Dependenţa / Codependenţa

IMPORTANT!

Te invit ca pe acestă pagină să așterni gândurile sau de ce nu povestea/mărturia ta în legătură cu: dependența sau codependența!

De asemenea dacă ai orice fel de întrebare (nelămurire, recomandare etc.) referitoare la acest subiect simte-te liber să o așterni în scris printr-un comentariu. În măsura în care experiența mea din domeniul adicțiilor mă va ajuta, voi răspunde…

Dependenţa şi Codependenţa

Sunt două BOLI care afectează din plin societatea în care trăim. Fie că este vorba de dependenţa de alcool, de cafea, ţigări, de marihuana, cocaină (droguri legale sau ilegale), de internet, de cumpărături, de „blogging” sau de orice alt sentiment, persoană sau lucru, toate se află în mijlocul nostru şi ne afectează mai mult decât ne putem imagina. Suntem fiecare robiţi de ceva, şi,  fie că recunoaştem fie că nu recunoaştem, ne place. Ne place să fim robiţi pentru a nu ne confrunta cu noi înşine. Pentru a nu intra în adâncul fiinţei noastre şi pentru a nu desoperi acele lucruri întunecate pe care toată viaţa ne-am chinuit să le ţinem ascunse.

Codependenţa? Din punctul meu de vedere e mai gravă decât dependenţa pentru că este mult mai perfidă, mai ascunsă, mai greu de sesizat. Dacă în cazul unei dependenţe efectele sunt  vizibile, în cazul codependenţei este cu totul altceva. Ce este de fapt codependenţa? Este un set se trăsături de caracter, de comportamente, de sentimente de „stări de a fi”  pe care o persoană le dobândeşte în mod involuntar, pe care şi le însuşeşte ca fiind normale şi parte integrantă a propriei existenţe atunci când trăieşte într-un mediu neechilibrat (voi reveni asupra subiectului)…

Ce cauzează codependenţa? Dacă cineva a avut în familie o persoană dependentă de un drog oarecare (iar în ţara nostră cel mai răspândit e alcoolul), dacă a  avut părinţi supra-posesivi sau din contra neglijenţi etc., toate acestea determină imposibilitatea unei maturizări emoţionale. Din această pricină atunci când în viaţă apare o situaţie de criză persoana respectivă nu va şti cum să îi facă faţă. E ca şi cum omul nu ar avea scutul său protector format pentru a-l apăra şi astfel de cele mai multe ori apelează la un scut extern. Şi ce scut extern poate fi mai eficient decât un drog oarecare? Un scut care te face să uiţi de probleme, de sentimente, de frustrări, să le ascunzi bine de tot în cotloanele sufletului şi să nu le permiţi să iasă afară. Un scut care aparent te protejează dar care de fapt îţi distruge viaţa. De aceea drumul de la codependenţă la dependenţă este foarte scurt, barierea care le separă nu este foarte înaltă şi poate fi uşor trecută.

Articole despre codependență de pe blogul prosanthropos.

1.Teste online pentru dependenţa de alcool şi codependenţă

2.De ce am minţit tot timpul…

3.Caracteristicile persoanelor codependente (I)

4.Caracteristicile persoanelor codependente (II)

5.Iubirea: de la echilibru la dezechilibru (partea I), (partea a II -a), (partea a III – a)

LITERATURĂ DE SPECIALITATE

1. BIG BOOK sau MAREA CARTE A  ALCOOLICILOR  ANONIMI – Cartea de căpătâi a comunităţilor AA (Alcoolicii Anonimi) din întreaga lume.

2. LABIRINTUL CODEPENDENŢEI – O carte foarte importantă pentru membrii familiei unei persoane dependente.

3.ÎNŢELEGEREA ŞI TATAREA ALCOOLISMULUIPrezentare realizată de Doctorul Michael Herkov, specialist în adictologie.

4. CUM TRATĂM ALCOOLISMUL – Carte scrisă de domnul Frantz Floyd, coordonatorul Programului Sf. Dimitrie din Cluj.

5. PAŞII TRANSFORMĂRII traducerea cărţii Părintelui Meletios Weber, ce pune la îndemnă o perspectivă ortodoxă asupra Programului celor 12 Paşi (Modelul Minessota de tratament al alcoolismului).

6. PROGRAMUL PENTRU PAROHII AL CENTRULUI SF. DIMITRIE (INFORMARE ŞI CONSILIERE)

7. PENTRU FAMILIE sfaturi pentru membrii familiei, rude sau prieteni ai alcoolicilor


ALCOOLISMUL: BOALĂ A SUFLETULUI!

Mai presus de a fi o boală biologică, psihologică sau socială (voi reveni asupra fiecărui aspect), cred că alcoolismul este o boală a sufletului. Deşi este imaterial, spiritual, sufletul „doare”. Câţi dintre noi nu simt un gol existenţial? Câţi nu simt că ceva lipseşte deşi poate au tot ce le trebuie? Golul acesta este „strigătul” sufletului care atrage atenţia că ceva nu funcţionează aşa cum ar fi bine, că undeva exită o lipsă. De cele mai multe ori cădem într-o capcană şi încercăm să umplem un gol spiritual cu ceva material. Însă nu fucţionează! În nici un caz materia nu va putea împlini, desăvârşi sufletul. Pentru asta este nevoie tot de un „petec” duhovnicesc (dar asta este altă discuţie). De aici şi dependenţele de tot felul. Este însă un cerc vicios. Cu cât îi dăm sufletului mai multă „materie” cu atât el va fi mai bolnav şi cu atât va protesta mai mult, cu cât va protesta mai mult cu atât vom încerca să îl liniştim mai mult cu şi mai multă „materie”.  Ca să dăm un nume acestei materii să îi spunem „alcool”, deşi poate purta mult mai multe nume pe care le încadrăm în termenul de „dependenţe”.

Câte persoane nu cad pradă dependenţei de alcool (alcoolismului), căci alcool nu alege? Câte persoane nu se apucă de băut dint-o dată (aparent inexplicabil) şi se lansează pe un topogan ce îi duce la distrugere fiinţială? Am spus aparent inexplicabil pentru că la o analiză mai atentă factorii determinanţi pot fi descoperiţi, şi de cele mai multe ori trebuie căutaţi în copilărie şi mai ales în relaţia cu părinţii.

Mărturie:

Pasul I: Nu mă pregătesc pentru eşec

Pentru mulţi ani nu am crezut că ar exista ceva asupra căruia să fiu neputincioasă în mica mea lume. Credeam că nu trebuia decât să mă străduiesc mai mult sau să mă organizez mai bine pentru a controla orice s-ar ivi.

În viaţa mea alături de alcoolici, am încercat multe tehnici noi pentru a-i ţine sub control. Scopul meu era acela de a păstra ordinea- sau cel puţin să pară ordonat, logic şi responsabil. Am devenit foarte eficientă.

Îninte de a descoperi Al-anon, trecuseră mai mulţi ani în care observasem cât de lipsite de roade sunt eforturile mele; am simţit asta ca un eşec foarte mare. Acum îmi dau seama că am fost pregătită să primesc mesajul recuperării atunci când am putut în sfârşit să îmi recunosc eşecul- lipsa mea de putere asupra celorlalţi şi asupra bolii alcoolismului.

Cand am ajuns în program viaţa mea nu părea ieşită de sub control deoarece eu eram aceea care ţinea familia unită, căreia îi păsa de toată lume şi care păstra imaginea unei uniri fericite. Dar atunci când am reuşit să recunosc cât de lipsită de control devenise viaţa mea, am devenit mai deschisă în a-mi privi propria viaţa şi propria persoană într-un mod diferit.

Am învăţat că noi toţi suntem aici pentru că am eşuat în încercarea de a ne controla vieţile. Şi pentru mine a fost o uşurare foarte mare aceea că nu trebuia să contolez viaţa nimănui. În schimb trebuia să mă concentrez în a-mi coordona propria viaţă.

Este încă o încercare pentru mine să îi las pe ceilalţi să se ocupe singuri de propriile vieţi.

Text tradus din revista „The Forum” (revista oficiala a grupurilor Al-Anon SUA).

Spor în toate cele bune!

TESTE ONLINE

teste1

teste2

13 răspunsuri la Dependenţa / Codependenţa

  1. Pr.Bogdan zice:

    Doamne ajuta Andrei! Felicitari pentru blog… pr.Bogdan

  2. ovidiu zice:

    este un inceput, felicitari si mergi mai departe

  3. admin zice:

    Va multumesc din suflet! Doamne ajuta!

  4. Ina zice:

    Ma bucur ca am gasit si blogul si subiectul acesta. Sper sa gasim si mai multe materiale caci ne confruntam cu …codependenta.

    Doamne ajuta

    • admin zice:

      Multumesc! Mai presus de informatii ar fi de dorit sa lucram la propria noastra persoana, mai ales daca umbra codependentei s-a abatut asupra vietii noastre dintr-un motiv sau altul. Cred ca ramanand la stadiul de informatii nu facem decat sa acumulam cultura generala, cunostinte, dar asta nu inseamna si dezvoltarea personala la nivelul intregii fiinte, caci spun cuvintele sfinte: „Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Matei 5, 48). Spor in toate cele bune!

  5. alanonromania zice:

    Slava Domnului ca acum exista mai multe informatii la obiect despre problema codependentei, caci problema multora dintre noi acum a capatat un nume, si odata ce stim ce se petrece cu noi, putem incepe sa lucram pentru indreptare…
    Informarea este doar prima etapa, munca cea mai grea incepe apoi: punerea in aplicare a noilor principii de viata…dar pentru a te innoi, este nevoie sa renunti la o parte din cele vechi si nefolositoare, caci altfel cele noi nu incap…
    Dumnezeu sa ne ajute pe toti cei care am inceput sa mergem pe acest drum al recuperarii din codependenta! Fara ajutorul Lui, procesul recuperarii este mult prea greu de suportat!
    „Lasa-le si lasa-L pe Dumnezeu sa lucreze!”

  6. Roxana zice:

    Doamne ajuta!
    Parinte, pot spune ca am dat intamplator peste acest blog si am fost foarte bucuroasa. Sunt multe lucruri pe care le putem invata. ( Legat de ALCOOLISM, vreau sa va cer cateva sfaturii avand in vedere situatia critica prin care trec multi frati ai nostri.Nu stiu cum a-si putea ajuta 2 oameni cu varste de 64 respectiv 70 de ani sa se indrepte si sa ii urmeze Domnului.Nu mediteaza de cat la problema alcoolului si se afunda tot mai adanc in patima.) Toate incercarile apropiatilor de ai ajuta sunt refuzate de catre acestia. Nu sunt decat la inceputul drumului si ma formez cu azutorul cartilor scrise de sfinti parinti ai bisericii si cu sfaturile parintilor. Nu am putut discuta aceasta problema cu orcine, decat ma rugat pentru indreptarea lor.
    Va multumesc.
    Roxana, 22 ani

    • Pr. Andrei zice:

      Doamne ajută Roxana și La Mulți Ani!
      Mulțumesc pentru aprecieri dar mai ales pentru onestitate.
      Din păcate se pare că alcoolismul nu iartă cele mai multe dintre familiile din țara noastră.
      Să știi că nu sunt genul de persoană care să dea sfaturi (cel puțin nu în sensul tradițional al cuvântului)… putem însă, analiza împreună situația (dar pentru asta am nevoie de mai multe informații – fără nume) pentru ca să poți găsi singură soluții…
      Totuși, e necesar să fii conștientă de faptul că este destul de greu de abordat persoanele în vârstă care suferă de alcoolism, mai ales dacă persoana care face acest lucru este cu mult mai tânără… despre asta vom mai vorbi…
      Una peste alta ar fi util dacă mi-ai adresa întrebări punctuale, precise, însoțite de ceva mai multe explicații, pentru a încerca să răspund cât pot de bine.
      Dumnezeu să te binecuvinteze și să îți dăruiască răbdare!
      Spor în toate cele bune!
      Pr. Andrei

  7. Roxana zice:

    Doamne ajuta si La Multi Ani Parinte!
    Parinte, situatia batranilor care se confrunta cu problema alcoolului este una critica. Totul a incepud de acum 10 ani. Erau niste oameni model pentru toata lumea, insa de cand au marintat ultima fata, a intervenit brusc schimbarea. Au un ginere foarte anevoios care se razboieste cu toata lumea, ii fura, le strica bunurile, nu mai vorbim de vocabularul pe care il utilizeaza. Ma gandesc ca le e foarte greu pe zi ce trece de aceea isi gasesc refugiu in alcool. Parintii mei incearca sa ii scoata din aceasta patima, insa este foarte greu. Toata pensia pe care o au o dau numai si numai pe alcool. Nu vor sa stie de nimeni si de nimic. Daca le oferi alcool, esti cel mai bun prieten al lor. Si daca le explici ca nu este bine le esti cel mai mare dusman.
    Ce masurii pot fi luate in aceasta situatie?
    Va multumesc!

    • Pr. Andrei zice:

      Roxana, atunci când consiliam persoane dependente de alcool am descoperit că cel mai greu se lucrează cu persoanele în vârstă, care sunt foarte greu dacă nu imposibil de modelat uneori.
      Ceea ce agravează situația descrisă de tine, e faptul că amândouă persoanele consumă alcool, prin urmare nu te poți baza pe luciditatea unei dintre ele pentru ajutarea celeilalte.
      Nu știu ce să zic, e greu de făcut evaluări așa, de la distanță, dar cred că în cazul lor preotul paroh ar putea să mai aibă vreo influență. Asta, desigur, dacă mai merg din când în când la biserică… dacă nici acest lucru nu îl fac, dacă sunt certați și cu Dumnezeu, nu doar cu ginerele, atunci chiar e critică situația lor.
      Una peste alta, tu personal, chiar și părinții tăi, nu puteți decât să vă rugați pentru ei. Asta îi va ajuta și pe ei (cum anume doar Bunul Dumnezeu decide) dar vă va ajuta și pe voi…
      Ori de câte ori te vezi cu ei încercă să le vorbești blând, să nu le reproșezi nimic și asigurăi de faptul că, dacă vreodată vor dori să termine cu băutura, atunci tu îi vei ajuta din toată inima… Îți pot garanta un lucru: conștiința lor îi mustră mai mult decât ar putea să o fac orice cuvânt zis de o altă persoană și suferă nespus… Cred că ești de acord cu mine, nu?
      Îți doresc liniște sufletească!

      Pr. Andrei

  8. Roxana zice:

    La inceput era doar o persoana dependenta, insa, trepteat persoana dependenta a avut o influenta destul de mare asupra celeilalte.Ce este dreptr, la biserica nu merg decat la Inviere, doar batranul. Am nadejde si cred ca ii va ajuta Bunul Dumnezeu. Va multumesc foarte mult pentru sfaturi.
    Doamne ajuta si sanatate multa.

Lasă un răspuns către Pr. Andrei Anulează răspunsul