O nouă campanie „șaptepietre.ro”: „Să-i dăm lumină lui Dorinel!”


Foto: Dorinel (sursa: saptepietre.ro)

Foto: Dorinel (sursa: saptepietre.ro)

Din când în când Anda, de la șapepietre.ro, ne face câte o chemare pentru a ajuta un copil aflat în suferință. Precedentele campanii pe care le-a organizat au avut succes, așa încât și Dorinel poate spera la un ajutor consistent rezultat în urma acestei campanii, un ajutor care să îl ducă tot mai aproape de LUMINĂ… la propriu și la figurat…

Iată textul cu care Anda ne cheamă în ajutorul lui Dorinel:

Doar şase luni a stat în burtica mamei şi, după alte şase luni de viaţă, a primit un diagnostic cumplit * astăzi, goneşte spre şase ani şi fiecare zi ce trece fără a fi operat îi curmă şansa de a zări vreodată chipul celor dragi.

Astea sunt primele informații pe care le-am aflat despre Dorinel și primele cuvinte cu care am început reportajul despre o altă dramă a unui copil. Un copil pe care vreau să-l cunoașteți și voi! Și, pe care îmi doresc ca, împreună, să-l putem ajuta! Povestea completă a lui Dorinel o puteți afla de aici sau direct de pe blogul lui. Rezumatul sună așa: Dorinel este plin de vânătăi și, adesea și-a spart capul. În viața lui este multă dragoste, dar și întuneric. S-a născut mult mai repede decât trebuia. Masca de oxigen i-a salvat viața. La schimb, i-a afectat vederea – prin desprinderea retinei la ambii ochișori. De atunci, au trecut mai mult de cinci ani – timp în care oameni din sistemul medical românesc au clacat – grav și repetat.

Singura șansă a copilului de a primi o luminiță o reprezintă o intervenție chirurgicală în Statele Unite, la clinica Williams Beaumont, din Detroit. Însă, aceasta trebuie efectuată cât mai curând posibil, deoarece muşchii și nervii ochilor sunt la un pas de atrofiere. Din păcate, părinţii nu au de unde să adune 34.000 de dolari – bani care acoperă doar costurile operaţiei, fără a mai pune la socoteală transportul, cazarea și alte cheltuieli… Cazul lui Dorinel este destul de mediatizat dar, cu toate acestea, până acum s-au stâns mai puțin de 3.000 de euro – şi aceştia, doar de la oameni bătrâni sau bolnavi sau cu necazuri mari în familie. Din bănuţul văduvei se încearcă recâştigarea vederii pentru Dorinel!

Cu acest bănuț, al văduvei, vreau să contribuim și noi! Nu am cititori putred de bogați – dar, am cititori cu suflet! Împreună, putem să-l ajutăm pe Dorinel! Cu un leu! Cu 10 lei! Cu sume care nu ne sărăcesc… dar, care pot contribui la redarea vederii unui copil! Când pun în balanță o dramă și sume uriașe pentru noi – cu sume pe care alții își permit să le cheltuie pe câteva poșete sau pe un concediu de cinci zile prin lumi exotice – îmi vine să urlu de ciudă! Mă liniștesc, însă, repede. Și, îmi propun să lupt! Eu, atât cât pot! Eu, bogată cu voi!

Așa că, ăsta este momentul pentru a da startul unei noi campanii în care să dovedim că putem fi OAMENI – în fiecare zi! Nu-mi propun să strâng eu o sumă anume. Este suficient dacă aflați de aici și donați direct în conturile lui Dorinel. Spunându-mi sau nespunându-mi mie fapta voastră. Voi face și pe blog o chetă. De astăzi şi până la sfârşitul lui iulie. Pentru cei pentru care este mai comod să-mi dea banii în mână. Se acceptă orice sumă – oricât de mare ar fi, până la un simplu și singur leu – atât de valoros! Un leu pe care n-ați putea să-l puneți în cont – dar, care s-ar putea înmulți cu alți și alți lei, la mine.

Așa cum am procedat în cazul Alexandrei – fetița cu leucemie, aflată printre îngeri acum, și pentru Dorinel am să-mi pun la bătaie spațiul de pe blog. Spațiu în care voi crea un blogroll special, în care numele fiecăruia și link, dacă există, vor fi la vedere, pe prima pagină, până pe 31 august.

De asemenea, ofer bannere și scriu postări publicitare! Iar banii câștigați vor ajunge, bineînțeles, la Dorinel! *

– Banner în partea de sus a paginii 468 x 60 – valabil din momentul în care decizi tu, până pe 31 august – 150 de lei

– Banner 270 x 120 – valabil din momentul în care decizi tu, până pe 31 august – 100 de lei

– Banner 125 x 125 – valabil din momentul în care decizi tu, până pe 31 august – 50 de lei

-Postare publicitară – care să rămână permanent pe blog – 50 de lei.

Preţurile sunt negociabile (în jos), iar recunoştinta va fi enormă – în cazul în care vei dori să oferi mai mult. Accept donaţii şi de la cei care vor să rămână anonimi sau nu au nevoie de spaţiu pe blog. Cred că, până acum, aţi ajuns să mă cunoaşteţi destul de bine, încât să ştiţi că niciun ban nu rămâne în buzunarul meu. Oricum, fiecare leu – anonim sau nu – va fi justificat aici, după ce se termină luna iulie. Închei, cerându-vă, din nou, ajutorul. Promovaţi campania! Cumpăraţi spaţiu pe blog! Îndrumaţi-mă spre oameni care credeţi că ar cumpăra un banner sau o postare pe Şapte pietre! Donaţi!

Dacă nu vreţi să lucraţi cu mine, dar vă doriţi şi îl puteţi ajua pe Dorinel, ignoraţi-mă! Oferţi sprijinul direct în conturile: RO68RNCB0579040596800001 – cont în LEI RO41RNCB0579040596800002 – cont în EURO Cod SWIFT RNCB ROBU BCR Sucursala Ştefan Luchian Botoşani Titular cont Tilică Mariana, mama copilului Mama poate fi contactată şi la numele de telefon: 0231 549 150 sau 0726 453 127

Haideţi ca, împreună, să-l ajutăm pe Dorinel! Pentru că orice bănuţ, oricât ne mic şi, aparent, fără valoare, poate face ca, într-un final, Dorinel să înţeleagă ce sunt culorile şi cum se aşează curcubeul pe cer, după fiecare ploaie!

Pentru mai multe detalii, cu toată încrederea, luați legătura cu Anda.

Spor în toate cele bune!

Pr. Andrei

PS: Ajutați. Dați mai departe. Rugați-vă. Vă rog…

Acest articol a fost publicat în Anunţuri și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la O nouă campanie „șaptepietre.ro”: „Să-i dăm lumină lui Dorinel!”

  1. intacere spune:

    Reblogged this on In Tacere.

  2. adorcristy spune:

    Reblogged this on Cristian Adoroaei's Blog.

Spune ce părere ai

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s