Când teoria se suspendă


Cu ceva timp în urmă am fost la o parohie şi am vorbit oamenilor despre dependenţa de alcool… erau adunaţi la trapeză (sala de mese), aşteptând ceva de mâncare… cei mai mulţi dintre ei erau dintre cei care stau şi cerşesc sâmbătă de sâmbătă în unul din marile cimitire ale oraşului.

Am stat de vorbă cu ei, le-am pus întrebări şi mi-au spus nădufurile lor. Mi-am dat toată silinţa ca ei să înţeleagă pericolul în care se află, fără să îi fac să se simtă vizaţi, şi să le spun că există şi altă cale…

Însă, prividu-le chipurile chinuite, brăzdate de ridurile săpate de ani şi ani de alcool, mi-am dat seama că în faţa lor teoria cade… este greu să vorbeşti unui om despre beneficiile abstinenţei când alcoolul e singurul lucru care îl face să uite de starea sa!

Schimbarea e posibilă, cu siguranţă, dar efortul pe care trebuie să îl depună este imens, tocmai de aceea cei mai mulţi dintre ei refuză mâna întinsă, care, le oferă altceva decât mâncare, băutură sau bani…

E unul din momentele care te fac să înţelegi că eşti neputincios şi că, după ce ţi-ai îndeplinit misiunea cât poţi de bine, trebuie să-L  laşi pe Dumnezeu să lucreze…

Spor în toate cele bune!

PS: Articolul acesta stătea de ceva vreme la draft-uri. Între timp, unul din cei prezenţi la acea prezentare a venit să mă caute la Centru. Am făcut o şedinţă de consiliere şi, după ce mai bine de o oră am vorbit despre dependenţa de alcool, despre felul cum se simte, despre ce şi-ar dori de la viaţă şi altele, ce credeţi că m-a întrebat la final?

„- Domnu`, da nu aveţi să-mi daţi 5 mii?”… şi nu l-am mai văzut de atunci…

Acest articol a fost publicat în Alcoolism, Crâmpeie de gânduri și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Când teoria se suspendă

  1. elena spune:

    citind articolul acesta mi-am dat seama ca DUMNEZEU a lucrat la viata mea si sunt o fericita,slava aduc lui Iisus si celor care se ocupa de aceste suflete ratacite.Doamne ajuta!

  2. Pingback: Când teoria se suspendă - Ziarul toateBlogurile.ro

  3. Theodora spune:

    Cred ca acesti oameni devin neputinciosi si refuza sa mai lupte cu ei insisi,datorita lipsurilor de mai multe feluri:materiale sau poate cele de ordin sentimental,lipsa sprijinului afectiv,in primul rand al celor apropiati,care pe buna dreptate ajung sa se sature de ei si sa ii lase in plata Domnului,sau chiar ii resping brutal.Dar oare nu isi pierd echilibrul datorita lipsei de credinta in primul rand?Fara credinta nu suntem nimic.
    Toate cele bune va doresc!

    • andrei spune:

      Aşa este, chiar lipsa acesta de credinţă este consecinţa unor factori interni şi externi. De aici vine refuzul de a mai lupta pentru propria persoană, la care se adaugă teama de eşec, dezamăgirile, obişnuinţa cu un anumit mod de viaţă… şi cu cât acestea sunt mai multe cu cât distanţa dintre ei şi Dumnezeu este mai mare… e un cerc vicios… Dar am văzut şi minuni!
      Spor în toate cele bune!

Spune ce părere ai

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s