Blogmeet ortodox 2.0


De la a doua întâlnire în sus, începe să devină tradiție…🙂

De data aceasta, nu am reușit să fiu la fel de punctual ca la prima întâlnire. Am ajuns ceva mai târziu la blogmeet, însă chiar și așa, Părintele Serafim, Anda, D-na Cristina, Ionuț, Valentin, Cristian  și Bogdan, au trecut peste întârziere mea și m-au primit cu căldură.

Ce am discutat? Vrute și nevrute. Despre ortodoxie, copii și desene animate, stand up comedy, mașina de aruncat floricele de porumb, filme, viața reală și viața on-line, proxy-uri, găzduire, muzică psaltică, și multe multe altele. Unele mai profunde și „grave”, alte vesele și „copilărești”. Cum am făcut legătura între ele? Nu îmi dau seama, însă, totul s-a legat foarte frumos, natural, și s-a transformat într-o seară demnă de păstrat în memorie.

Am vorbit, din nou, cu oameni frumoși, care au gânduri frumoase, idei frumoase, vorbe frumoase și care păstrează frumosul din ei viu… așa cum le stă bine unor ortodocși care îl iubesc de Dumnezeu și își respectă credința, propriile persoane și pe cei de lângă ei…

Mulțumesc fiecăruia în parte și tuturor la un loc!

Spor în toate cele bune!

Pr. Andrei

Acest articol a fost publicat în Crâmpeie de gânduri și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Blogmeet ortodox 2.0

  1. Liviu Matei spune:

       Doamne ajuta! Puteti sa imi mai trimiteti o data programul pentru ison? Am citit pe blog ca mi l-ati trimis, dar nu-l gasesc in inbox sau spam. 

       Va raman recunoscator,

      Petras

    • Pr. Andrei spune:

      Nici o problemă. Dacă nici de data asta nu merge, să îmi spui și rezolvăm altfel.
      Spor în toate cele bune!

  2. Pingback: BOR decide unde vei fi îngropat – cimitirul privat e un păcat « Razvan Pascal's Blog

Spune ce părere ai

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s