Caracteristicile persoanelor codependente (II)


După ce am postat primul articol despre caracteristicile persoanelor codependente mi-am dat seama că este incomplet dacă rămâne la nivelul unei simple înşiruiri de carcteristici, fără nici un fel de explicaţie. Şi pentru că vor mai urma câteva articole din aceeaşi serie atunci am decis ca, pe baza experienţei profesionale şi personale, să adaug, începând cu acesta, anumite clarificări, explicaţii, etc., care să pună într-o lumină cât mai limpede problematica codependenţei.
Nu fac parte dintre cei care văd numai şi numai codependenţă peste tot în jur, dar, nici dintre cei care ignoră acest aspect important al psihologiei umane. E o stare psiho-emoţională cât se poate de reală şi care poate avea consecinţe foarte severe asupra codependentului şi a celor din jurul său.

Notă: Nu există un anumit număr de trăsături care să garanteze că o anumită persoană este codependentă sau nu. Fiecare persoană este diferită, fiecare persoană are modul ei de a face lucrurile. Caracteristicile diferă de la o persoană la alta, la fel şi modul în care se îmbină între ele în existenţa fiecărei persoane. De asemenea „gradul ”  de codependenţă diferă de la caz la caz.

În ceea ce priveşte stima de sine codependenţii au tendinţa:

–         să provină din familii cu probleme, reprimate sau disfuncţionale;

Atunci când lucrezi cu persoane dependente sau codependente găseşti explicaţii pentru starea lor prezentă în trecutul lor. Dacă realizezi o linie a vieţii descoperi acele evenimete, momente, comportamente din copilărie care nu i-au permis codependentului/dependentului să se dezvolte echilibrat din punct de vedere emoţional, să dobândească acel „scut emoţional” care să îi permită să înfrunte cu calm şi echilibru ceea ce viaţa îi pune în faţă. „Familii disfuncţionale” nu se referă numai, spre exemplu, la cele afectate de alcoolism, de violenţă domestică etc. ci şi la acele familii în care găsim comportamente precum supra-posesivitatea sau neglijarea, sau altele asemenea.

–         să nege faptul că familiile din care provin au avut probleme, au fost reprimate sau disfuncţionale;

La primele şedinţe de consiliere, majoritatea persoanelor codependente atunci când sunt întrebate de coplilărie, de familie, cu exepţia cazurilor grave de abuz, au tendinţa de a idealiza sau de a nega faptul că,  în familiile lor ar fi avut vreun fel de probleme. După câteva întrebări cheie încep să realizeze că nu este tocmai aşa. La persoanele codependente stadiul de negare poate fi o nucă mai tare decât în cazul dependenţilor.

–         să se învinovăţească pe ei înşişi pentru tot;

Există foarte multă vină în sufletele codependenţilor, ca şi cum ar avea un burete special care o absoarbe. E un sentiment care îi paralizeaeză.

–         se auto-acuză pentru tot, inclusiv pentru felul în care ei gândesc, simt, arată, acţionează şi se comportă;

Auto-acuzarea e un comportament aflat în strânsă legătură cu învinovăţirea. Spre exemplu, codependentul care trăieşte în preajma unui alcoolic suportă foarte multe traume (vorbe grele, bătăi, etc.) şi totuşi nu are putere de a face ceva pentru sine, deoarece, de multe ori, ajunge să creată că merită să fie tratat aşa.

–       să devină furioşi, defensivi, riguroşi de sine şi indignaţi atunci când ceilalţi învinuiesc şi critică codependenţii, ceva ce codependenţii îşi fac în mod regulat;

–         să respingă complimentele şi laudele;

Stima de sine scăzută determină, printre altele, două timpuri de comportamente: respingere complimentelor şi a laudelor iar pe de altă parte tânjirea după acestea (vezi mai jos). Această stare de fapt creează o fisură adâncă în sufletul codependentului care nu îşi mai găseşte echilibrul, şi oscilează permanent între aceste două extreme. Ca şi dependentul şi codependentul este un om al extremelor.

–        devin deprimaţi datorită lipsei de complimente şi laude;

–         să se simtă diferiţi de restul lumii;

Aici este o chesiune delicată. „Veşnicul neînţeles” e o „stare sentimentală” caracteristică adolescenţilor, însă codependentul, de orice vârstă ar fi, are tendinţa de a nu o depăşi. Nimeni nu îl înţelege, nimeni nu îi vrea binele etc. Se ascunde în spatele unor astfel de afirmaţii şi victimizează. Codependentul este victima prin excelenţă!

–         să creadă că nu sunt în deajuns de buni;

Caracteristică clară a stimei de sine scăzută.

–         să se simt vinovaţi dacă cheltuie bani pentru ei înşi şi sau dacă fac lucruri care nu sunt necesare dar amuzante pe ei;

Iată un tip de comportament extrem de subtil. El se acunde foarte abil în special în spatele „jertfelniciei materne”. Am întâlnit multe cazuri în care soţiile codependente se simţeau foarte vinovate dacă îşi cumpărau ceva nou de îmbrăcat, de exemplu.

–         se tem de respingere;

Nimănui nu îi place sentimentul de respingere. Suntem oameni şi avem nevoie de comunitate şi comuniune. Însă, persoanele codependendente au tendinţa de a duce la extrem acest sentiment, de a face din el o obsesie şi astfel, pentru a se simţi acceptaţi tind să îşi să „calce pe inimă” foarte des.

–         iau lucrurile la modul personal;

Exemplu: angajatul codependent este chemat în biroul şefului şi „mustrat” pentru că nu a îndeplinit o sarcină aşa cu trebuia. Este un caz fires, normal, adesea întâlnit. Într-o astfel de situaţie codependentul are tendinţa de a considera că şeful are o problemă personală cu el, de aceea se simte vizat şi acuzat. Nu poate accepta că este doar o chesiune de serviciu şi nu una personală (aici mă refer la o situaţie normală a relaţiei şef- subaltern). Ce rezultă dintr-un astfel de comportament nu este greu de presupus…

–         să fi fost victime ale abuzului sexual, fizic sau emoţional, ale neglijenţei, abandonului sau alcoolismului;

No comment.

–         să se simtă victime; (victimizează);

„Mie mi se întâmplă toate!”; „De ce numai eu am probleme?”; „Sunt cel mai nefericit om?”; „Nimeni nu mă iubeşte!”; „Nimeni nu mă înţelege”.

–         să îşi spună că ei nu pot face nimic aşa cum trebuie;

–         să le fie frică de a face greşeli;

Nimănui nu îi place să facă greşeli. Cu toate acestea, o persoană care are o stimă de sine echilibrată, care îşi cunoşte şi defectele dar şi calităţile, care îşi acceptă condiţia umană (supusă greşelilor), va încerca să facă totul cât de bine poate fără a fi obsedată de gândul că ar putea greşi. Apoi, în eventualitatea în care greşeşte (fapt ce se petrece adesea) va încerca să tragă cele mai bune concluzii (va învăţa din greşeli). Persoanele codependente nu reuşesc să facă aceste lucruri  şi, tocmai teama de a greşi, le face să greşească din ce în ce mai mult şi în consecinţă, să se acuze din ce în ce mai mult.

–         să se întrebe de ce le este foarte greu să ia decizii;

–         să se aştepte de la ei să facă totul perfect;

Când nu accepţi că poţi face şi greşeli, că nu eşti perfect, atunci vei fi mai blând dar şi mai drept cu tine.

–         să se întrebe de ce nu pot face nimic aşa încât să fie mulţumiţi;

–         să aibă o mulţime de „ar trebui”;

„Ar trebui” arată o „risipire” foarte mare, o încercare de a fugi de sine, de propriile probleme, prin realizarea a tot felul de „planuri de acţiune”. Câtă vreme codependentul are destui de „ar trebui” înseamă că tendinţa lui de a controla ceea ce se petrece în jurul său îşi face treaba de  minune.

–         să simtă foarte multă vină;

–         să le fie ruşine de ceea ce sunt;

Stima de sine scăzută este caracterizată, printre altele, şi de tendinţa de a-ţi vedea numai defectele. Persoana codependentă ştie foarte bine să îşi scoată în evidenţă defectele, să se acuze pentru ele şi de aici până la ruşinea faţă de ceea ce este nu-i decât un pas mic. Există desigur şi celălalt pol al codependentului mult prea încrezător în sine.

–         să considere că vieţile lor nu merită trăite;

–         să încerce în schimb să ajute alte persoane să îşi trăiască vieţile;

–         să îşi crească stima de sine în mod artificial prin ajutarea celorlalţi;

Având stima de sine scăzută, cel mai bun „drog” al codependentului, care ajută la creşterea ei artificială,  este ajutarea celor din jur. Este prezent peste tot, sare primul în ajutor, fapte dezirabile şi lăudabile, însă ,atâta vreme cât ajut pe ceilalţi ca să îi ajut pe ei şi NU pe mine.

–         să dobândească sentimente de stimă de sine scăzută, ruşine, eşec, etc., datorită eşecurilor şi problemelor altor persoane;

–         să îşi dorească să li se întâmple lucruri bune;

–         să creadă că nu li se vor întâmpla niciodată lucururi bune;

–         să îşi dorească ca ceilalţi să îi placă şi să îi iubească;

–         să creadă că nu este posibil ca ceilalţi că îi placă şi să îi iubească;

Cele două caracteristici de mai sus surprind foarte bine drama codependentului. Pe de o parte el îşi doreşte să fie iubit iar pe de altă parte nu cred că merită acest lucuru. Prins între aceste două extreme, „agitându-se” mereu între ele îi este imposibil să vadă că cei din jur îl iubesc.

–         să încerce să demonstreze că sunt destul de buni pentru ceilalţi;

Codependentul consideră care are mereu ceva de demonstrat.

–         să se calmeze dacă sunt de folos, utili;

Va urma…

Spor în toate cele bune!

Sursă text (caracteristici): traducere şi adaptare după Codependent no more de M. Beattie

Posibil să te intereseze şi:

Caracteristicile persoanelor codependente (I)

Dependenţa/Codependenţă

Acest articol a fost publicat în Codependenta și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Caracteristicile persoanelor codependente (II)

  1. Pingback: Triunghiul dramei « Blogul lui Andrei : "Tu, omule al lui Dumnezeu, ai o Taină!"

  2. alanonromania spune:

    Când citești pentru prima dată o astfel de descriere, te sperii și nu vrei să crezi că este adevărat… Dar după ce accepți realitatea, vine întrebarea: ce este de făcut? Din fericire, metode de recuperare sunt multe, trebuie doar bunăvoința de a le urma.

Spune ce părere ai

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s