Între bine și rău: despre o clipă de sinceritate


lonely_road_by_diginoobsi-d34ahxt-299x300

Foto: beautyability.com

Bine v-am găsit în Noul An, care sper să vă fie presărat numai bucurii și să auziți și să simțiți cât de des pașii lui Dumnezeu în viețile voastre.

Deși e An Nou, încep postările din 2013 cu o întâmplare de la final de 2012. Așadar pornim la drum într-un nou an prosanthropos care sper să fie util și rodnic pentru noi toți…

După concertul de colinde al Mitropoliei, am ieșit cu doamna preoteasă și fiul nostru la o plimbare prin centrul orașului.

Eram în dreptul catedralei mitropolitane când, în fața mea se oprește un om în scaun cu rotile. Părea a fi înghețat de frig, mai ales că era îmbrăcat destul de sumar. Avea un picior amputat.

Pentru că eram îmbrăcat regulamentar, nu a durat mult până am auzit fraza pe care o aud de nenumărate ori: „Părinte, îmi dai și mie un ban?”. Nu obișnuiesc să dau bani celor care îmi cer pe stradă, pentru a nu întări comportamentul lor, însă încerc să am mereu la mine ceva de mâncare pentru ei (fructe, biscuiți etc. dacă sunt cu mașina) sau merg cu respectiva persoană la un chioșc/brutărie/covrigărie și îi cumpăr ceva de mâncare.

Pentru că lucrez de atâția ani în asistența socială, am obiceiul să le adresez și câteva  întrebări, pentru a afla câte ceva de starea lor, înainte de a le oferi ceva.

Nu puteam să îi ofer ceva de mâncare, așa că am zis să fac o excepție și să îi ofer niște bani. În timp ce scoteam portofelul din palton am avut un mic dialog:

 – Uite, eu îți dau niște bani ca să îți ei ceva de mâncare. Dar mâncare să îți iei, da?

 – Da părinte, cum să nu!

 – Spune-mi, fumezi?

 – Nu părinte, nu fumez! (îmi zice el ferm).

 – Sigur?

 – Sigur părinte!

Pentru mine, era evident însă, că mă mințea.

 – Bine, zic, am încredere că îmi spui adevărul și nu mă minți…

Am văzut instantaneu că se schimbă la față. Cu toate acestea i-am dat banii, după care, mi-am continuat plimbarea cu cei dragi ai mei, iar el, a luat-o în sens invers.

Am apucat să merg vreo 50 de metri, când deodată, aud pe cineva strigând în urma mea:

 – Părinte, părinte… stați!

 Mă întorc și îl văd pe omul acela învârtind, cu mâinile goale, roțile înghețate ale căruțului, forțându-se să mă ajungă cât mai repede din urmă. Ajunge în dreptul meu, îmi întinde banii și-mi spune:

 – Părinte, iertați-mă, fumez!

Am perceput ochii și sufletul acelui om ca pe un câmp de luptă între bine și rău, între adevăr și minciună. Întreaga sa atitudine îmi spune să în acele câteva secunde duce o luptă cu sine. O luptă pe care, de data asta, binele a câștigat-o…

 – Păstrează banii, îi spun, și îți mulțumesc pentru sinceritate. Vezi însă, încearcă să renunți la fumat pentru că nu îți aduce nici un bine…

Probabil nu se aștepta la asta, pentru că i-am văzut chipul înseninându-se. Era bucuros de bani, dar mai ales de iertare… gustase prea mult din umilința de a cerși și prea puțin din desertul iertării.

Nu mi-a spus nici un cuvânt. M-a privit doar, însă privirea lui, a fost mai puternică decât mii de mulțumiri…

Apoi, fiecare dintre noi a plecat pe drumul său…

Acum, la câteva zile după acest episod, l-am analizat și întors pe toate fețele, ca să învăț cât mai multe din el. Am un singur regret: acela că nu i-am dublat suma de bani atunci când a venit la mine să-mi dea banii înapoi…

Chiar și așa, a fost o experiență deosebită. Am văzut, încă o dată, că în sufletul oricărui om există acea scânteie de bine care, poate aprinde întreaga ființă.

Spor în toate cele bune!

Pr. Andrei

Ps: Cum ai fi procedat în locul meu? Cum gestionezi, în general, astfel de situații?

Acest articol a fost publicat în Crâmpeie de gânduri și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Între bine și rău: despre o clipă de sinceritate

  1. Lavinia spune:

    La Multi Ani parinte, Mi-ai dat o lectie de viata eu sincer nu as fii procedat asa, uneori ne dam seama ca nu tot ce facem noi este bine,trebuie sa ne gandim la celalalt din ochii nostrii sa vedem cum sa procedam sa-i fie lui bine, nu sa facem eu o fapta buna in sinea noastra si sa asteptam sa ni se adauge o bila alba; eu decate ori vad un cersetor il ignor, sau daca vad un copilut ii dau ceva de mancare sau bomboane daca am la mine, dar unii refuza sa ia;Zic ca mi-ati dat o lectie prin felul cum ati procedat , si totusi ati scos scanteia din el, printr-o simpla vorba sau cuvant ati facut sa i se arate constiinta si binele din el.De azi inainte o sa procedez altfel, cum ati procedat dv .Sunteti un exemplu bun Doamne Ajuta

    • Pr. Andrei spune:

      La Mulți Ani și ție, Lavinia!
      Crede-mă, pe cuvânt, că sunt departe de a fi un exemplu bun… nici în această situație și nici în altele.
      Pe de o parte, întâmplarea acesta a fost posibilă datorită unei inspirații de moment, iar pe de altă parte, datorită obișnuinței mele de a vorbi cu cei cărora le ofer milostenie.
      Depinde de la situație la situație cât și cum vorbesc, dar nu pleacă nici unul din fața mea fără să îl întreb măcar ce are de gând să facă cu banii… unora, asta le dă de gândit, iar pe alții îi face să se afunde și mai mult în minciună.
      Nu trebuie să faci de fiecare dată la fel ci, mai degrabă, trebuie să evaluezi fiecare situație în parte…
      Oricum, fie că dai sau nu milostenie, măcar să nu îi disprețuiești, iar dacă ai dat cuiva un ban și/sau ceva de mâncare zi în gândul tău și un „Doamne ajută=l/o!” care face mai mult decât orice. Nu crezi?

  2. mario-doro ciucanu spune:

    parinte ,saru mana si la multi ani!
    nu cred ca multi dintre noi ar fi procedat asemenea dumneavoastra.
    poate ca majoritatea credem sau ne place sa credem ca nu e bine
    sa incurajam cersetoria, mai ales in strada.(consideram ca putem
    face milostenie si altfel);insa fapta sfintiei voastre m-a pus serios
    pe ganduri….totodata tind sa cred ca nu a fost doar o inspiratie de
    moment ci poate si o „farama” din lucrarea harului……
    Sarbatori cu bucurie in continuare!

    • Pr. Andrei spune:

      Mario, m-a chinuit și pe mine multă vreme gândul acesta legat de încurajarea cerșetoriei… e o chestiune foarte delicată. Cert este că nu ofer bani copiilor ci numai câte ceva de mâncare pentru că adevărata problemă este cea legată de copii. Ei învață de mici să cerșească și în scurt timp ajung să considere acest lucru ca fiind normal, firesc…am observat chiar că cerșesc cu nonșalanță, cu zâmbetul pe buze… acest fapt chiar nu trebuie încurajat.
      Cerșetoria și atitudinea nostră față de ea chiar este o problemă delicată…
      Sărbători cu bine și ține!
      Pr. Andrei

  3. Liliana spune:

    Locuiesc în provincie și aici oamenii săraci nu sunt cerșetori.Întâmplarea relatată m-a bucurat și am considerat-o ca pe un lucru normal(poate din cauză că erați, așa cum ați spus, îmbrăcat ”regulamentar” și omul acela a avut un plus de respect și un plus de frică în fața lui Dumnezeu). Ceea ce mi-a atins inima a fost regretul dvs.de care vă veți aduce aminte multă vreme.Spun asta pentru că și eu am trecut printr-o stare asemănătoare și vreau să-mi fac public ”mea culpa”.După cum vă spuneam locuiesc de 20 de ani la țară și aici se știu care sunt oamenii mai săraci.Și am văzut un bărbat amărât,îmbrăcat zdrențuros,slab și cu ochii pierduți, cunoscut ca fiind nebun, stând rezemat de peretele unui mare magazin,fără să ceară nimic, deși în jur se perinda o multime.Am vrut să-i ofer ceva de mâncare dar mi-a fost rușine de ceilalți oameni și frică de el.Încă mai plâng când mi-aduc aminte de lașitatea mea, mai ales că nu l-am mai văzut de-atunci ca să-mi răscumpăr greșeala!
    Doamne IIsuse Hristoase miluiește-mă!

    • Pr. Andrei spune:

      Liliana, din păcate nu reușim mereu să fim la înălțimea situațiilor pe care Dumnezeu ni le scoate în cale… însă, chiar și așa, sunt convins că El, dincolo de motivele care ne fac să ne comportăm într-un anumit fel, vede și părerea noastră de rău… În plus, orice experiență de acest fel și sentimentele pe care le stârnește în noi, ne dă șansa ca „data viitoare” să fim la înălțimea momentului..
      Domnul să te binecuvinteze!

  4. Pingback: După un an de preoție… | ProsAnthropos

Spune ce părere ai

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s