A apărut nr 48 al revistei Familia Ortodoxă


familia-ortodoxa-nr-48-v1.02 a

Din cuprinsul acestui număr:

Trebuie să luptăm pentru apărarea inocenţei copiilor noştri!

Din inocenţă se hrăneşte frumuseţea chipului, ea se reflectă în ochii plini de viaţă ai copiilor care privesc cu mirare şi curăţie lumea. Din ea izvorăşte curajul de a înfrunta viaţa, de a afirma adevărul şi a lupta pentru el. Inocenţa este materialul din care se zideşte şi se înalţă demnitatea noastră, este resortul lăuntric al oricărei făptuiri a binelui în lumea aceasta. Inocenţa este cea care ocroteşte acel văzduh al minţii peste care răsare lumina cunoştinţei, harul Duhului Sfânt – căci, prin ea, omul se aseamănă îngerilor. Ne folosim de metafore, pentru că altfel este aproape imposibil de zugrăvit bogăţia sau minunăţia acestui uriaş tezaur sufletesc pe care omul l-a primit la naşterea sa. Dar şi altfel dacă ne-am gândi, am înţelege că inocenţa poate fi garanţia unei imunităţi mai puternice şi a unei minţi mai deschise aprofundării înţelesurilor şi educaţiei – aceasta pentru că inocenţa asigură pacea lăuntrică, de care toate sunt legate.

 Virgiliu Gheorghe

 Rezistenţa anticomunistă– îndemn la curaj şi demnitate

La 60 de ani de la uciderea ultimilor partizani, istoria grupurilor de rezistenţă din munţii României e vag cunoscută. Denigrarea lor a început în anii 1950, când Securitatea fabrica primele legende mincinoase: că erau bandiţi, că s-au trădat între ei, că şi-au turnat sprijinitorii. Noii reprezentanţi ai regimului simţeau importanţa luptei şi consemnau în documente de circulaţie internă: „Războiul de partizani e un război moral”.

Sistematic, vreme de 50 de ani, au încercat să le distrugă memoria. Numele lor a fost interzis, iar durerea celor apropiaţi s-a stins în amnezie. Odată cu actele, identitatea şi chipurile lor au fost confiscate; trupurile au fost aruncate în gropi comune, iar rudele constrânse să se dezică de ei. Pentru supravieţuitori, a urmat o jumătate de veac de durere surdă, de paralizie sufletească. Abia a treia generaţie începe să descifreze această pagină mototolită a istoriei recente. Cei care au organizat represiunea au încă motive să ascundă adevărul.

 Ioana Hașu

Agresiunea în şcoli, de la intimidare până la violenţă

Câţi dintre noi ştim ce se întâmplă cu copilul nostru la şcoală? Câţi mai avem timpul şi răbdarea să-l ascultăm, ca să-l provocăm să ne povestească ce s-a mai întâmplat?… Şi, totuşi, în vremurile pe care le trăim, acest lucru este esenţial. Altfel, s-ar putea să observăm într-o zi că au apărut din senin anumite schimbări. Deşi era un copil vesel din fire, se bucura să meargă la şcoală şi nu avea probleme la învăţătură, în scurtă vreme a devenit mai mult sau mai puţin deprimat, nu are poftă de mâncare şi nu mai doarme bine, pare stresat şi anxios, iar rezultatele şcolare au scăzut considerabil.

 Psiholog Irina Constantinescu

Copiii şi telefoanele mobile (I) De ce telefoanele mobile sunt mai periculoase la copii decât la adulţi?

Cu certitudine, nu există vreo altă tehnologie care să se fi răspândit într-un ritm atât de rapid pe întregul glob precum telefonia mobilă. În anul 2011, numărul telefoanelor mobile a depăşit numărul populaţiei globului (peste 6,9 miliarde). Au fost de ajuns doar câţiva ani pentru ca acest dispozitiv, pe care puţini dintre noi l-ar fi anticipat, să pătrundă în viaţa fiecăruia şi să devină, pentru cei mai mulţi dintre noi, un lucru fără de care nu putem trăi.

Copiii sunt mai susceptibili la vătămări genetice deoarece ţesuturile din creierul lor sunt încă în creştere, iar celulele lor se divid rapid. Distrugerile materialului genetic în celulele aflate în creştere conduc la întreruperea funcţionării celulelor, moartea acestora, dezvoltarea tumorilor şi deteriorarea sistemului imunitar şi-a sistemului nervos. Mai mult, sistemele de protecţie care permit adaptarea la atacuri de orice fel din partea mediului nu sunt încă dezvoltate complet la copii. În creier, spre exemplu, aceste sisteme se dezvoltă şi cresc până la vârsta de 20 de ani.

 Lect. univ. dr. Andrei Drăgulinescu

De la Făt Frumos şi Ileana Cosânzeana la moda „emo”

Toate gesturile cavalereşti sunt la fel de prăfuite cum sunt şi cărţile care ni le-au propovăduit nouă şi înaintaşilor noştri, cărţile în care Feţi-Frumoşi se aruncau galanţi în lupte pe viaţă şi pe moarte pentru mâna unei domniţe. Toate fac parte dintr-un trecut desuet – ca şi noi, poate, cei care încă mai oftăm melancolic: „Ce vremuri, domnule! Ce principii! Ce valori!”. Acum, cavalerismul trebuie să fie atent să nu lezeze sentimentele uşor masculinizate ale fetelor – pentru care un gest aproape tandru, de protecţie, ar fi un mod de a sugera că ea nu poate să-şi poarte singură de grijă! A-ţi arăta aprecierea pentru o domnişoară, de multe ori înseamnă să-i dai posibilitatea să îşi demonstreze abilităţile de „Xena”, mare războinică, fată descurcăreaţă şi „înfiptă”.

Şi atunci, iertată ne fie întrebarea, cine este Făt-Frumos şi cine Ileana Cosânzeana? Cine bărbatul şi cine femeia? Cine pe cine salvează?!

Alina Mirică

Articolele integrale le puteți citi cumpărând revista.

Mai multe detalii pe: familiaortodoxă.ro

Spor în toate cele bune!

Pr. Andrei

Acest articol a fost publicat în Anunţuri și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Spune ce părere ai

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s