Altfel de amintiri într-o zi tristă


Articolul de mai jos stă de mult timp la ciorne. L-am scris cu o zi înainte de înmormântarea străbunicii mele și cu două zile înainte de hirotonia în diacon, însă nu l-am mai publicat. Astăzi am făcut o revizie a ciornelor și am dat peste el. M-am tot gândit dacă ar trebui să îl mai public, având în vedere că a trecut ceva timp de atunci. În final am decis să fac acest lucru. E o datorie morală față de cea care a participat la zidirea mea. Iată ce scriam atunci:

Vă împărtășeam zilele trecute câteva din amintirile mele din iernile copilăriei. Multe din aceste amintiri sunt legate strâns de bunica Aneta, în fapt, străbunica mea.

Lângă soba din cămăruța ei stăteam în fiecare dimineață a vacanțelor de iarnă și ascultam Radio România Actualități, bând un ceai de menta asezonat cu o felie de pâine unsă cu margarină și șerbet de zmeură, înainte să fug afară la joacă. Din gura ei am auzit pentru prima dată Psalmul 50, pe care îl rostea cu voce tare în fiecare dimineață (îmi amintesc că nu înțelegeam ce este „tasionul” în fapt două cuvinte separate „Ta” și „Sionului” de la finalul Psalmului). Ea a fost cea care m-a învățat Crezul.

A suferit mult în ultima vreme datorită bolii Alzheimer. Trăia drama de a nu își aminti nimic de după anul 1960,de a nu mai ști unde se află sau de a uita după 5 minute că a mâncat sau că stă de vorbă cu strănepotul ei.

Bunica Aneta nu m-a învățat numai cât timp a fost în putere și lucidă ci și în tot timpul cât a fost bolnavă. M-a învățat că granița dintre sănătate și boală este mai fină decât un fir de păr, că bătrânețea ține mai mult sau mai puțin cont de ceea ce ai fost în tinerețe, că trebuie să prețuiești fiecare clipă petrecută alături de cei dragi pentru că e posibil să vină o vreme când prezența lor lângă tine să nu mai te mai miște cu nimic…

„A murit bunica Aneta!” Așa am fost anunțat în dimineața aceasta.

Dumnezeu să te ierte bunică Aneta și să te primească în „tasionul” cel ceresc!

Îți mulțumesc pentru Crez, pentru șerbet, pentru salata caldă, pentru prăjituri, pentru TOT… vin curând să îți sărut mâna pentru ultima dată.

Străbunica Aneta (1921 – 2012)

Între timp am slujit la pomenirea ei de 40 de  zile. Astăzi i-aș mai spune că o pomenesc la fiecare Liturghie pe care o slujesc! Dumnezeu să o  odihnească!

Hristos a înviat!

Spor în toate cele bune!

PS: Cum te-au zidit bunicii și străbunicii tăi?

Acest articol a fost publicat în Crâmpeie de gânduri. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Altfel de amintiri într-o zi tristă

  1. eumiealmeu zice:

    pana sa termina articolul de citit, mi-au dat lacrimile si ma gandeam ca eu nu as putea sa spun nimic la acest capitol… am avut 2 bunici dependenti de alcool, care s-au stins fara sa arunce macar o privire spre mine. o alta bunica a murit de cancer, pe cand eu aveam 7 ani si nu eram nepoata ei preferata, pentru ca nu-l placea pe tata, asa ca nu-mi vorbea. bunicul care s-a dus acum 11 ani, ultimul, era atat de nepasator fata de nepoti incat nici nu ne imbratisam cand ne revedeam… o data pe an…
    eu nu stiu ce inseamna familia largita… si lucrul acesta te face sa ai impresia ca esti fara radacina… intotdeauna le-am spus prietenilor cu bunici zambitori, gospodari, ca li i-as fura. 🙂 nu m-ar tenta bijuteriile, averile, faima altora, dar bunicii lor, da…
    cei care au avut parte de bunici care i-au iubit sunt de doua ori binecuvantati… o data cu viata lor, o data cu experienta de viata de la bunici care a lasat amprenta in inima lor…
    sa faca Domnul nostru ca noi sa fim bunici minunati! 🙂

    • andrei zice:

      M-a întristat prima parte a comentariului tău. Însă ultima propoziție m-a bucurat de două ori mai mult. Ai prins esențialul și asta e minunat! Dumnezeu să te binecuvinteze și să te ajute să ajungi lumină pentru nepoții tăi. Spor în toate cele bune!

  2. matei constantin zice:

    Este adevărat, educația maternă este cea mai importantă, este temelia vieții tale, dacă ea este așezată pe nisip, la primul val s-a ruinat totul. Atunci când ești mic, părinții sunt cei care îți formează educația creștină, dar vine un timp când, de multe ori, părinții trebuie să meargă la servici, atunci bunica este cea care continuă educația nepotului. Și eu am stat o vreme la bunici și într-adevăr, bunica a fost ca o a doua mamă, grija ei ca eu să îmi spun rugăciunea înainte de culcare, să mergem în zi de sărbătoare la biserică, au fost unele din multele lucruri pe care le-am învăzat de la dânsa. Acum sunt la Iași, acasă merg cam la o lună, iar atunci când trec pe la ei să văd ce mai fac, nimic nu i-ar bucura mai mult, decât să își vadă nepotul.

    Doamne ajută, Hristos a înviat ….

    • andrei zice:

      Subscriu la ce ai spus Matei.
      Eu ajung mai rar la bunica mea (singura dintre bunici care mai este în viață) însă un simplu telefon îi umple inima de bucurie…
      Spor în toate cele bune!

  3. Justy zice:

    Cele mai placute amintiri din copilarie sunt cele despre bunici si -n special despre bunica.Bunica este o amintire placuta de care merita sa ne aducem aminte.Bunul Dumnezeu sa miluiasca sufletul bunicii tale si sa-l aseze in imparatia celor drepti!

  4. bogdan zice:

    Intr-adevar bunicii sunt cei care ii formeaza pe nepotii lor. Am avut si eu parte de niste bunici extraordinari de la care am totul. Nepotii sunt ca lumina ochilor pentru bunici.

Spune ce părere ai

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s