Iubirea: de la echilibru la dezechilibru (partea a – III – a)*


–          Se poate confunda altruismul cu egocentrismul în relațiile interumane?

–          Foarte adesea atunci când suntem implicați într-o relație ni se pare că tot ce facem este pentru binele celui de lângă noi. Ca de exemplu: Un băiat iubește o fată  și îi scrie o poezie, pe care apoi i-o recită. Fata este foarte încântată, fericită și în același timp este și el foarte fericit. Până aici toate bune și frumoase însă, dacă tânărul ar privi cu atenție în sufletul său ar putea descoperi unele lucruri care l-ar surprinde. Pentru că este posibil ca la un moment dat să facem anumite lucruri pentru cei din jur, pentru ca noi înșine să fim împliniți. Așadar e posibil ca el să fi scris poezia respectivă  nu ca să îi ofere prietenei un dar din toată inima, cu toată dragostea, ci ca să primească din partea ei laude, atenție, admiraţie și așa mai departe. Așadar, granița dintre altruism şi egocentrism, poate fi  destul de fină şi ceea ce considerăm noi a fi un altruism desăvârșit se poate dovedi a fi de fapt manifestarea unui egoism subtil. De aceea este foarte important să ne cunoaștem pe noi înșine, să ne înțelegem și să ne surprindem dacă facem anumite lucruri, spunem anumite lucruri nu din dorința sinceră de a face un bine celui de lângă noi, ci ca să ne umplem nouă înșine un gol, să ne satisfacem o plăcere.

–          Pare a fi vorba despre iubirea necondiționată. Ce înseamnă de fapt o iubire necondiționată?

–          Iubire necondiționată? Nu cred că înseamnă a iubi fără a pune nici o condiție, ci mai degrabă înseamnă a iubi fără a avea așteptări. Dacă iubesc pe cineva cu adevărat atunci nu voi căuta în mod absolut necesar ca persoana respectivă să îmi răspundă cu aceeași monedă sau să îmi ofere anumite lucruri, pentru că iubirea mea nu are așteptări, ofer cu toată inima. De cele mai multe ori când avem așteptări față de cei din jurul nostru avem de suferit. A avea așteptări față de cineva poate fi în mod foarte subtil o încercare de control, o încercare de manipulare. De fapt, prin așteptarea mea îmi manifest o dorință. Cum îmi doresc eu ca celălalt să fie, cum îmi doresc eu ca celălalt să se manifeste, cum îmi doresc eu ca celălalt să vorbească etc. În clipa în care fac asta, de fapt încerc să-l controlez. Ori oamenii sunt liberi, oamenii se manifestă diferit, simt diferit, trăiesc diferit şi e posibil ca cel din fața mea să nu răspundă pe măsura așteptărilor mele și atunci cu siguranță voi avea de suferit. Același lucru se aplică și în relația cu Dumnezeu pentru că dacă am așteptări de la El, dar nu mă încredințez Lui și nu îmi las viața și voința în mâinile Sale, atunci mai devreme sau mai târziu voi trăi sentimente de frustrare, de neîmplinire. Pentru că Îl voi simți pe Dumnezeu distant, separat față de mine, voi simți că El nu-mi împlinește nevoile, că nu mă înțelege, că nu mă iubește și de aici până la separarea de Dumnezeu este un drum foarte scurt. Mă întorc la ce spuneam despre iubirea necondiționată, este iubirea pe care o manifești fără a avea așteptări și e de fapt iubirea cu care Dumnezeu ne iubește. Dumnezeu ne iubește necondiționat. Fie că suntem păcătoși, fie că suntem oameni virtuoși, fie că suntem creștini buni într-un grad mai mic sau mai mare, Dumnezeu ne iubește necondiționat și ne respectă libertatea. Dumnezeu nu încearcă să ne manipuleze, să ne controleze. El doar oferă, și ar trebui ca noi să răspundem la ceea ce ne oferă.

–          Ce putem face pentru a reuși să iubim sănătos, echilibrat?

–          Răspunsul e în întrebare. Cine doreşte să se iubească sănătos trebuie să se vindece. Să se vindece de rănile emoţionale ale copilărie, de dorinţa de a controla pe cei din jur, de tendinţa de a se pune pe sine în centrul tuturor lucrurilor sau de a se auto-marginaliza fără sens, dintr-o smerenie greşit înţeleasă, de mentalitatea pe care lumea de azi i-o inoculează cum că lui sau ei i se cuvin toate lucrurile şi că nu poate reuşi în viaţă decât prin forţele proprii, că Dumnezeu nu există sau dacă există are lucruri mai bune de făcut decât să îi poarte de grijă. Mai pe scurt trebuie să-şi găsească echilibrul emoţional, să facă pace cu sine, semenii şi Dumnezeu. Cum se poate ajunge la echilibru emoţional? Asta e o întrebare care se întinde pe tot parcursul vieţii, în sensul că dobândirea lui e un proces permanent. Însă cu ajutorul lui Dumnezeu nimic nu este imposibil. În primul rând e nevoie de sinceritate. Să fim sinceri faţă de noi înşine şi faţă de cei din jur. Apoi ne trebuie puţin curaj, pentru că lupta pentru schimbarea propriei persoane este cea mai grea luptă pe care cineva o poate da. Ai nevoie de curaj să te accepţi aşa cum eşti şi în acelaşi timp să accepţi că există anumite lucruri pe care trebuie să le schimbi la propria persoană. În unele cazuri, mai ales pentru cei care au avut în familie o persoană dependentă, este foarte utilă consilierea psihologică, care îi poate ajuta să descopere care este sursa problemelor emoţionale şi care ar putea fi soluţiile. Pe lângă acestea mai sunt şi altele dar ele se descoperă singure dacă ne hotărâm să învăţăm să iubim sănătos. Însă în mod intenţionat am lăsat la final credinţa, care le încununează pe toate cele amintite sus. Fără Dumnezeu schimbarea autentică este foarte greu de obţinut, aş îndrăzni să spun chiar imposibilă, pentru că Dumnezeu este singurul care cunoaşte adâncurile omului şi îl poate ajuta în descoperirea sinelui şi transformarea vieţii. Nu rămâne decât ca fiecare în parte să se decidă dacă vrea sau nu să iubească sănătos, pentru că soluţii există.

*Interviu pe care l-am acordat  pentru revista Theopolis  (Revista ASCOR Iași) nr.4/2011.

Spor în toate cele bune!

Prima parte a interviului

A doua parte a interviului

Acest articol a fost publicat în Crâmpeie de gânduri și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Iubirea: de la echilibru la dezechilibru (partea a – III – a)*

  1. theodora spune:

    Multumim mult pentru aceste comentarii atat de folositoare multora din noi.Este foarte important sa iti gasesti echilibrul in viata,mai ales daca te confrunti cu probleme in copilarie.

    • andrei spune:

      Eu vă mulțumesc pentru faptul că sunteți o cititoare constantă a articolelor mele și pentru că nu ezitați să îmi împărtășiți opiniile prin intermediul comentariilor.
      Spor în toate cele bune!

  2. Pingback: Iubirea: de la echilibru la dezechilibru (partea I)* « Blogul lui Andrei : "Tu, omule al lui Dumnezeu, ai o Taină!"

  3. iordan carmen spune:

    Ai relatat foarte frumos despre iubire:)
    .Iata un raspuns care ne lamureste in privinta iubirii…si treptele pe care trebuie sa le urcam pana la cea mai inalta scara a virtutii. Ceea ce ai zis despre cunoasterea de sine ai in mare parte dreptate ,tb sa fii impacat cu tine insuti si sa ierti greselile care au umbrit copilaria (trecutul)si sa priveste la orizont,fiindca ,dupa cum ai zis si tu solutii se gasesc:)

    • andrei spune:

      Vă mulțumesc pentru aprecieri!
      Nu poate decât să mă bucure, faptul că, aceste cuvinte au rezonat în sufletul dumneavoastră.
      Spor în toate cele bune!

Spune ce părere ai

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s