„Măria Sa…”


maria_sa_neagoe_basarab_50p

coperta cărții

De Sfântul Nicolae, am primit cadou o carte deosebită. Este vorba despre „Măria Sa, Neagoe Basarab… Însemnările Monahiei Platonida, Doamna Despina a Țării Românești”. Este scrisă de Maicile de la Mănăstirea Diaconești, cu o măiestrie ce întrece orice cuvânt, într-un stil ce amintește, în același timp, de Viețile Sfinților, Filocalii și Cronici. O carte pe care, dacă ai început să o citești, nu o mai poți lăsa din mână până nu o termini… fascinantă! Și ca să vă convingeți singuri de adevărul vorbelor mele, împărtășesc cu voi câteva cuvinte extrase din carte, care mi-au fost dragi:

„De vei afla înțelept, picioarele tale să roadă pragurile casei lui.” pag. 35

„Fericirea pe care omul și-o croiește fără de Dumnezeu este mai amară, cu mult mai amară decât nefericirea pe care Domnul o îngăduie să vină asupra sa.” pag. 48

Fiindcă așa lăsase Dumnezeu de când lumea, ca o fecioară, când devine mireasă, să rupă firele ce o țin legată de rudeniile și casa sa și cu sfială și încredere să-i pună mirelui în mâini viața ei întreagă.” pag. 64

Să țineți minte, dragii mei, că fericirea nu v-o dă lumea, nici bogăția, nici nimenea… Fericirea v-o croiți singuri, dacă faceți fapte bune și plăcute lui Dumnezeu!” pag. 67

În casele acestor oameni (jupanii Craiovești) domneau buna înțelegere și tihna sufletească. Își începeau ziua în revărsatul zorilor cu slujba Utreniei, sau, la sărbători, cu Sfânta Liturghie și apoi fiecare mergea la lucrul său.” pag. 69

Alături de domnul Neagoe, necazurile vieții au trecut mai ușor, părându-ne mai mici, iar bucuriile ne-au devenit mai pline și luminoase. Căci o căsnicie blagoslovită îi face de două ori mai puternici pe soți, fiind unul altuia mădulare…” pag. 91

Așa petrecea Măria Sa nopțile, lipindu-și mintea și inima de numele cel Sfânt al Domnului, cerând milă și ajutor de la Cel ce poate și din pietre a scoate fii ai Împărăției. Apoi, după ceasuri de rugăciune, mintea i se aduna, limpezindu-se. Fără de veste se ivea in inimă un gând luminos, care răspundea lămurit grijilor și frământărilor sale.” pag. 163

Ar fi pironit soarele in cuie, numai să poată trudi mai mult pentru lucrul lui Dumnezeu! Pentru că iubirea nu ostenește niciodată…” pag. 175

Încă și domnul Neagoe își făcea timp de multe ori să stea cu ei, dar nu obișnuia să le dea multe povețe, ci se sârguia mai ales să le arate calea dreaptă prin fapte, socotind că de vor simți la noi, părinții, dragostea și frica de Dumnezeu, le va fi de ajuns.” pag. 178

Flacăra iubirii pământești fumegă, pâlpâie și se stinge la cea mai slabă adiere. Ea nu are tărie decât atâta vreme cât primește înapoi cele ce i se cuvin. Dragostea lui Hristos însă nu este așa, căci El a îndurat chinuri și moarte nu pentru iubirea unor făpturi curate și pline de credincioșie, ci pentru niște păcătoși și ucigași, pentru niște suflete murdare și stricate, duhnind a moarte înainte de a muri… Aceasta este iubirea care depășește orice înțelegere. Și această iubire o agonisise în inima sa, ca pe o roadă a Duhului, domnul Neagoe… ” pag. 221

O carte despre dragoste de Dumnezeu și de oameni, despre viața trăită cu Hristos, despre suferință și cum trebuie să o primim, despre cum trebuie să fie un domn adevărat, și nu în ultimul rând, despre sfințenie…

Vă mărturisesc faptul că a fost o adevărată „competiție” între mine și părintele: care dintre noi să o citească primul, atât de mult ne-a plăcut. Până la urmă, delicat cum este, părintele m-a lăsat pe mine să o citesc prima.

V-o recomand cu căldură!

Alina-Nicoleta

About Alina-Nicoleta

Sunt soție, mamă, preoteasă și le împlinesc pe toate după putere, cu ajutorul lui Dumnezeu! „Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întărește.” (Fil. 4,13)
Acest articol a fost publicat în Cuvinte alese, Recomandari și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la „Măria Sa…”

  1. Roxana spune:

    Doamne ajuta,
    Cu adevărat merita citita. Mi-au placut foarte mult citatul trei si patru. Imi plac foarte mult cartile care te ajuta sa vezi lumea din partea cea buna. Cred ca aceste citate spun totul.
    Doamne ajuta!

    • Doamne ajută!
      Mă bucur că v-a plăcut. Toată cartea te ajută să vezi lumea și din altă perspectivă, aceea a purtării de grijă a lui Dumnezeu.
      Mulțumesc pentru gânduri. Multe bucurii!🙂

  2. Mulţumesc mult de prezentare, Alina! Chiar ieri mi-a vorbit un părinte despre cartea asta, foarte încântat. Iar postarea asta m-a convins, trebuie să intru în posesia ei.
    Mult spor în cele bune, bucurie!

    • După ce o citiți, poate ne spuneți și nouă cum vi s-a părut. Sau împărtășiți cu noi citatul preferat din carte…
      Mulțumim de vizită și vă mai așteptăm.🙂
      Pace și bucurie sfântă!

      • M-aş bucura, însă nu ştiu când va fi asta…🙂
        Poate reuşim să ne şi cunoaştem cândva, pe părintele l-am văzut la Sâmbăta, dar nu am apucat să vorbim, iar la Iaşi era cât pe ce să ne întâlnim, la prima întâlnire a bloggerilor ortodocşi. Eram şi eu prin preajmă, dar am ieşit prea târziu de la cursurile Maicii S.

      • Da, și noi ne-am bucura să ne cunoaștem.
        Și eu era să fiu la întâlnirea de la Sâmbăta, dar nu s-a mai putut.🙂
        Dacă mai aveți drum prin Iași, dați de veste, chiar dacă nu este blogmeet. Facem cumva să ne întâlnim.
        Pace și bucurie sfântă!

  3. Următoarea sesiune de cursuri e în 5-6 aprilie. Putem vorbi pe mail.
    Noapte binecuvântată!

  4. Pingback: Castigator Dar de blog – „Prosanthropos de 4 ani” | ProsAnthropos

  5. Mircea Popa spune:

    Doamne ajuta.
    Multumim pentru indemn si sfaturi.
    Mircea si Gabriela Popa

  6. tatiana horvat spune:

    O carte plina de sensibilitate si noblete sufleteasca! Acum o citesc si eu. Intr-adevar, nu o poti lasa din maini… Cu drag, Tatiana

  7. Pr. Andrei spune:

    Reblogged this on ProsAnthropos… and commented:

    Pentru că ieri l-am pomenit pe Sfântul Voievod Neagoe Basarb, vă recomand cu căldură maximă acestă carte. O adevărată lecție de viață și mângâiere pentru sufletele și mințile celor căsătoriți sau care își doresc să se căsătorească.

Spune ce părere ai

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s