Foto: doxologia.ro
Dacă tot am vorbit despre copii și educarea lor, în timp am să vă recomand și câteva resurse utile în acest demers. Sunt bucuroasă să împărtășesc cu voi informațiile pe care le-am găsit și mi-au folosit. Oricum, mai mult decât cărțile ajută rugăciunea, și aici pot da mărturie că Dumnezeu nu întârzie în a ne ajuta ori de câte ori îi cerem ajutorul cu umilință și încredere. Cred că lucrul cel mai important în creșterea/educarea copiilor este să-i încredințăm purtării de grijă a lui Dumnezeu.
Aud tot mai des că este greu să crești copii în ziua de azi. Cei mai mulți, însă, se referă la aspectul material. Deși, în ceea ce privește acest aspect, mie mi se pare că este mai ușor. Acum avem mașină de spălat, scutece de unică folosință, cărucioare și fel de fel de lucruri care ne ușurează considerabil munca. E adevărat că acestea costă. Dar uneori le mai poți împrumuta, de altele te poți lipsi, că nu sunt indispensabile, și tot așa. Soluții se găsesc, doar să vrei. Dar înainte de a ne moderniza, cum își creșteau mamele copii?! Că uneori, nici nu aveau ce le pune pe masă. Pe când astăzi, slavă Domnului, avem tot ce ne trebuie unui trai decent. Nu putem decât să fim recunoscători pentru tot ce avem și să-L rugăm pe Dumnezeu să ne dea sănătate să ne creștem copiii pe care ni-i dăruiește.
Mie, însă, mi se pare greu să crești copii în aceste vremuri sub alte aspecte. În zilele noastre avem acces la orice, totul e permis, ne dorim multe lucruri și alergăm să le obținem, și asta produce multă agitație. Iar această stare se transmite și copiilor, care parcă sunt mai greu de strunit decât altă dată. Telefoanele, calculatoarele, televizoarele, îi tulbură și-i obosesc. Parcă nu mai au aceeași răbdare și același calm. Pot avea tot ce își doresc și nu mai prețuiesc nici măcar mâncarea pe care o au pe masă. Fac mofturi, bat din picioare. Și nu se opresc din plâns până nu primesc ce vor. Parcă nimic nu-i mulțumește și se plictisesc foarte repede.
Din fericire pentru mine și pentru părintele, fiul nostru nu se manifestă așa, decât foarte rar, când este prea obosit sau influențat de diferiți factori externi. Sunt conștientă de faptul că asta se datorează în primul rând ajutorului lui Dumnezeu, și apoi efortului nostru de a petrece timp cu el și de a-l crește cât mai bine. Dar văd mulți copii care se manifestă astfel și mulți părinți care nu știu cum să reacționeze.
Ce ar fi de făcut?
Voi ce credeți, este mai greu sau mai ușor să crești copii în ziua de azi?!…
Pace și bucurie sfântă!
Alina-Nicoleta
Pr. Andrei
Alina-Nicoleta
ProsAnthropos... 
Tot ce este de valoare se obtine prin sacrificiu. Cresterea unui copil cu tot ce implica ea, intemeierea si sustinearea unei familii, unei prietenii, satisfactia muncii realizate etc implica spiritul de sacrificiu. Daca e greu sa cresti copii in ziua de azi? Fara Dumnezeu alaturi … nu e greu, ci imposibil. Cu El in gand, in vorba si-n fapta, pentru oricine e posibil, greu si frumos.
Nu am copii, dar lucrez cu ei, am colegi, parinti extraordinari pentru care copiii sunt sensul vietii lor. Nu am cuvinte sa descriu bucuria de a preda unor astfel de copii de la care invat cum sa ma rog, sa fiu atenta, sa multumesc, sa iert, sa ma joc, sa accept ca nu stiu totul si sa cer ajutorul. Nu am cuvinte sa descriu bucuria de a-i avea colegi pe parintii acestor copii, de a le observa demnitatea in clipe de necaz, de a le cere sfat.
La polul opus intalnesc la ore si copii neglijati emotional, moral si intelectual de parintii lor. Nu voi vorbi despre acestia, despre parintii lor sau despre sentimentul pe care il creeaza celor din jur ci spun doar că SACRIFICIUL PARINTILOR ADUCE FERICIRE NU NUMAI IN PROPRIA VIATA, CI SI IN CEA A COMUNITATII SI A LUMII. ACESTI PARINTI SUNT „FII AI LUMINII”.
Așa este, Ana Maria, tot ce este cu adevărat valoros se obține cu efort. Dacă vrem copii buni, este nevoie să ne jertfim pentru ei. Dar merită din plin acest sacrificiu, pentru că va fi răsplătit nu doar aici, pe pământ, ci și în Împărăția Cerurilor.
„Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri”. Slavă Domnului că mai sunt astfel de părinți, care ne arată încă odată că se poate!
Mulțumesc din suflet pentru gânduri și sper să ne mai împărtășești din experiența ta.
Multe bucurii! 🙂
Doamne ajuta!
Ma bucur sa revad poza parintelui si a minunatei sale familii. Apreciez foarte mult aceasta familie. Si imi doresc la randul meu sa am parte de o astfel de familie.Copii sunt un dar de la Dumnezeu ce iti aduc bucurii, indiferent de cat de grea ar fi situatia materiala. Adevarat este ca astazi copii sunt supusi tentatiilor, datorita acestei tehnologii care accelereaza din ce in ce mai mult spre controlul total al oamenilor. Eu cred ca daca copii sunt crescutii cu frica Domnului, casa este binecuvantata.
Domnul sa-i tina sanatosi
Și mie mi-a plăcut cum acești părinți își cresc și își formează copii, de aceea am și ales poza lor. Această familie este dovada vie că acolo unde există iubire de Dumnezeu, poți trece peste toate greutățile.
De asta îmi place atât de mult ceea ce a spus Sf. Ap. Pavel: „Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întărește” (Fil. 4,13)
Domnul să ne întărească pe toți să facem ceea ce este plăcut Lui!
Nu este greu sa cresti un copil atunci cand il ai in familia ta pe Dumnezeu ,chiar daca sunt o multitudine de tentatii . Copilul crescut cu dragoste de Dumnezeu intotdeauna va intelege ca toate aceste tentatii nu sunt deloc folositoare . Am intalnit de curand un parinte care zicea de copilul sau ca are crize de isterie la 3 ani, eu una nu cred ca un copil ai carui parinti se roaga impreuna cu el dimineata si seara poate sa faca crize de isterie . Sunt si eu mama unui copil care ieri a implinit 2 ani,-Iustin- si nu a facut niciodata vreo „criza de isterie” si cred ca asta se datoreaza in primul rand faptului ca mergem cu el duminica de duminica la Sf.Liturghie, ca se impartaseste si nu in ultimul rand Rugaciunii. Va imbratisez ! O zi minunata!
Așa este Mădălina, nu este greu, pt că Îl avem pe Dumnezeu în ajutor.
Dar chiar și așa, sunt momente în care copilul se poate comporta nepotrivit, doar pt că a văzut în parc sau la grădiniță alți copii care făceau așa. Ei sunt foarte ușor de influențat, la vârsta lor nu pot discerne binele de rău, și ai mai mult de corectat. La asta m-am referit când am spus că mi se pare că este mai greu să-i educi acum.
Și dacă nu-l ferești cât poți de mult de exemplele negative, riști să-l pierzi cu toate că acasă îi oferi cea mai bună educație.
Dar ne rugăm la Dumnezeu să-i ferească de rele și să-i ajute să facă binele!
La Mulți Ani lui Iustin! 🙂 Bunul Dumnezeu să vă ajute să-l creșteți frumos! Mulțumim de vizită și vă mai așteptăm! 🙂
Multe bucurii!
Apropo de acest subiect, aseara la tvr 1 a fost dezbatuta o stire despre o profesoara de engleza care la un liceu din Bucuresti facea anual o parada de promovare a culturii gay, cu steaguri, pliante etc. Parintii copiilor au cerut ajutorul Tvr pentru ca nici directiune si nici profesoara nu au dorit sa comunice cu parintii, carora nu le a fost ceruta parerea in legatura cu aceste evenimente. Concluzia tatalui credincios de altfel invitat la emisiune a fost ca e foarte greu sa/ti cresti un copil in normalitate in ziua de azi. o zi buna! va pup!
Mi-e și frică să mă gândesc câte lucruri de acest gen se întâmplă în școlile noastre.
Citeam în revista Familia Ortodoxă cum o fetiță a fost agresată sexual. Ea a avut curaj să spună ce s-a întâmplat și mama ei a luat atitudine, dar s-a izbit de indiferența cadrelor didactice.
Dar câți copii au curaj să povestească ce se întâmplă?! Dar câți părinți iau atitudine?! Chiar spunea mămica respectivă, că dacă noi, părinții, nu facem ceva, nimeni nu se luptă pt. inocența copiilor noștri.
Are și Anda un articol pe tema asta. Vi-l recomand.
În S.U.A. mulți părinți aleg să-și școlească copii acasă, tocmai pt. a-i feri de acest mediu nociv, dar la noi încă nu este reglementat homeschooling-ul. Poate ar trebui să luăm mai în serios și alternativa asta, nu știu.
Doamne ajută!
Cred intr-adevar ca este mult mai greu sa cresti astazi un copil decat pe vremea cand poate dobandea anumite principii de „gura satului”, se „contagia” de la ceea ce faceau cei din jur si care in general era bine. Acum insa cea mai grea mi se pare educarea intr-o credinta anume a unui copil, cand in jur totul este haotic.
Desigur ca la varsta frageda, familia ii poate imprima apartenenta la o anumita religie, plus diferite principii. Totusi provocarea consta in a reusi sa pastrezi copilul pe o anumita linie, atunci cand acesta incepe sa interactioneze cu diverse persoane (prin urmare, personal consider ca homeschooling ul poate provoca socuri emotionale copilului). Micutul care a fost obisnuit cu un cerc restrans si omogen, va ajunge la varsta scolara/la adolescenta si va fi pus fata in fata cu persoane de alte religii sau fara nici o contiinta religioasa si cu valori contrare alor sale. Isi va pune atunci problema normalitatii si, din nefericire, ceea ce fac/cred majoritatea celor din jur nu coincide cu ceea ce stia el.
Mi se pare foarte utila o temeinica educatie religioasa (nu doar cu privire la ortodoxism) si o pregatire a copilului pentru a sti sa reactioneze intr-un mediu cu un amalgam de religii, de valori contradictorii si sa-si formeze o personalitate bine conturata.
Mult spor celor care cresc copilasi! Sa va lumineze Dumnezeu sa gasiti calea cea mai buna!
Alina, mi-e dor de voi! Citesc cu drag articolele voastre 😉
Într-adevăr, și eu cred că adevărata provocare apare când copilul petrece mult timp în medii străine de ceea ce l-ai învățat tu acasă.
Dacă la grădiniță/școală copii se comportă total diferit de cum l-ai învățat tu, îi va fi greu să păstreze linia. Dar dacă este echilibrat emoțional și simte în fiecare clipă că tot ce l-ai învățat este pentru binele și fericirea lui, și mai ales dacă ai făcut asta cu dragoste, cred că va reuși să treacă cu bine peste ispite. Mai greu este când e micuț și nu are discernământ. Dar cu noi este Dumnezeu!
Cât despre homeschooling, încă nu am o imagine clară asupra lui, ca să-mi pot spune părerea, dar mă informez, pentru că mă interesează foarte mult. Însă nu cred că dacă un copil nu merge la școală, nu va ști cum să interacționeze cu alții. Asta ține de echilibrul emoțional, pe care îl dobândește în familie, nu în colectivitate. (Plus că poți avea grijă să aibă destui prieteni, cu care să socializeze).
Și îți dau un exemplu: după cum știi, D. nu merge la creșă, și cu toate acestea, este foarte sociabil. La Biserică, fără să îi spun eu, se duce la persoane străine, și le „invită” la joacă.
Mulțumim pentru mesaj și pentru gânduri. 🙂 Vezi, am mai găsit o cale prin care să ținem legătura și să mai potolim dorul, nu? 😉
Pingback: Povățuitoarea copiilor, povățuitoarea noastră | ProsAnthropos