A apărut revista „Familia Ortodoxa” nr. 41


Din cuprins:

Părintele Paisie de la Sihla: „Rugaţi-vă din inimă!”

Acum, noi, bătrânii, nu mai avem cuvinte de folos cum aveau părinţii noştri. Ne-a luat Dumnezeu darul şi puterea cuvântului, pentru că nici noi, nici cei ce ni-l cer nu-l împlinesc cu fapta. Spunem noi câte un cuvânt de sfătuire celor care vin până aici, dar când aud că trebuie să-l pună în practică, adică să se roage mai mult, să postească, să ierte pe aproapele lor, se întorc abătuţi acasă. Spun la unii de zece ori să lase beţia şi desfrânarea ca să nu-şi piardă sufletul, dar ei, deşi făgăduiesc, le fac mai departe. Am însă şi suflete care ne întrec pe noi. Numai cât deschid gura, ei şi încep a face cu fapta lucrul lui Dumnezeu.

Mai mulți copii în familie- problemă sau avantaj?

Psiholog Irina Constantinescu

 Este adevărat, o familie mare înseamnă o investiţie serioasă de timp, energie şi bani. Pe de altă parte, avantajul de-a avea mai mulţi fraţi nu poate fi înlocuit de nimic altceva…

Despre relaţiile dinainte de căsătorie (I)

Prof. Psiholog Nina Krighina

Pentru întemeierea unei căsătorii, cel mai important lucru e ca tânărul să aibă hotărârea de a deveni familist – o hotărâre fermă, să fie pregătit să-şi facă o familie. Foarte importantă este totodată şi crearea unor relaţii înainte de căsătorie între cei doi tineri – o perioadă de cunoaştere, de apropiere şi de trăiri comune.

Vaccinurile: să alegem în cunoştinţă de cauză!

Cristela Georgescu

Despre vaccinare există adevăruri incontestabile,care însă au fost restricţionate înmod deliberat, manipulativ sau intimidant.Mulţi părinţi îşi doresc ca doctorul să lespună dacă e bine sau nu să-şi vaccineze copilul. În orice fel de decizie, însă, esenţială esteasumarea responsabilităţii consecinţelor, maiales când rezultatele nu coincid cu aşteptările.Această asumare presupune renunţareala dreptul de a blama pe oricine altcineva,inclusiv pe sine însuşi, pentru consecinţelealegerii făcute, dar şi un grad sporit devigilenţă şi auto-educare pentru a preveniurmările nedorite.

Și multe altele…

Vă doresc lectură plăcută!

Spor în toate cele bune!

Pr. Andrei

Acest articol a fost publicat în Anunţuri și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la A apărut revista „Familia Ortodoxa” nr. 41

  1. Alina-Nicoleta zice:

    Pare foarte interesant cuprinsul revistei de luna aceasta, abia aștept să o citesc.
    Recomand în special articolul Cristelei Georgescu, al cărei blog îl vizitez adesea, pentru că îmi place modul ei de abordare a temelor, responsabil și conștient. În plus,punctul ei de vedere este foarte bine documentat și argumentat.
    Lectură plăcută!

Spune ce părere ai

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s