Campania „Aripi de fluture”


Anda – Elena face din nou apel la oamenii cu suflet mare pentru a ajuta un suflețel cu „aripi de fluture”.

Foto: spatepietre.ro

Am privit îndelung imaginea de mai sus.

Am privit-o și fiecare colț al ființei mele s-a tulburat. Îi dau dreptate Andei care a spus că parcă e o icoană.

Da e o icoană.

O icoană a suferinței profunde dar nu a resemnării.

O icoană a iubirii care se jertfește nu doar în cuvinte, ci prin fapte, în fiecare secundă a existenței sale.

Cine sunt? O mamă și fiica sa care este chinuită de o boală cumplită.

Iată ce ne spune Anda despre ea.

La cei trei ani ai săi, Alexandra-Denisa cunoaşte suferinţa ca făcând parte din ea! Nu se poate juca prea mult, de teamă să nu se lovească. Şi când ar vrea să se joace, copiii fug de ea. Adulţii o jignesc şi judecă. Judecă mult… Limitările sunt uriaşe. Alimentaţia e doar una specială, bio, plină de contraindicaţii. Medicamentele sunt multe şi foarte scumpe. Boala e consumatoare, iar imunitatea e zero. Lichidul care se pierde prin răni trebuie suplimentat prin tratament. Alexandra are nevoie de albumină. De patru cutii în fiecare lună, când merge la spital. O singură cutie de albumină costă 345 de lei! Pe lângă aceasta, e nevoie de vitamine, suplimente, pansamente atraumatice – care se găsesc doar în străinătate –, creme dermato-cosmetice… O cremă costă în jur de 80 de lei, iar pentru o lună se folosesc măcar şase.

Rănile Alexandrei curg şi i se lipesc de haine. Pentru a fi schimbată de pijamale, fetiţa este băgată îmbrăcată în cadă. Apa, tratată cu ceaiuri, sare de mare şi multe alte produse farmaceutice o ajută să i se desprindă materialul textil de pe piele, fără a o răni foarte tare. Procedura se repetă seara, la culcare, dar şi de mai multe ori pe zi, atunci când e cald. Fetiţa are două rânduri de hăinuţe care nu îi irită pielea şi care se folosesc unele noaptea, altele ziua, pe dedesubt. Ar trebui mai multe, dar cum, când doar o bluză şi un pantalon costă 600 de lei?!

Oricum, drama acestei fetițe e cu mult mai adâncă decât pot cuvintele exprima. Vă las să citiți povestea completă și detalii despre campania inițiată pentru sprijinirea acestei fetițe pe blogul șaptepietre.

Nu știu încă în ce fel, când sau cum, dar vreau să ajut.

Vă îndemn pe voi toți, cei care citiți aceste rânduri și care aveți posibilitatea, să dați o mână de ajutor.

Pe voi care nu puteți ajuta material vă îndemn să faceți o rugăciune pentru Alexandra și familia ei. Contează enorm!

Vă las acum să citiți povestea „copilului fluture” și să vă gândiți dacă puteți sau nu ajuta.

Eu, mai râmân puțin să privesc icoana de mai sus, să îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate cele bune care mi le-a dat, să îi cer iertare pentru ceea ce eu am considerat a fi suferință pentru mine și să mă gândesc cum să o ajut pe Alexandra.

Hristos a înviat!

Spor în toate cele bune!

Pr. Andrei

Acest articol a fost publicat în Crâmpeie de gânduri și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Campania „Aripi de fluture”

  1. Alina spune:

    Intr-adevar este cutremurator prin ce trece familia aceasta! Si noi ne mai plangem ca ne doare capul, sau ca trebuie sa avem grija de copii sanatosi…
    Dumnezeu sa-i intareasca si sa le pregateasca un loc in Rai, caci a indura asemenea suferinte fara sa te plangi sau sa cartesti este adevarata mucenicie!

Spune ce părere ai

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s