Frica de Dumnezeu


Am fost întrebat de multe ori ce înseamnă ”frica de Dumnezeu”…

Am realizat că până la urmă explicația ”fricii de Dumnezeu” se rezumă la modul în care fiecare dintre noi privește, dar mai important, trăiește frica.

Din punctul meu de vedere ”frica de Dumnezeu” nu trebuie să aibă nimic în comun cu acea frică terifiantă, care te blochează, te inhibă, și care nu te mai lasă să judeci limpede (deși am întâlnit oameni care, din păcate trăiesc cu o astfel de frică în suflet).  Poate frica de Dumnezeu nu trebuie să fie un sentiment ci mai degrabă o stare permanentă, o atitudine, compusă dintr-o multitudine de sentimente și de fapte/acte, un mod de a ne raporta la Dumnezeu cu credință, iubire, respect și speranță.

Cel mult mă pot gândi la frica de Dumnezeu ca la o primă etapă, un prim pas, în stabilirea unei relații vii și personale cu Dumnezeu (în special pentru cei care sunt noi în cele ale credinței). Etapă care, pe măsură ce relația devine mai profundă, este depășită, iar locul fricii este luat de Iubire.

Cea mai deasă manifestare a ”fricii de Dumnezeu”, greșit înțelesă și trăită, pe care am întâlnit-o a fost aceea a fricii față de pedeapsa lui Dumnezeu precum și aceea a fricii că Dumnezeu ne supune la fel și fel de ”teste” pe care, dacă le ”picăm”, suntem pedepsiți.

Este firesc să te temi de pedeapsa divină dar de aici și până a trăi într-o teroare permanentă e o distanță imensă. Acest tip de trăire a fricii de Dumnezeu poate fi în fapt o ispită: orbit de teamă, omul nu îl mai vede pe Dumnezeu ca Iubire, Adevăr și Dreptate, ci Îl vede ca pe un despot grabnic pornit spre a pedepsi mai degrabă decât spre a ierta. Ori lucrurile nu pot fi mai departe de adevăr decât atât!

Într-o carte pe care am răsfoit-o de curând, intitulată ”Addiction and Grace: love and spirituality in the healing of addictions” de Gerald G. May am regăsit o problematizare pertinentă asupra așa numitelor ”teste” (după cum le numește autorul) care vin de la Dumnezeu. În linii mari el susține că întreaga idee a testării aduce înapoi ideea unui Dumnezeu înfricoșător, care trebuie să ne pună la fel de fel de teste pentru a descoperi dacă suntem credincioși. Însă, dacă ne este dat cu adevărat – și ne este – să avem capacitatea liberă de a alege către sau împotriva lui Dumnezeu, atunci alegerile pe care le facem trebuie să fie răspunsuri la invitații, nu la corecții sau manipulări. Dumnezeu, din iubire, ne protejează libertatea prin a ne adresa chemări și nu prin a ne impune. Chemările lui Dumnezeu pot fi dramatice și puternice sau liniștite și mici, dar ceva mai mult decât o chemare atentează la libertatea noastră. Dumnezeu nu se comportă ca un maestru păpușar asupra umanității.

O astfel de perspectivă, privită desigur cu discernământ – spun asta pentru faptul că în istoria mântuirii au existat cazuri de ”teste” divine, deși ele sunt mai degrabă apanajul Vechiului Testament, cel al Legii, nu însă și a Noului Testament, cel al Iubirii – poate ușura un suflet timorat de frica față de Dumnezeu și îl poate face mai deschis spre a primi haina iubirii și nu lanțurile fricii.

Spor în toate cele bune!

Acest articol a fost publicat în Crâmpeie de gânduri și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Frica de Dumnezeu

  1. Daniyyel zice:

    Numai ca in limba greaca, limba originala a Noului Testament, aceasta „frica de Dumnezeu” tradusa asa de noi, defapt este „frica lui Dumnezeu”. Si poate la inceput zici ca nu e asa, Dumnezeu nu are frica! Corect! Dar daca ne uitam in DEX la cuvantul frica, vedem ca inseamna o stare de neliniste, putem spune chiar fobie, repuslie fata de ceva. Dumnezeu are repulsie fata de pacat si tot ceea ce aduce Satan. De aceea ni se spune sa avem frica lui Dumnezeu. Sa avem repulsie fata de pacat!

  2. Umanism Secular zice:

    Contrar credințelor teiștilor, dumnezeul și religia lor nu sunt necesare pentru moralitate. Cruciadele si Inchiziția sunt exemple de acte imorale comise “în numele Domnului” ce demonstrează că nu exită decât o conexiune cel mult incidentală între moralitate și religie. Dacă vă uitați la tipul de moralitate acceptată printre oamenii ce trăiesc în secolul 21, nu mai credem în sclavie, credem în egalitatea femeii, credem în a fi înțelegători, suntem blânzi cu animalele șamd. Acestea sunt toate noțiuni care sunt în întregime recente. Au o bază foarte mică în scriptura biblică sau cea coranică, fiind noțiuni care s-au dezvoltat de-a lungul istoriei prin ajungerea la un consens de opinie, raționament, discuție obiectivă, argumentare, teorie legală, filozofie, politică și morală.

    • andrei zice:

      Zici multe dar nu spui nimic… vorbești frumos dar fără rost!
      Te invit, călduros, să citești Biblia, în întregime, și să vezi că aceste „noțiuni” de care vorbești nu „sunt în întregime recente” și nu „au o bază foarte mică în scriptura biblică”.
      În rest dacă vrei un dialog real, și nu reclamă, vei avea nevoie de un „nume” și de un mail ceva mai „persoanele”.

Spune ce părere ai

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s