Eroii zilelor noastre…


Picture 067

Au apus de mult timpurile în care eroii treceau prin cetăţi iar poporul îi privea cu admiraţie şi îi aclama. În zilele noastre mediul în care trăim nu mai este parcă prielnic pentru ca un om să se evidenţieze. Desigur, când spun acest lucru mă refer la cei care încearcă să facă acest lucru într-o manieră de bun simţ şi fără a epata. Pentru ceilalţi însă violenţa, mitocănia, teribilismul etc. sunt puţine dintre multele resorturi care îl pot scoate pe om, sau mai bine zis, în acest caz, pe individ, în evidenţă.

Cu toate acestea mai există eroi! Şi nu doar unul! Oameni care trec pe stradă nebăgaţi în seamă, obişnuiţi, comuni, care la prima vedere nu ies cu nimic în evidenţă, dar care, sunt cu adevărat nişte eroi. Dependenţii în recuperare! Nu sunt cuvinte mari acestea şi nici o încercare de a le închina vreo odă. Adevăraţii eroi ai zilelor noastre, nu sunt ca de odinioară cei care învingeau adversarii în turnire sau dueluri, care conduceau armatele în luptele contra duşmanilor şi aşa mai departe, ci cei care duc lupta cu propria persoană căzută şi… înving. Sunt cei care recunosc starea în care au ajuns şi au curajul de a se schimba. Sunt oamenii care au curajul să se recunoască înfrânţi şi să o ia de la capăt, să se ridice după recădere şi să pornească la drum mai puternici… lupta cu propria persoană căzută este cea mai grea luptă pe care o dăm.

Puţini dintre noi ştim ce este în sufletul unui asemenea om. Din afară e foarte uşor să judecăm: un neisprăvit, un neputincos, dacă ar avea voinţă s-ar vindeca, un om de nimic… etc., lucruri care ne trec prin cap şi care, după părerea nostră, ne plasează deasupra lor… dar suferinţa adâncă pe care o trăiesc o uităm sau nu vrem să o luăm în seamă,  de fapt, suntem prea afectaţi de propria noastră suferinţă pentru a mai avea ochi şi pentru suferinţa altuia… Cine a avut ocazia să cunoască o persoană dependentă recuperată, şi -foarte important- ce trăieşte o abstinenţă senină, a fost fără doar şi poate martorul unei minuni…  Pentru noi cei din afară, un astfel de om, e o lecţie de viaţă! Fiecare la un moment dat dăm examenul… vom trece… sau nu…

Spor în toate cele bune!

www.prosanthropos.wordpress.com

Acest articol a fost publicat în Alcoolism, Crâmpeie de gânduri și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Eroii zilelor noastre…

  1. aaiasi zice:

    Foarte frumos spus!
    Felicitări!

  2. Pingback: Despre abstinenta « PROSANTHROPOS: Blogul lui Andrei

Spune ce părere ai

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s