Rugăciune la alăptare, către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu


Îmi amintesc că eram în liceu când am văzut prima dată icoana Maicii Domnului „Cea care alăptează”, și mi s-a părut puțin exagerată. Dar ce știam eu atunci despre ceea ce înseamnă să fii mamă și despre ceea ce înseamnă să alăptezi?!… Nu știam câtă jertfă implică acest simplu gest de a-ți alăpta copilul. Nu știam câtă sfințenie și curăție este în el. De aceea am ales să public această rugăciune. Sper să încurajeze și să ajute mamele să-și alăpteze copiii, chiar și atunci când întâmpină anumite greutăți (des întâlnite, de altfel). Pentru a preîntâmpina o parte din ele, recomand cu căldură viitoarelor mame să se informeze cu privire la acest subiect. Informații prețioase găsiți pe blog-ul „La pieptul mamei” și pe acest site.

Foto: ortodoxia.md

Foto: ortodoxia.md

„Primeşte, Doamnă de Dumnezeu Născă­toare, rugăciunile cele cu lacrimi ale ro­bilor tăi ce aleargă la tine. Te vedem în sfânta icoană cum Îl ţii în braţe şi-L alăptezi pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru, pe Domnul Iisus Hristos. De L-ai şi născut fără de durere, totuşi cunoşti durerile mamelor, şi neputinţele fiilor şi fiicelor omeneşti le vezi. Pentru aceasta, cu căldură că­zând la icoana ta tămăduitoare şi sărutând-o cu umilinţă, te rugăm, Preamilostivă Stăpână: îndură-te de noi, păcătoasele, cele osândite să naştem în dureri şi să creştem în întristări pruncii noştri, şi cu împreună-pătimire acoperă-ne, iar pe pruncii şi soţii noştri izbăveşte-i de bolile cele grele şi de necazurile amare. Dăruieşte-le sănă­tate şi putere, ca cei hrăniţi să crească din putere în putere, iar cele ce îi hrănesc să se umple de bucurie şi mângâiere, ca şi acum, cu mijlocirea ta, Domnul să săvârşească lauda Sa din gura pruncilor şi a celor ce sug. O, Maică a Fiului lui Dumnezeu! Milostiveşte-te de maicile fiilor omeneşti şi de norodul tău cel neputincios: bolile noastre grabnic tămăduieşte-le, necazurile şi întristările noastre alină-le, şi nu trece cu vederea lacrimile şi suspinările robilor tăi. Auzi-ne în ziua necazului pe noi, cei ce cădem la icoana ta, şi în ziua bucuriei şi izbăvirii primeşte laudele inimilor noastre cele mulţumitoare. Înalţă rugăciunile noastre la Tronul Fiului tău şi Dumnezeului nostru, ca să fie milostiv către păcatele şi neputinţele noastre şi să adauge mila Sa celor care cunosc numele Lui, ca şi noi, şi pruncii noştri să te proslăvim pe tine, Milostiva noastră Apărătoare şi Nădejdea neamului nostru cea neclintită, în vecii vecilor. Amin.”

Sursă rugăciune: „Cum să educăm ortodox copilul. 300 de sfaturi înțelepte pentru părinți de la sfinți și mari duhovnici” Ed. Sophia, 2011

Pace și bucurie sfântă!

Alina-Nicoleta

Vezi și                     Acatistul „Povățuitoarea copiilor

                       Rugăciune pentru soții care nu pot avea copii

About Alina-Nicoleta

Sunt soție, mamă, preoteasă și le împlinesc pe toate după putere, cu ajutorul lui Dumnezeu! „Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întărește.” (Fil. 4,13)
Acest articol a fost publicat în Familiei Contemporane, Mămici și Pitici, Ortodox și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Rugăciune la alăptare, către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

  1. Elena Silvia Pricop spune:

    Maica Domnului să vă ocrotescă băiețelul îngeraș și să vă răsplătescă dragostea pe care ne-o dăruiți prin minunatele rugăciuni..

  2. ioana baciu spune:

    Multumim pt minunata rugaciune!

  3. Pingback: Baba – Cloanta (sfarsit) | albastru de...

Spune ce părere ai

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s