu pot schimba abuzul de alcool al fiului meu. Numai el poate ajunge la conştiinţa că are o boală progresivă care în cele din urmă poate sfârşi cu moartea lui. Îi pot dărui iubire, înţelegere şi suport, dar nu îl pot opri din a bea.

Niciodată nu am lăsat ceva în grija lui Dumnezeu. Am crezut că am putere asupra destinului meu şi am încercat să controloez totul de vreme ce nu am avut control asupra vieţii mele când am crescut. Am crezut că pot schimba situaţii numai prin puterea voinţei, prin raţionalizare şi prin obligarea celorlalţi de a se schimba. Lucrez cei 12 Paşi şi descopăr că ei sunt un mod de viaţă pentru oricine ar dori să îşi îmbunătăţească calitatea vieţii şi să aibă realţii pline de sens. Am control numai asupra felului în care reacţionez la sentimentele mele, trebuie să dau drumul şi să cred în Dumnezeu.

Mărturie făcută de Sheila
The Forum, October 2008

Nota: traducerea şi adaptarea am făcut-o după varianta în limba engleză disponibilă aici


[i] Una din cărţile fundamentale în recuperarea din boala alcoolismului, ce prezinta programul de tratament după modelul Minessota sau „Cei 12 Paşi”.

[ii] În literatura de specialitate AA, Al-Anon, atunci când se face referire la Dumnezeu, de cele mai multe ori se foloseşte termenul de „Putere Superioară” deoarece comunităţile de AA sau Al-Anon nu face parte dintr-o confesiune anume şi astfel în rândul membrilor se găsesc persoane de confesiuni diferite, din religii diferite, atei sau agnostici şi evident cu concepţii diferite despre Dumnezeu.

Acest articol a fost publicat în Codependenta și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Mărturie: Înţelegând alcoolismul după ce am suferit ani de abuz emoţional şi de dependenţă de mâncare

  1. alanonromania spune:

    Cutremuratoare marturia…
    Putini codependenti, care obisnuiesc sa-i puna la zid pe dependenti, constientizeaza ca sunt deja dependenti de persoane, si ca sunt oricand in pericolul de a deveni dependenti si de substante…Astfel de marturii au rolul de a ne trezi la realitate pe noi, cei care nu ne dam seama cat de grea este boala codependentei…au meritul de a ne arata unde putem ajunge daca nu facem ceva pentru noi, dar mai ales unde putem ajunge daca FACEM CEVA PENTRU NOI, pentru a ne recupera din aceasta boala…
    Numai ajutorul lui Dumnezeu ne poate scoate din negare, si ne poate calauzi pe drumul eliberarii…fie-va dat sa Il gasiti acum!

Spune ce părere ai

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s