Miridele („părticele”) nu se iau acasă!


Foto: Arhiva personală (una din primele proscomidii săvârșite de mine în perioada de practică liturgică, la Catedrala Mitropolitană din Iasi)

Foto: Arhiva personală (una din primele proscomidii săvârșite de mine în perioada de practică liturgică, la Catedrala Mitropolitană din Iasi)

Pentru că am pățit și eu ceea ce relatează mai jos părintele Arhimandrit Mihail Daniliuc, egumenul Schitului Vovidenia, redau articolul sfinției sale cu privire la problema luării miridelor („părticelelor”) acasă de către credincioși, apărut pe Portalul Doxologia…. spre luare aminte… de către cei interesați…

De ce nu este bine să luăm „părticele” acasă?

De mai multe ori mi s-a solicitat de către unii credincioși să le dau părticele ca să le ia acasă. De fiecare dată am încercat să-i lămuresc că nu este corect și că nu există în rânduiala ortodoxă această practică. Cineva mi-a reproșat că nu am bunăvoință să le împlinesc doleanța zicându-mi: dar, am fost la părintele cutare, cutare, și mi-a dat. Sfinția ta de ce nu dai, ori nu știi ori nu vrei să ne ajuți”. Nădăjduiesc că după ce a primit lămuririle necesare să nu mai fi cerut și de la alt preot părticele. Deși în ultimul timp am observat că cererile în acest sens sunt mai rare, obiceiul totuși persistă. Într-o atare situație se cere clarificată dilema legată de părticelele scoase la Proscomidie, ce sunt ele și care este rostul lor în cadrul Sfintei Liturghii.

Părticele sau miridele se scot de către preoții slujitori ai Sfintei Liturghii în prima parte a acesteia, numită Proscomidie. Miridele se scot și se așează în jurul bucății de presforă, numită Agneț, pregătită tot în cadrul aceleiași slujbe pentru a deveni trupul Mântuitorului Hristos. Prima miridă, este scoasă și așezată în dreapta Agnețului și o închipuie pe Maica Domnului, apoi, în stânga, se așează într-o ordine stabilită de liturghier a nouă miride închipuind cele nouă cete de sfinți: îngeri, prooroci, apostoli, ierarhi, mucenici și mucenițe, cuvioși și cuvioase, doctori fără de arginți, sfântul proslăvit în ziua respectivă alături de sfinții Ioachim și Ana, iar a noua, în cinstea sfântului Ioan Gură de Aur, sau a Sfântului Vasile cel Mare, conform cu liturghia ce urmează a se săvârși. Slujba Proscomidiei continuă cu rânduirea pe sfântul disc a altor trei miride mai mari pentru ierarhi, cârmuirea țării și apoi pentru ctitorii bisericii respective. După acesta preotul, din ultimele două prescuri – cinci se întrebuințează la Sfânta Proscomidie – folosind copia (un cuțit în formă de săgeată amintind de sulița cu care Hristos Domnul a fost străpuns în coastă), scoate firmituri mici, numite miride sau părticele și le așează în fața agnețului, de-a dreapta și de-a stânga, pentru vii și adormiți, pomenind acatistele sau pomelnice primite de la credincioși. Unii preoți, dorind să se evidențieze prin practici „deosebite”, din acele miride dau credincioșilor, pentru a fi consumate după o perioadă de post sau anumite canoane rânduite. Faptul că cei ce le primesc sunt îndemnați să se roage și să postească, nu este un lucru rău în sine. Greșit este că se încurajează practici fără fundament în rânduiala ortodoxă, referitoare la consumarea părticelelor.

Așadar, de ce nu este corect să primească acasă credincioșii părticele și de ce este important ca acestea să rămână pe sfântul disc? Pentru că acestea ne închipuie pe noi, Biserica luptătoare, cei vii, precum și Biserica triumfătoare, cei adormiți. După momentul transformării pâinii și vinului în cadrul sfintei liturghii, în trup și sânge al Domnului, preotul, la sorocul rânduit, se împărtășește, apoi cheamă la potir pe credincioși împărtășindu-i, după care pune în potir toate miridele ce au fost așezate în jurul sfântului agneț, rostind pentru fiecare o rugăciune. Ajungând la părticele scoase pentru cei vii și adormiți rostește: „spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit și sfânt sângele Tău pentru rugăciunile sfinților Tăi”. În acel moment preotul, cu grijă ia toate acele miride și le cufundă în sfântul sânge al Mântuitorului din potir. Este momentul când, potrivit rugăciunii spuse, Dumnezeu Tatăl, se îndură prin jertfa Fiului Său de noi, care am fost acolo pomeniți, vii și adormiți ușurându-ne de povara păcatelor săvârșite. Astfel, simțim din plin bucuria, pacea și binecuvântarea milostivirii Domnului. Sufletele celor adormiți trăiesc aceeași bucurie a comuniunii și împărtășirii din iubirea Preasfintei Treimi. Or, dacă preotul ar înstrăina părticelele, atunci nu ar mai avea ce așeza în potir, pe de o parte, dar pe de cealaltă, rugăciunea credinciosului nu va cunoaște întâlnirea cu Hristos. Se mai vehiculează informația că doar anumiți slujitori ai sfintelor altare pot scoate părticele. Este un neadevăr căci toți preoții săvârșind dumnezeiasca liturghie, potrivit rânduielii, scot miride pomenind pe credincioșii pentru care se roagă.

 Așadar, scoaterea miridelor are o semnificație bine statornicită de dumnezeieștii Părinți și de aceea nu trebuie să ne abatem de la respectivele rânduieli. Bunăoară, prin părticelele în cinstea sfinţilor, Biserica mulţumeşte lui Dumnezeu pentru că prin ei „a moştenit aievea Împărăţia cerurilor” (Evrei12,23). Mântuitorul a zis că unde va fi El, acolo să fie şi cei ce-I slujesc (Ioan 12,26). Evident că există o deosebire între scopul pentru care se scot miridele pentru sfinţi şi scopul pentru care se scot celelalte, pentru vii și adormiți. Astfel, cele pentru sfinţi reprezintă o formă a cultului de veneraţie faţă de sfinţi, iar celelalte se scot spre „pomenirea şi iertarea păcatelor credincioşilor vii şi morţi.” Aşezarea tuturor miridelor pe sfântul disc, în jurul Sfântului Agneţ, are un sens mistic şi eclesiologic în acelaşi timp. Astfel, ceea ce se află acum pe sfântul disc este imaginea Bisericii Universale, din toate timpurile şi locurile, atât cea luptătoare cât şi cea biruitoare, adunată în jurul Întemeietorului şi Domnului ei, Mântuitorul Iisus Hristos, ca o împlinire a cererii din rugăciunea arhierească, în care Domnul Hristos cere Tatălui ca unde este El, acolo să fie şi cei ce cred în El (Ioan 17,24). În acest sens Sfântul Simeon al Tesalonicului spune: „Am înţeles cum prin această dumnezeiască închipuire şi istorisire a Sfintei Proscomidii, vedem pe Însuşi Iisus şi întreagă Biserica Lui. Îl vedem în mijloc pe Hristos Însuşi, Lumina cea adevărată şi viaţa cea veşnică. El este în mijloc prin Agneţ, iar Maica Lui de-a dreapta prin miridă, sfinţii şi îngerii de-a stânga, iar dedesubt întreaga adunare a credincioşilor Lui dreptmăritori. Aceasta este taina cea mare: Dumnezeu între oameni şi Dumnezeu în mijlocul celor îndumnezeiţi, care se îndumnezeiesc de la cel ce după fire este Dumnezeu, Care S-a întrupat pentru dânşii. Aceasta este Împărăţia ce va să fie şi petrecerea vieţii celei veşnice: Dumnezeu este cu noi, văzut şi împărtăşit.” În același timp imaginea sfântului disc reprezintă, în sens eshatologic, şi tronul Mântuitorului ca Împărat în mijlocul Bisericii Sale, precum şi scaunul Său la judecata de apoi.

 Cunoscând toate acestea, vom înțelege și vom trăi mai intens taina dumnezeieștii Liturghii și nu vom mai încuraja aceste practici străine de duhul Sfintei noastre Ortodoxii.

Spor în toate cele bune!

Pr. Andrei

Acest articol a fost publicat în Teologie și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Miridele („părticele”) nu se iau acasă!

  1. Milica Mron spune:

    Felicitari parinte!este nevoie sa se explice aceste lucruri pentru a nu incuraja latura superstitioasa la care unii crestini ortodocsi adera foarte usor.Aceste lucruri ar trebui explicate la cateheze….insistat..

    • Pr. Andrei spune:

      Pentru articolul acesta felicitările se cuvin părintelui Arhim. Mihail. În tot cazul, din păcate, există destui creștini ortodocși care, încă (sper eu), sunt mai degrabă sensibili la superstiții, decât la ceea ce contează cu adevărat. Ca preot am înțeles că în munca cu omul, cel mai greu e să îl ajuți să lupte cu păcatul și cu superstiția.
      Spor în toate cele bune!
      Pr. Andrei

  2. cosmin spune:

    Foarte grea lupta cu superstitia, pentru ca se foloseste de sentimentul omului de incredere, si omul are tendinta de a se increde in altceva decat in cele randuite si clare…stiu si eu astfel de cazuri si preotul e adesea asaltat de astfel de oameni, si nu multi preoti stiu cum sa raspunda cerintei! Chiar si eu ca dascal a trebuit sa ma confrunt cu 2 cazuri, pe care le-am oprit inainte sa ajunga la parinte! Problema nestiintei ar fi trebuit rezolvata inca de cand preotii au fost pregatiti la liturgica, insa banuiesc ca nu era asa raspandit fenomenul ca sa fie pregatiti studentii!
    Foarte bine lucrat articolul! Spor!

    • Pr. Andrei spune:

      Cosmin, cauzele pentru care astfel de situații se mai întâlnesc, încă, sunt diverse. Realitatea este că, dacă nu ar mai exista frați preoți care să încurajeze astfel de lucruri, sau să le tolereze, atunci și „cererea” ar fi mai mică. Primul lucru pe care mi-l spune o creștină (pentru că în 99% din cazul vorbim de femei care vin cu astfel de solicitări, bărbații fiind, în general, ceva mai „ignoranți” când vine vorba de astfel de lucruri) este: „Păi părintele cutare mi-a dat. Sfinția ta de de nu dai?!”. După așa cuvinte îți rămân prea puțin lucruri de spus… Pe de altă parte, deși dezaprob în totalitate acestă practică, înțeleg resorturile interioare care îi îndeamnă pe cei ce o folosesc, preoți și mireni, dar ea rămâne în continuare nejustificată și fără sens. Însă asta e o discuție lungă… foarte lungă…
      Spor în toate cele bune!
      Pr. Andrei

Spune ce părere ai

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s