Mănăstirea Agapia: popas de suflet


Cine a stat măcar o dată în viaţă o zi într-o mănăstire simte acest lucru în toată fiinţa.

Ca seminarist şi student în teologie am avut ocazia să îmi bucur sufletul, de multe ori, cu liniştea adâncă, plină de sensuri şi care te confruntă cu tine însuţi, pe care numai o mănăstire ţi-o aşează în suflet.

Am făcut un popas la Mănăstirea Agapia- Neamţ.

Am lăsat în urmă Iaşul aglomerat, friguros şi zgomotos şi am intat într-o oază de linişte şi pace.

O cameră călduroasă… o sobă de teracotă în care lemnele de fag şi brad trosneau a iarnă…un perete cu multe icoane şi o candelă… pe masă prăjituri de post şi o carafă cu limonadă din apă rece de izvor de munte… în suflet pace şi bucurie.

Am luat în mână o carte. În mediul acela simplu (dar nu simplist), monastic i-am lăsat pe Părintele Stăniloae, pe Lossky, pe Schmemann, în biblioteca de la Iaşi, şi am pus mâna pe Părintele Porfirie (Antologie de sfaturi şi îndrumări)… simplu, obiectiv, delicat… (voi reveni cu câteva cuvinte alese care mi-au atins sufletul)…

Dumincă dimineaţă. Sfânta Liturghie la biserica de lângă bolniţă… în biserică o linişte deplină deşi era plină ochi de suflete ce se rugau Domnului… în cele două străni maicile dădeau răspunsurile liturgice cu glasuri line… luminile erau stinse… doar lumina de iarnă albă, ce se strecura printre fugi de nea ce nu aveau stare, străpungea ferestrele şi făcea concurenţă candelelor ce pâlpâiau pe catapeteasă… prin uşa sfântului altar, când dvera era trasă, se vedea  doar silueta umbrită a părintelui…prezenţă pe cât de tainică, pe atât de reală…trădată doar de voce şi de luminile celor trei lumânări aprinse pe Sfânta Masă…mi-am spus:

– „Aşa e şi Hristos prezent în viaţa noastră… pe cât de tainic pe atât de real!”

Slujba s-a terminat… de fapt acolo slujba nu se termină niciodată… continuă la chilie, în minte şi în inimă…

La masă…ce mai… nici nu trebuie să mai spun cât de bună este mâncarea de la mănăstire…

Peste satul maicilor se aşterne iarna…dar, oricât de rece şi îngheţată ar fi, se topeşte la atingere de acele suflete calde care îl caută pe Dumnezeu…

Acolo nu e loc de interpretări, de „fofilări”, de ascunderi în spatele cuvintelor sau a propriilor neajunsuri…

Există două căi…

Panoul din imagine e aşezat la marginea cimitirului…cât de sugestiv…

Urmează drumul spre casă…

M-am întors în Iaşul la fel de îngheţat, fără zăpadă… mi-am reluat activitatea…dar şi acum am în suflet şi minte liniştea aceea… nu ştiu cât va face faţă zgomotului cotidian dar ştiu că vreau să profit de fiecare bucăţică din ea… am stat două zile cu un picior în Rai…

Spor în toate cele bune!

PS: dacă doriţi mai multe date despre Mănăstirea Agapia puteţi intra aici

Vezi şi:

Părintele Porfirie- cuvinte alese

Zidul

V

Acest articol a fost publicat în Crâmpeie de gânduri și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Spune ce părere ai

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s