Revelaţia divină supranaturală – scurte consideraţii



Termenul de revelaţie provine din limba latină de la verbul reveleo, revelare care în traducere înseamnă: a descoperi, descoperire.

Pentru desemnarea actului revelaţiei, Noul Testament foloseşte mai ales doi termeni. Aceştia sunt „phanerosis” (apariţie, revelaţie)[1] şi „apokalipsis” (a descoperi; a dezvălui; a apărea)[2]. Terminaţia  „–sis” în limba greacă desemnează în general un act. Aşadar revelaţia supranaturală indiferent de termenul prin care ea este redată este o acţiune a lui Dumnezeu, prin intermediul căreia El se descoperă, se revelează[3].

Prin revelaţie se înţelege o descoperire sau o comunicare a unui adevăr care mai înainte nu a fost cunoscut. În uzul comun, termenul s-a restrâns şi a intrat de regulă în terminologia teologică, folosindu-se numai la cuprinsul adevărurilor religioase la care a ajuns omenirea prin activitatea revelatoare a lui Dumnezeu, pentru împlinirea planului de mântuire a omului. Prin această revelaţie Dumnezeu se comunică şi comunică omenirii, unele adevăruri religioase,  pentru ca omul să aibă posibilitatea să ajungă să le cunoască[4].

Aşadar revelaţia divină este: „acţiunea prin care Dumnezeu  Se descoperă, adică Se face cunoscut pe Sine oamenilor, arătându-le acestora voinţa şi planurile Sale în legătură cu lumea şi cu oamenii”[5].

„Revelaţia supranaturală, pornind de la actul creaţiei, putem spune că a însoţit chiar de la început viaţa speciei umane, a primului grup de oameni, mai târziu a triburilor, a popoarelor, a omenirii întregi, ca apoi, înVechiul Testament, să urmărească  din aproape viaţa poporului Israel. Tot revelaţia supranaturală a însoţit de la început şi revelaţia naturală care nu poate fi explicată şi înţeleasă fără ajutorul celei supranaturale. Numai ambele revelaţii îl pot îndemna pe om să creadă că şi el e o creatură a lui Dumnezeu, ca şi tot Universul”[6].

Revelaţia supranaturală nu suprimă natura persoanei umane, ci caută să o ridice din planul existenţei sale inferioare, prin desăvârşire spirituală, în planul aspiraţiilor sale, în planul eternizării. Pentru aceasta i se cere omului o vieţuire nepătată spre ridicarea naturii noastre din stadiul de decădere în care se află omul, orientându-l spre Dumnezeu, pentru a-şi putea îndeplini dorinţa pe calea desăvârşirii veşnice[7].

În acest sens, Pr. Dumitru Stăniloae, pentru care Revelaţia divină supranaturală este „întâlnirea între Dumnezeu şi om”[8], spune: „…actele Revelaţiei supranaturale nu urmăresc decât ridicarea naturii noastre din starea de cădere şi împlinirea aspiraţiei de desăvârşire în veşnicie”[9].

Revelaţia dumnezeiască supranaturală s-a desfăşurat în timp şi cuprinde trei mari etape[10] sau perioade care marchează o creştere şi o dezvoltare a ei:

1)                  Cea dintâi etapă este perioada dinainte de căderea omului în păcat, când Dumnezeu se descoperă omului „faţă către faţă”  comunicând cu el în mod direct, şi este numită revelaţie primordială sau paradisiacă.

2)                  A doua etapă este cuprinsă între căderea omului în păcatul strămoşesc şi venirea Mântuitorului. Dumnezeu se descoperă prin Lege şi prooroci. Lege comunică voia lui Dumnezeu, îl ţine în apropierea Sa şi îl pregăteşte pentru venirea unui Izbăvitor. Proorocii comunică voia lui Dumnezeu atunci când cei ce au primit Legea se depărtează de El sau de planul lui de a-i izbăvi din robia păcatului.

3)                  A treia etapă este reprezentată de descoperirea Fiului lui Dumnezeu întrupat. Este o descoperire deplină şi directă, fiindcă Fiul este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Dumnezeu fiind, Hristos, ne descoperă adevărul deplin despre Sfânta Treime iar ca Om, ne comunică acest adevăr sub o formă în care oamenii îl pot înţelege.

Aceste perioade sau etape marchează o creştere şi o dezvoltare, în timp şi conţinut, a Revelaţiei divine supranaturale. ceea ce ne face să vorbim despre diferenţa dintre dezvoltarea istorică şi dezvoltarea dogmatică a acesteia.

Există o dezvoltare doctrinară a Revelaţiei divine şi o dezvoltare istorică a Revelaţiei divine, care se împletesc reciproc, de aceea se confundă adeseori şi uşor, dar sunt deosebite esenţial una de alta. Dezvoltarea doctrinară se referă la mărirea treptată, calitativă şi cantitativă a învăţăturii, a doctrinei. Indiscutabil că această dezvoltare a început odată cu primul sâmbure doctrinar religios şi s-a mărit şi amplificat mereu. Este o dezvoltare de conţinut, o creştere a învăţăturii religioase, care a fost, de exemplu, elementară în momentul când li s-a adresat lui Adam şi Evei  făgăduinţa mesianică, apoi  a crescut primind noi afluenţi în timpul patriarhilor, apoi al profeţilor, spre a se realiza întocmai în timpul Domnului nostru Iisus Hristos[11].

Revelaţia nu a încetat niciodată. Ca acţiune contiunuă, revelarea lui Dumnezeu, a avut perioade de aparentă retragere, ca cea de după alungarea primilor oameni din Rai, dar şi perioade de izbucnire a luminii  precum acea din timpul profeţilor şi apoi de maximă intensitate prin intarea în istoria lumii a Fiului lui Dumnezeu întrupat[12].

În legătură cu dezvoltarea istorică a Revelaţie divine acesta se referă strict la modul în care în timpul istoriei mântuirii neamului omenesc Dumnezeu S-a descoperit pe Sine în anumite contexte, care pot fi adunate în perioade de timp mai îndelungate ce sunt reprezentate tocmai de etapele menţionate mai sus.


[1] cf.  Theological Dictionary of the New Teastament, vol. IX, Edited by Gerhard Kittel, translator and editor Geoffrey W. Bromiley, WM. B. Eerdmans Pulishing Company, Grand Rapids, Michigan, 1993, pag. 6.

[2] cf. A Greek- English Lexicon of the Septuiagint, part I, compiled by J. Lust, E. Eynikel, K. Hauspie, Deutsche Bibelgesellschaft, 1992, pag. 51.

[3] George GALITTIS, Revelaţie, inspiraţie şi exegeză biblică în înţelegerea ortodoxă, în „M.A.”, nr. 1–3, 1981, pag. 27.

[4] Protodiacon Prof. Cornel OLARIU, Revelaţia divină, în  „AB.”,  nr. 4-6, 1995, pag. 13.

[5] Pr. Prof. Dr. Isidor TODORAN, Arhid. Prof. Dr. Ioan ZĂGREAN, Dogmatica Ortodoxă, Ed. Renaşterea, Cluj – Napoca , 2000, pag. 62.

[6] Protodiacon Prof. Cornel OLARIU, op. cit., pag. 14.

[7] Ibidem, pag. 16.

[8] Pr. Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Revelaţia prin acte, cuvinte şi imagini, în „ORT.”, nr. 3, 1968, pag. 377.

[9] Idem, Teologia Dogmatică Ortodoxă,vol. I, Ed.  I.B.M.B.O.R, Bucureşti, 2003, pag. 30.

[10] Etapele Revelaţiei divine nu sunt împărţiri ireductibile şi imuabile. Ele fac parte din acelaşi tot unitar şi sunt numite astfel pentru a se realiza o metodologie în elucidarea termenilor. Etapele nu ridică „bariere” în cadrul Revelaţiei divine, nu desparte, nu o împarte  şi nici nu o diversifică. O astfel de împărţire este necesară doar pentru o mai bună abordare a subiectului în discuţie, pentru o sistematizare absolut necesară dacă avem în vedere vastitatea şi complexitatea acestei teme. (detalii despre unitatea revelaţiei divine a se vedea la Carl F.H. HENRY, op. cit, pag. 89- 94).

[11] Pr. Prof. Petru REZUŞ, Învăţătura ortodoxă despre dezvoltare şi împlinirea Revelaţiei divine, în „ORT.”, nr. 1, 1966, pag. 37.

[12] Anca MANOLACHE, Biblia şi Revelaţia în Biserica Tradiţiei, în MB., nr.1-3, 1981, pag. 40- 41.

http://www.prosanthropos.worpress.com

Spor în toate cele bune!

Sursă imagine: aici

Acest articol a fost publicat în Teologie și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Revelaţia divină supranaturală – scurte consideraţii

  1. ioan dascal spune:

    Draga Andrei, am citit cu interes ceea ce ai scris privitor la supranatural, si sunt curios daca ai citit despre povestea vietii si misiunii pastorului William branham, publicata sub titlul Supranaturalul de pe aceeasi pagina google. Daca cumva ai citit-o, mie mi se pare ca se incadreaza intocmai in definitiile pe care tu le-ai citat si prezinta exact ce ai spus despre a treia etapa a Descoperirii adevarului deplin despre Dumnezeu, nu-i asa?

    • andrei spune:

      Domnule Ioan, la ce vă gândeaţi atunci când mi-aţi adresat acestă întrebare?!
      Mă întrebaţi pe mine, ortodox, cu ceva studii teologice, despre natura „revelaţiei” primită de un pastor neoprotestant… ar fi păcat ca dorinţa dumneavoastră sinceră de dialog să fie umbrită măcar puţin de aceea de a face reclamă, propagandă, prozelitism etc… then again nimeni nu poate şti cu siguranţă!!!
      Ocupaţia, timpul şi priorităţile nu îmi permit să mă aplec asupra subiectului propus de dumneavoastră. În plus, prefer să adâncesc cunoaşterea şi trăirea dreptei credinţe ca să dobâdesc mântuirea…
      De altfel, mă bucur că aţi citit cu interes referirile cu privire la Revelaţia supranaturală, şi pentru aprofundarea subiectului, vă recomand cu căldură Teologia Dogmatică Ortodoxă a Părintelui Profesor Doctor Dumitru Stăniloae, pe care mulţi îl consideră, pe drept cuvânt, cel mai mare teolog al secolului trecut, desigur dacă ocupaţia, timpul şi priorităţile vă permit acest lucru…
      În rest… vă doresc numai bine!

  2. Cu referire la mantuire, Iisus Cristos a spus ca „la oameni nu este cu putinta dar TOATE sunt cu putinta la Dumnezeu”! Parinte, cu drag va rog sa credeti ca Dumnezeu ne va judeca si va aprecia daca am fost sau nu rataciti. Fiti bland cu cei de alte confesiuni ca sa se apropie de noi! Doamne ajuta!

    • Pr. Andrei spune:

      Stimate domn, sunt convins că Dumnezeu ne va judeca pe fiecare dintre noi cu dragoste și cu dreptate. De asemenea, sunt convins că va veni Ziua când Adevărul se va vădi și asta mă liniștește în ceea ce privește raporturile mele față de cei de alte confesiuni. Nu am nici un motiv să nu fiu blând așa cum nici nu pot permite jignirilor, prozelitismului (mascat sau nu) și altor manifestări de acest fel să profite de această blândețe.
      Spor în toate cele bune!

    • nicola spune:

      condivid aceasta parere cu dv.

  3. ioan cozma spune:

    Aveti dreptate cand spuneti „cu ceva studii teologice”sunt sigur ca atunci cand va ve-ti face timp sa meditati la Cuvantul lui Dumnezeu trimis prin Sfanta Scriptura,ve-ti aprofunda cunostinte desprea adevarata Revelatie, in rest ceea ce spuneti de neopretestantism, prozelitism e sincer zero,pentru ca nu cunoasteti valoarea Cuvantului lui Dumnezeu, fiindca nu cititi decat printre randuri si ce va place sa va gâdâle urechea.Un sfat sincer cititi scriptura cu toata dragostea si rabdarea, iar Domnul Isus vă va arata, calea si drumul care duce spre mantuire, acolo in Cartea Sfânta ve-ti gasi raspunsul si nu in medtatiile unui calugar care fuge de ispitele diavolului, renuntand la lupta impotriva cu acest acuzator satan.Domnul Isus nu spune nimic de ortodoxie,catolicisim,baptism, penticostalism,adventism,sau alte denominatii,mantuirea nu vine prin faptul ca ati invatat teologie la facultate, mantuirea vine prin DOMNUL ISUS CRISTOS aceasta este adevarata revelatie.DUMNEZEU SA VA BINECUVINTEZE CU INTELEPCIUNE SI PRICEPERE IN CUNOASTEREA ADEVARULUI! DESPRE DRUMUL CARE DUCE SPRE VIATA VESNICA IN ISUS CRISTOS.AMIN!

    • Pr. Andrei spune:

      Aveți un mod foarte interesant de a trece de la jigniri și atacuri la persoană la binecuvântări cu litere mari. Probabil, modul acesta de adresare și de relaționare pe care îl practicați se datorează unei adânci înțelegeri asupra Scripturii. Ori dacă aici v-a adus o astfel de înțelegere, atunci mă abțin de la orice comentariu…
      În rest, ați încercat să spuneți ceva, dar de data aceasta nu v-a ieșit, pentru că modul în care ați făcut-o, vă discreditează…
      În loc de încheiere vă răspund, așa cum vă place, scripturistic, pentru că în cărțile Scripturii „sunt unele lucruri cu anevoie de înțeles, pe care cei neștiutori și neîntăriți le răstălmăcesc, ca și pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare” (II Petru 3, 16).
      Aici se încheie „interacțiunea” noastră!

    • nicola spune:

      Dumnezeu nu are nevoie de religii, Dumnezeu este iubire., si se reveleaza in toti si toate unde exista iubire !

      • Pr. Andrei spune:

        Doamne ajută! Argumentul dumneavostră este atât de general încât s-ar potrivi pentru orice altă „problemă teologică”. Vă respect opinia însă nu pot fi de acord cu ea. Da, Dumnezeu, în Sine, nu are nevoie de religie, dar noi oamenii avem. Dovada acestui lucuru este chiar faptul că Dumnezeu s-a descoperit omului, i-a dat legi, l-a învățat să se roage, l-a învățat unde să se roage etc., adică la chemat pe om la cunoașterea Sa în „duh și adevăr” dar prin intermediul, să zicem, unor forme instituționalizate (deși nu este cuvântul cel mai potrivit). Iubirea nu este un scop în sine, ci un mijloc de a ne apropia mai mult unii de alții și de Dumnezeu, iar pe Dumnezeu nu îl putem limita la a Se descoperi numai „unde există iubire”. Spor în toate cele bune! Pr. Andrei

Spune ce părere ai

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s